Cartea Dis -II-
(schiță de roman SF)


Salmon era în acea zi plecat pe ghețar. Ziarul îi căzu întâmplător în mână, rămas în ecranul din măsuța de cafea a telecabinei. Avea mereu problema de a privi afară în hăurile fără fund peste care alerga telecabina spre platoul de schi. Așa că preferă să se ascudă cu teama sa în lectură. După ce citi articolul, lăsat probabil de un alt schior acolo, Salmon se gândi la cartea Dis.
Mai întâi puse în cumpănă ideea ca acea carte să existe totuși și să fie prezentată așa, indirect, cifrat de către Dis-haker. : ,,... este necesară parcurgerea cărții inexistente ,,Dis,,. Ea nu a fost scrisă ca o carte anume ci sub forma unei singure cerințe. Adică o carte idee. Trebuie să urci un munte care nu există undeva anume dar a cărui idee poate să existe. Și după parcurgerea acestui drum necunoscut ți se deschide singură cartea de învățătură...,,

,,Cartea nu există, muntele nu există, cartea e o idee, ideea muntelui poate să existe, drumul există, de aici: o idee poate să existe prin parcurgerea unui drum. Dar drumul rămâne necunoscut. O idee prin necunoscut poate să deschidă, nu cartea, care nu există, ci învățătura... ,,
Se opri din schiat pe un umăr al ghețarului. Marginile prăpăstioase erau departe, la zeci de kilometrii.
,,Totuși dis-hakerul a citat o carte: Cartea prefacerilor,Yi King, veche de mai bine de patru mii de ani, în linie dreaptă, adăugând și saltul de timp pe al doilea nivel, au trecut 16.000 de ani de la scriere.,,.
Simți că gândul studierii acestei cărți îi dă un fel de optimism, o nerăbdare sinceră și veselă, ascunsă în propriul gând.
Știa, cum știa toată lumea despre Dis-hakeri, că sunt acei haiduci, imposibil de prins, ai câmpurilor de legi, cei care se ascund de mii de ani, în cele mai de nepătrus lumi. Se așezau la masă cu împărații și împărțeau cu ei puterile dinastiilor, banii și bogățiile, fără să fie acolo. Ei erau ultima putere păstrată din epoca nisipului, pe care încă nu au reușit să o sfărâme sistemele sociale avansate.
Temperatura devenise prea coborâtă pentru a mai schia plăcut. Soarele dispărut în spatele crestelor era acum preluat de un paravan mare, așezat la o înalțime considerabilă în aer și transferat pe pârtie printr-o lumină metalică și o căldură fluctuantă și inconsistentă. Era mai bine să coboare până la baza ghețarului și să se ducă acasă. Fără să vrea se gândi că mai multe popoare din vechime au rămas fără teritorii din cauza expansiunii acestei enorme mase de ghiață, ce se s-a extins continuu și nemilos vreme de milenii. Chiar găsise o hartă pe care erau figurate râurile, fluviile și orașele peste care acum trecea cu schiurile spre poale.
,,Cine oare are acestă carte? A existat ea vreodată? Va reuși să o găsescă ?,,
Poate totuși va reuși să găsescă indicii despre acel drum necunoscut. Ceea ce era mai posibil decât orice altceva, era neverosimilul acestui articol. Va trebui să primescă o confirmare de la ziar, numai că de la luna patruped trecuseră era deja 64 de luni, erau acum în luna înaripat.