Trecerea prin adânc a albatrosului

În plănările lungi, zborul oricărui albatros este dedublat, adică se răsfrânge în apă. Pentru că își răstoarnă propria înălțare. Penajul său inundă albastrul-sur al suprafeței de oglinzi.
Cu volutele aeriene, când își desfășoară regește poalele mantalei, albatrosul tronează deja pe tot orizontul din Atlantic.
Muzica andină și muzica grecească tradițională au ceva în comun cu prestația ritualică a zborului și plutirii unui albatros. Ea, unda veche sonoră și el, pasărea măiastră a Atlantidei, a întinderii de ape misterioase. El, zeul tutelar marin, iar ea – măiestria și înțelepciunea artei din vechea Europă sau Americă, în care se-ncredeau odinioară aezii ori șamanii.
Albatrosul se simte captiv pe pământ. Însă pe vela, pe catargul unei ambarcații maritime el arată tuturor navigatorilor că le este frate în suferințe. Călăuză, semn al curajului și al tinereței invincibile.
Se spune că un wiking a urmat drumurile sudice ale Atlanticului. Corabia sa a întâlnit pe lângă Islanda un albatros aproape înghețat. Avea ciocul lipit de piept. Aripile prinseseră țurțuri în vârfuri. O rană urâtă abia de i se ghicea în spate. Wikingul șef a întârziat acolo, pe insula vulcanică și l-a tratat pe albatros cu apele termale miraculoase.
După ce a făcut negoț cu popoarele civilizate ale Mării Mediterane, ajungând și pe coasta vestică a Africii de Nord, wikingul se întorcea cât mai rapid spre casă. O furtună devastatoare i-a surprins echipajul iar corabia s-a scufundat. Înotând două zile și o noapte, nordicul conchistador era gata să fie înghițit de valuri. Deodată, în lumina unui soare nefiresc a auzit fâlfâirea grea, precum cea scoasă înainte de ramele uriașe ale corabiei lui scufundate.
I-a auzit în delir pe tovarășii pierduți. Dar nu era decât un stol de albatroși care se roteau la zece metri de el. Îi spuneau să nu se lase și el în adâncuri. Un curent cald oceanic îl învălui în același timp. Un delfin, dintr-o întreagă ceată zglobie, îl acroșase scoțându-i trupul ostenit pe primele stânci ale țărmului salvator. Albatroșii veneau cu pești la cuiburile din pereții stâncoși ai țărmului pustiu. A mâncat și el alături de puii lor. Iar ei l-au lăsat… Fusese un sobor între albatroși. Cel salvat pledase mult ca wikingul să aibă și el un tain din peștii prinși până ce îl găseau alți wikingi.