Féadel începu atunci să râdă, nebunia îl luă în stăpânire. Îl luă cu hohote de groază cum nu se mai auzi. Chipul său nu parea să fie schimbat de mânie, ci pur și simplu de un râs, dar ochii săi negri căpătară o pâlpâire roșie, ceea ce amintea de vremea când era tânăr fecior, împreună cu părinții săi Shadow si Féada, de casa părintească.
Ochii lui erau sălbatici acum, neîmblânziți.
Chilnim dădu înapoi, cu lașitate, privindu-și victima cum înnebunea.
Féadel pufni iarăși apoi scuipă sânge:
-Să nu crezi că asta e tot, Chilnim, hohoti el. Sunt nemuritor, chiar dacă mor, eu tot acolo am să fiu, ca să te bântui. Nu ai scapare, crezi că mă ai pe mine, așa și este, însă nu pentru dorințele tale dezgustătoare. Ai să mai auzi de mine, de Jupânul Gardian Féadel.
Își luă sabia și talismanul de pe jos. Strânse talismanul în mână, o Lumină puternică îl învălui, Féadel parea ca un Sfânt.

Chilnim mârâi, scoțându-și pumnalul, în caz că avea să fie atacat.
Féadel scose un oftat, și-l privi dușmănos pe Chilnim.
-O să mai auzi de mine, atât spuse.
Deodată se auzi un ciocănit, Chilnim zâmbi.
-Presupun că a venit.
-Cine?
Cu gesturi atât de vinovate, Chilnim deschise ușa, iar în casă nu-și făcu apariția decât un tânăr băiat.
Féadel rămase cu gura căscată.
-Féadel.... să fac doar o cunoștiință. Acesta este Thorn Claude, fiul exilatului Rege Toma. E venit aici.... pentru...
Féadel și Thorn se uitau unii la alții de parcă se cunoșteau. Thorn nu arăta a avea mai mult de 20 de ani, avea păr lung ca al lui Guardian numai că auriu, cu ochi la fel de misterioși ca ai lui, dar la culoare... la fel ca părul.
-Thorn? se miră Féadel.
-Jupâne! spuse Claude. La dispoziția ta Thorn Claude. Și făcu o plecăciune adâncă în fața lui Guardian.

Chilnim pufni disprețuitor și pocni din degete.
O clipă mai târziu răgetul dragonului său veni de afară, și-și strecură capul pe ușă făcând ca bărnele de lemn ce susținea casa să pârâie. Chilnim se apropie de dragon și se bâgâ în gura acestuia care mustea de turbare.
Féadel scoase sabia și sări către Chilnim, gura dragonului se închise cu o părăitură puternică. Fu prea târziu, Féadel rămase în stare de panică, peste tot era numai sânge. Dragonul se retrase... spre mirarea amândurora, fiara știa că îl ucise pe Chilnim, care se știa de nume că era Gardianul Dragonilor.
-Asta a fost! spuse Féadel cu o voce disperată. Asta ne este, am rămas singur! Am rămas singur! S-a dus și vremea lui, s-a dus și vremea Dragonilor și a Magiei. Dacă mor și eu, nimic din ce a fost nu are să se mai știe!
Thorn puse o mână pe umărul lui Féadel:
-Nu, Chilnim m-a chemat fiindcă știa ce face.... s-a bazat pe mine că nimic nu are să fie uitat.
-Tu nu înțelegi? bufni Féadel. Chilnim... după ce că m-a violat, și-a lăsat urma pe mine,... vrea să mă lase singur aici și să nu pot muri ca să duc mai departe Istoria Gardienilor și a Magiei.
-Nu..., rosti Thorn. M-a pus pe mine să am grijă de tine!
-Ce?
Și cu asta Thorn îl trase către el și-l sărută.
-Nu face asta, rosti tremurător Féadel. Nu mai vreau așa ceva!