M-am așezat sub o salcie plângătoare, cu fruntea sprijinită în palme... Era o seară liniștită, dintr-o vară lungă și aducătoare de căldură peste inimi înghețate de îndrăgostiți certați prematur, dar temporar... Nu știu de unde veneam sau încotro mă îndreptam – nici nu are o importanță prea mare acest amănunt -, mă călăuziseră doar pașii, pe neștiute, către malul râului care-și depăna șuvoiul limpede căutând îmbrățișarea finală cu bătrâna Dunăre. Arunca înserarea voal de catifea peste ziua pregătită pentru retragerea discretă în alcov nocturn și am simțit nevoia să fiu singur, măcar câteva minute, cu gândurile mele. Natura vorbea în toate limbile ei odihnitoare și mi s-a revărsat în trup și minte liniște nealterată de amăgirile cotidiene care se fac simțite în primul rând prin zgomote de cele mai multe ori nedorite. Acolo, mângâiat pe umeri de ultimele raze ale soarelui, am ascultat cu ochii închiși povestea iubirii imposibile dintre salcia plângătoare și râul de lângă ea. Atât de apropiați și, totodată, atât de îndepărtați prin simpla ironie a unui destin adeseori insensibil la pasiunile clocotitoare. Salcia plângătoare nu era consolată decât de certitudinea că rădăcinile ei se alimentau permanent din apele iubitului, iar râul cu ape limpezi trecea în fiecare zi, trimițându-i iubirea picătură cu picătură, plecând mai departe și revenind, pierzându-se către Dunăre și reîntorcându-se pentru a mângâia, cu alte valuri ca niște măini drăgăstoase, malul pe care iubita cu ramuri despletite își lăsa dor verde să atingă apa... Nu am mângâiat și eu trupul salciei plângătoare, pentru ca râul să nu devină gelos, însă am meditat până târziu în noapte la iubirile imposibile și la puterea de a-ți veghea dragostea chiar și atunci când ea trece pe lângă tine în fiecare zi, iar tu nu o poți atinge. Salcia pe deplin plângătoare și râul acela care defila către Dunăre mi-au rămas în amintire din acea zi. De atunci, de fiecare dată când ajung pe malul unui râu, caut cu ochii și salcia lui iubită, femeia prin ale cărei rădăcini curge toată apa bărbatului niciodată strâns în brațe...