poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-01 | |
După ce a intrat în casă, și a dat cu ochii de musafiri, obrajii parcă i-au început a arde mai tare decât i-au făcut gerul să ardă. Le-a urat bun venit și i-a rugat să le ierte, pe ea și pe mamă-sa, dacă între timp vor mai trebălui prin casă. Trebuie să pregătească mâncarea pentru amiază. Îi roagă să mai aștepte până ce va sosi părintele cu botezul. Vor mânca, după aceea, cu toți. De mulți ani, de când ea ține minte și până acum, în Ajunul Bobotezei părintele Cornel, și cei ce-l însoțesc prin casele oamenilor prânzesc la ei.
În timp ce vorbea a început să curețe câteva cepe și apoi să le taie foarte mărunt pe cârpător. După ce a terminat a venit rândul ridichilor negre pe care de asemenea le-a curățat, le-a tăiat le-a pus într-un castron mare de lut ars, nesmălțuit, peste care a presărat sare și ulei verde de sâmburi de bostan. În tot acest timp mamă-sa mesteca în oala de fasole cu o lingură de lemn. Între timp a intrat în casă și Niculae. S-a adresat celor doi: - Eu zic să lăsăm femeile să-și vadă de rostul lor. Haidați cu mine la niște rosturi mai bărbătești. - Dacă ieșiți, se auzi vocea mamei, faceți-o repede și închideți bine ușa să nu se lase din dospit aluatul pentru scoverzi. Așa au făcut. Au intrat apoi toți trei în grajd. Și aici au închis, după ei, ușa, nu înainte de a ieși un nor de aburi. Cele două vaci de lapte și juninca erau proaspăt țesălate. În câteva locuri stratul de paie era murdărit. Niculae a pus mâna pe furcă și l-a înlocuit cu altul proaspăt. Gheorghe s-a mirat, cu glas tare, de curățenia și căldura grajdului. - Pe aici, pe la noi, gospodarii adevărați se pot vedea și după starea animalelor ce le au. Vara când le scot în ciurdă, ori iarna când le duc la adăpat, nu pot sta cu fruntea sus decât cei ce mână din urmă animale curate și care se văd a fi bine hrănite. Niculae și-a condus apoi oaspeții în pivniță. În prima încăpere era butoiul cu varză, grămada, încă mare, de cartofi iar pe pereți funii de ceapă și usturoi. Odată cu ei a intrat și Mărie, mama Victoriei. A venit să ia din bute curechi care să se mai încălzească, cât de cât, înainte de a-l tăia ca pe tăiței. - Bine că ai venit Mărie. Dacă ați început să coaceți scoverzi pune câteva pe un blid și adă-le încoace. Oaspeții noștri vor să guste din două butoaie și ca să nu se amestece gusturile și, doamne ferește, să nu se amețească trebuie să îmbuce ceva între ele. - S-au copt câteva. O trimit pe Victoria cu blidul. Până să sosească Victoria cei trei nu numai că au intrat în încăperea butoaielor dar Niculae a și slobozit, prin pipa unui butoiaș, niște rachiu care cum ajungea în păhărele începea a face mărgelușe de jur împrejur. Cei trei au dat peste cap păhărelele. Doar Gheorghe a fost cel ce a început să tușească și să lăcrimeze. Nu se aștepta la focul din pahar. Nae care cunoștea rachiul din partea locului l-a băut din mai multe înghițituri, fără să clipească. Niculae, care l-a sorbit dintr-odată, parcă ar fi înghițit apă. Doar plescăitul din limbă și netezirea mustății cu mâna dreaptă ar fi dat de înțeles că n-a fost apă Cât încă Gheorghe mai tușea a intrat Victoria cu scoverzile. S-a uitat mirată la ei. Tatăl său îi zise. - Nu-i ceea ce crezi și, mai ales, miroși și vezi. Dacă îi spui mamei tale i-oi spune și eu despre postul Paștilor. Victoria a înțeles și a zâmbit. După plecarea ei Nicolae le-a spus și celorlalți doi înțelesul vorbelor sale. În Joia Mare din postul trecut al Paștilor Victoria s-a dus împreună cu toți vecinii la curățatul pășunii. Acolo a lucrat zdravăn să nu poată zice careva că primarul și-a trimis fata, care pe deasupra este și învățătoare, doar de formă. Când s-a întors obosită acasă ouăle erau vopsite iar dinspre cuptor venea un miros îmbietor de cozonac copt. Niculae i-a făcut semn, pe furiș, să-l urmeze. S-au dus amândoi în șură unde el a scos de sub clichin un cozonac și câteva ouă. Au mâncat amândoi cu poftă și chiar i-a pufnit râsul uitându-se unul la altul. - Vai de mine tată, mai și râdem după ce am păcătuit în Săptămâna Mare? - Lasă fata tatei, că nu-i chiar așa de mare păcatul. Eu i-am și spus popii, la spovedanie, că am câteodată păcatul lăcomiei, și m-a iertat. Și apoi postul aspru este treaba călugărilor. Noi ăștialalți, cum ți-m spus, mai suntem iertați. Ce folos are mamă-ta dacă postește ca la carte? După fiecare post suferă mai bine de o săptămână de pântecăraie și nu mai poate mânca aproape de loc. Unde-i folosul? Așa-i și cu rachiul ce l-am băut. Se zice că în post nu se bea decât vin ce se poate preface în sângele Domnului, dar pentru noi, oamenii de rând și rachiul are rostul lui dacă nu este băut cu lăcomie și peste măsură. După ce au mâncat câteva scoverzi și au mai băut câte un pahar din două feluri de vinuri, iar între ele tot scoverzi, s-au întors în casă, dar nu așa cum au venit, cu mâna goală, ci și cu două urcioare de vin cu miros de busuioc. Aici se simțea mâna celor două gospodine. Toate lucrurile erau a locurile lor, pe jos măturat, se simțea că geamul a fost deschis dar tot mai dăinuia, destul de bine, mirosul fasolii peste care se suprapunea cel de scoverzi. Putea fi așteptat, cu inima împăcată, părintele împreună cu alaiul său. Până atunci Gheorghe a vrut să glumească povestindu-le celor de față întâmplarea de care nici el nu era sigur că ar fi avut loc. Zicea că mai înainte de preotul Georgescu, în satul lor, era un altul foarte lacom. Oamenii l-au poreclit Popa Strânsu pentru că nu risipea niciodată cu pomeni ci doar strângea pentru el. O femeie bătrână și surdă, ce locuia singură, era convinsă că popa și dascălul său nu cântau, pentru ea, tot Iordanul. De aceia s-a vorbit cu o vecină care să stea după casă pentru a auzi tot ce se întâmplă. A pus pe sobă banii de metal pe care urma să-i de celor doi. Când i-a văzut pe geam că se apropie i-a luat cu o lopățică de pe sobă și i-a pus pe masă. Vecina de după casă auzea totul. Popa stropea icoanele și pereții cu aghiazmă cătând spre masă, cu ochii, după bani: „Iordane, Iordane, pune mâna Stane” Stan, cantorul, răspunse „o pusăi și mă fripsăi, `tui pomenirea ei.” Nu a zis nimeni nimic. Doar Mărie a grăit: „pe la noi nu se râde niciodată de cele sfinte”. În acel moment se auzi, din curte, glasul lui Leu care a început să latre ca la oameni străini. - Ieși, Niculae, și-l întâmpină pe popa. N-apucă Niculae să iese că din curte se și auziră voci ce cântau Troparul Bobotezei. Se distingea numai una. Era a lui Zaharie. Celelalte, a părintelui și a celor doi copii, îi țineau doar isonul. După ce apa sfințită a stropit grajdul, șura și celelalte acareturi, preotul și însoțitorii lui au intrat în casă. Au fost botezați cu toții și apoi au sărutat Sfânta Cruce. - Acum domnule părinte, tu Zaharie și voi copilași poftiți la masă. Stați numai să tragem de masă pentru a o mări să încăpem cu toții. Părintele vorbi și în numele celorlalți trei: - Dacă așa zice gazda, așa o să facem. Am minți, și ar fi păcat, dacă am zice că nu suntem flămânzi, și chiar și însetați, după atâta umblat și cântat. Cele două femei s-au mișcat repede și în curând masa la care încăpeau șase persoane a fost mărită pentru zece, a fost acoperită cu pânză albă, cu blide linguri și furculițe. De sub un ștergar, la fel de alb, ca fața de masă, apăru o mămăligă aurie și aburindă. Odată cu Niculae se ridicară cu toții în picioare. Unul din copiii, ce l-au însoțit pe părintele, îndemnat doar din ochi de acesta, a început a spune clar și răspicat Tatăl Nostru. După ce părintele a binecuvântat bucatele s-au apucat, cu toții, vârtos, de mâncat. La început ridichea neagră înmuiată, din belșug în ulei verde din sâmburi, apoi fasolea frecată pe care aproape pluteau, în ulei de floarea soarelui, firișoare mărunte de ceapă prăjită. Mămăliga de pe cârpător scădea văzând cu ochii odată cu fasolea din oala căruia într-un târziu aproape i se vedea fundul. Împreună cu scoverzile de post, făcute din aluat dospit ca de pâine, au fost puse pe masă și două căni, smălțuite, una cu vin ce mirosea a busuioc și alta cu apă rece adusă doar de câteva ceasuri, de Victoria, din Părăul Furci. N-au fost uitați nici cei doi copii. Li s-a adus o cană cu must opăcit în toamnă imediat după culesul viei. Limbile au început să se dezlege. Părintele a zis că de când l-a văzut pe Nae și-a dat seama că a venit pentru Victoria. I-a spus că Dumnezeu l-a ajutat de a ajuns într-o familie respectată și cu frică de Dumnezeu. Iată Zaharie, fratele viitoarei mirese, la fel ca și tatăl său, sunt oamenii Bisericii ajutându-l pe preot la săvârșirea Sfintelor Taine. A amintit de participarea lor la Alba Iulia în 1918 și a lui Niculae la Serbările Încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria din octombrie 1922. Gheorghe era numai ochi și urechi. Se frământa pe scaun și dintr-odată izbucni. - Din cauza Maiestății Sale, Dumnezeu să-l ierte, am avut eu atât de suferit în prizonieratul din Germania. Când am început să mai deprind limba lor am întrebat pe un paznic că de ce numai pe noi, românii, ne chinuie atâta, de am ajuns să mâncăm iarbă ca animalele? Mi-a răspuns că din cauza regelui nostru care și-a trădat țara și familia. Oare de ce, părinte, unii îl laudă, poate pe bună dreptate pe acest rege iar alții, e drept puțini, ca mine, de abia ne putem opri să nu-l blestemăm. - Necunoscute, dar drepte sunt căile Domnului. Blestemul, fiule, este un mare păcat. Sunt iertate greșelile noastre dacă iertăm și noi greșiților noștri cum însuși Mântuitorul ne spune că trebuie să ne rugăm Tatălui Ceresc. - Putem uita, părinte, dar cum putem ierta răutățile ce le-am suferit? - Să ne gândim la ce a spus Mântuitorul pe cruce: „iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!” Apoi schimbând vorba - Și pe când ați hotărât nunta? - În prima duminică de după Sfânta Maria, dar vom mai vorbi cu dumneavoastră, Domnule Părinte, zise Victoria. Preotul se ridică și spuse rugăciune de mulțumire pentru îndestularea cu roadele pământului. Se ridică și Zaharie și cei doi copii. - Vom merge să botezăm în numele Sfintei Treimi și pe la cele zece case care ne-au mai rămas. Ne așteaptă cam de multișor bărbații, femeile și copiii. Pe Dumneavoastră, Dumnezeu să vă aibă în pază. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate