Griul obișnuit al sfârșitului de an se rostogolește, dinspre noapte spre dimineață, așezându-se promoroacă pe crengile copacilor,întinse ca niște degete înghețate spre cer.
Activitățile obișnuite, într-o incintă de întreprindere bucureșteană, se urnesc anevoie.
Ambalate, după ce au fost pornite cu greu, motoarele mașinilor se pregătesc să pună în mișcare trupurile masive, înghețate, învăluite în nori de fum.
E o dimineață în care toate se urnesc cu mare greutate, anchilozate fiind de frigul a tot stăpânitor.

Imagini din trecut îmi încearcă memoria, atunci când remarc, prin fereastra biroului, pe unul dintre câini căutând de mâncare.
Amintirea prietenilor proverbiali, care ne-au umplut sufletul de liniște, pace și căldură, învăluie ca o mângâiere diafană locurile încă adormite.
Prietenii câini, cu ochii lor plini de înțelegere și duioșie pentru noi, oamenii prieteni.
Vasile,câinele mare și blând, înveșmântat cu toată paleta de gri-uri, care aștepta adulmecând dimineața, dornic să-mi vorbească, întinzând lăbuța și mulțumind astfel, pentru fiecare privire, sau bucățică, oferită lui. Însoțitorul, îmbătrânit lângă, plin de devotament, trece parcă prin cenușiul dimineții, dojenitor și fantomatic, pierzându-se în neantul trecutului .
Didi, corcitura de terier, zglobie și iubitoare, avidă de căldură, apărută din senin, într-o bună zi ca pui abandonat . Adoptată din prima clipă de asociația sufletelor iubitoare și chiar de ceilalți câini, reticenți de obicei cu noii veniți în preajma blidului comun. O arătare a arătărilor, cu aspect surprinzător, urâtă și hazlie în același timp,ca o tarantulă cu dinți și cu, doar, patru picioare.
Un ghem de păr țepos zbârlit, sprijinit pe bețișoare, adulmecând mereu după mâncarea izbăvitoare. Supraviețuitoare, prin tot ce făcea, aleargă parcă, adulmecând cu nasul ei umed, spre cabina paznicilor, dispărând apoi fără zgomot, ca ultima dată când am văzut-o.
Nebunica, o altă apariție din trecutul cu regrete, care se metamorfozează în dojană, când ne evaluăm lașitatea.

Prea puțin din ce ar fi trebuit făcut, pentru ca acești prieteni proverbiali să fie și astăzi, a fost făcut.
O soluție înțeleaptă, la această problemă lăsată altora, mereu altora, spre rezolvare, de către conjuncturile cu putere de decizie succedate, nu a fost găsită.
Au plecat așa cum au venit, lăsând mereu în urma lor amprente ale indiferenței și răutății.
Cinici, cu suflete minuscule, zâmbind, sau otăvindu-se, când se deschidea subiectul „ câinii noștri”, ei au trecut pe lângă rezolvarea civilizată, la fel cum au trecut și pe lângă rezolvarea problemelor, cu care se confruntau oamenii.
Obsedați cu definirea binelui propriu, cei care aveau la îndemână decizia, n-au mișcat un deget.
Ocupați să facă și să desfacă ițele devenirii subite, apoi pentru a-și șterge urmele în mod amiabil cu următorii, au ignorat, trimițând într-un viitor al lașității comune, blestemul uciderii câinilor .
Plecați, fiecare în felul lui, unii ordonând, alții suportând, s-au dispersat printre amintiri.
Ciudat! Despre câini și-aduc aminte, aproape toți. Despre ceilalți, nu mai vorbește nimeni.
Martirizarea animalelor, în acest ev inchizitorial, al haosului instituționalizat, spune multe despre educație, omenie, inteligență, capacitate de gestionare a unui fenomen, devenit major prin ignorare și nu în ultimul rând, despre religiozitate.
Urâte timpuri, urâte caractere, urât viitor, construit de așa potriviți meșteri ai urâtului și urii.

Amintirile se succed și se amestecă cu realitatea, plutind parcă, în aerul rece.
Liniștea prevestitore de rău, devine dominantă.
O vibrație cu accente dramatice, însoțește zorii înghețați.
Lumina zilei se strecoară cu greu, printre norii de piftie închegată.
Prin poarta deschisă, năvălesc hingherii.
Panica, pe care o trăiesc bietele animale flămânde, se răspândește fulgerător. Ea nu justifică în nici-un fel investiția în lațuri, uniforme, mașini, armament…
Disproporționată confruntare !
Cât de nesemnificativ este omul în situații stânjenitoare, care îl expun judecăților dojenitoare.
Cât de importantă devine victima agresiunii în conștiința privitorului obligat să asiste la asalt!
Cât de rușinos rezultatul vânătorii!
Câtă minciună și lașitate ascunde finalul acestui gen de operațiuni!
Inteligența animăluțelor, obligate de legile firii să supraviețuiască, a pus lamentabil la pământ inteligența sforăitorilor androizi, cuprinși de turbare criminală.

Ascunși, cei vânați, au rezistat în cotloanele salvării divine, până când atacul a încetat.
Cu o bucurie a revederii, pe care specia umană nu o mai afișează de mult, s-au redescoperit, numărându-se parcă.
Moartea, plecase luând cu ea, opt dintre cei mai puțin adaptați, acestui tip de luptă inegală.
Câțiva mici, câțiva visători, câțiva încrezători, s-au lăsat prizonieri, justificând salariile mânjite de sânge, ale unor mercenari cu înfățișare umană.

Viața se chinuie să reintre întrun altfel de normal.
Traumatizanta experiență, de abia încheiată, îngheață parcă și mai mult împrejurimile.
Timpul fuge grăbit spre alte încercări ce-mi vor schimba convingerile despre oameni, omenie, umanism, zdruncinându-le violent.
Viața, privită prin lunetele și lupele celor ce se agită să ne dezorganizeze pseudoștiințific existența, îmi pare urâtă.
Niciuna din explicațiile mânjite cu sânge, de către mistificatorii realității, nu poate fi acceptabilă ființelor ce nu au trăit ucigând.

O pseudokinegeticos, parte din același „să trăiți bine” urat bombastico - cinic .
Un binemeritat pseudo „ La mulți ani!” , este demersul meu, pentru a închide cercul pseudo – binelui, dorit și oferit, cu atâta pseudo – generozitate și primit, în astfel de condiții.

Ninsoarea curată, ce ar trebui să cuprindă în coala-i albă, poveștile triste, insistent prognozată, nu se mai încumetă să ne binecuvânteze, cu prezența ei purificatoare.
Grija zilei de mâine, de poimâine , de mai încolo, estompează agitatul prezent.
Câinii, se contopesc în decorul zgribulit, completând tabloul răvășit.
Din oraș, revin greoaie mașinile.
Începe forfota dinaintea încheierii lucrului.
Oamenii obosiți, își leapădă măștile verzi și redeveniți gri, caută grăbiți drumul spre casă.
Mă uit la ceas.
Timpul zboară greu. Liniștea, redevine stăpână a locului.
E seară.
Zgomotele zilei urmează exemplul luminii, diminuându-se unul câte unul.
Pacea provizorie ascunde în ea agitația de mâine.

…

Horoscopul, anunță timpuri de succes si bunăstare, pentru pești.
Mai știi!?
Oamenii, au lăsat câinii, sperând să îi surprindă cu o altă ocazie.
Urmează poate…peștii!
Cine știe?
Horoscopul poate fi și unul mincinos.

…

Din cei opt prieteni răpiți în mod brutal, trei au fost salvați.
Ei se află acum acolo unde s-au născut, acasă, în grija celor care, s-au oferit să îi ocrotească. Bucuria regăsirii a fost impresionantă.
Lătratul lor este mulțumirea pe care o îndreaptă spre cer, scrutând beznele locului, alungând neliniștea, apărându-l.