Și viața mea
se taie în foi
de vorbă.



Plecat-am la drum lung spre mine, să mă mai văd, să mă întreb de-s bine, ce mai fac. Și ce pustiu era în mine; eram doar eu singură.

I



E mai bătrân ca mine sufletu-mi rebel: scăpat din chinga trupului zboară repede spre Soare-Apune. Cică-i de rău când pleci în lume cu piciorul stâng…, dar el, săracul, când fuse uitat în trupul meu ca-ntr-un coșciug? Puțea de-atâta nefericire; trupul era diavolul, el îl sufoca cu toate cele trupești, îl dedulcea, îl îmbăta ca mai apoi să îl trezească cu ape tulburi.
Nuduri…, nuduri…vă credeți eliberate, o, ce naivitate abstractă! Dacă vă credeți eliberate urcați într-o bătaie de inimă pe Vârful Lumii. Ha, ha, dar unde este?
Nu știe decât el, Tristul, Pustiul, Înșelatul de noi, Spurcatul de viață – Sufletul.
Să ținem post de trai pentru iertarea inexistentelor păcate. Ș ice-am făcut? Poate-am sperat prea mult. M-am pus cu Sufletul și ajunsesem să-mi doresc să fiu coral, dar m-am înecat rău cu chtonicul și mi-e rușine mie pentru că eu sunt trupul hain, prefăcut, parvenit ce aleargă după suflet.



II



Jos de tot, departe-n mine, acolo pierdut-am calea spre afară. Și m-am închis iar în eul meu de Iona nemuritor. Sunt condamnată să trăiesc, să înghit niște pastille numite ani. Nu sunt prea mari, dar cu cât te concentrezi mai mult asupra lor, cu atât simți gustul amar. De ce le iau? Ca să-mi calmez nestarea sufletului rebel. Dar și trupu-mi arde în flăcări de iad parcă.
Ce este Iadul sa Raiul? Eu le-am găsit: Iadul, pentru suflet, este trupul, iar Raiul, pentru trup, este sufletul. Trupul fuge spre Rai, iar sufletul fuge de Iad. Acum văd eu. Perpetuum mobile există – marea fugă.
Și de-ar ști sutele de mii de fizicieni că eu am descoperit sursa veșnică a energiei, ar mai muri o datăde ciudă. Eu zic nu, de drag că mi-am dat și eu seam ace e viața. Numai că energia asta nu e bună, e spurcată, te atrage, dart e distruge.
Fugiți cât mai puteți, dar unde?
Acum să vă văd! Și trupul și sufletul au lașitate. Trupul se ascunde în scrum, iar sufletul în nemurire.
Ce caraghios este! Zboară să se ascundă după un nor răzleț care, după ce se epuizează îl trimite iar într-un alt trup mâncător de pastile.