E dimineață. Mihai nu este în pat. Ies în curte și îl văd cu găleata și bidineaua în mână.Văruiește pomii.
"Bună dimineața!" îl salut veselă.
"Buna să-ți fie inima, ca fasolea vinerea!" mi-a răspuns în același ton, apoi a continuat:
"Cafeaua e pe terasă.Te-am așteptat."
Mis-a părut ciudat salutul pe care-l mai auzisem undeva.Mai sunt câteva ceasuri și ne vin copii. Mă așez pe fotoliul confortabil și-l privesc pe "bătrânul meu drag." Cu mersul legănat, repezit, se apropie aprinzându-și o țigare.
"Ne vin copii. E într-un fel o reântregire a familiei."
"Da! Mi-e tare dor de ei."
"În altă ordine de idei, ce le cumpărăm la nași?"
"Tu ști. Nu spui tu mereu că "procurorul general" ești tu?"
"Ce ai aranjat cu Virginia?"
Ce vrea să spună? O fi vorbit "zăluda" aia cu el?
"Ce vrei să știi?" întreb eu rămânând în espectativă.
"Nu venea ea degeaba până aici.Probabil că o "ardea "
tare dacă nu a preferat telefonul."
"Ei și tu. Avem și noi secretele noastre, ca fetele..."
Adam se auzea scâncind.Reflex, mă uit la sân, și urma de pe bluză mi-a confirmat răspunsul, ca o "chemare" a mâncăciosului.Urc și-l îmbrățișez, îi vorbesc și se liniștește.Primește mâncarea așteptată.Privindu-mi sânul, glumesc în gând: Mihai are un concurent serios!
Adam a adormit liniștit.Ioana nu era la fel de cooperantă.Cerea mâncare la ore aiurea, plângea mult și mă voia mai tot timpul lângă ea.Am coborât pe terasă.Mihai, cu masa plină de hârtii, privea, alternativ prin ochelari și pe deasupra lor.Avea înainte o coală albă, pe care așternea tot felul de propoziții, cu liniuțe și semne.
"Ce faaci?" am intrebat eu răsfățată, lungind vocalele.
"Munca de organizare a activităților. Avem de "primit" copii, de organizat botezul...Mai am de încheiat o afacere care este urgentă.Cel mai târziu mâine trebuie finalizată."
Nu întreb nimic.Știu eu, are să-mi spună singur, fără să-l întreb.Ne-am pregătit să mai dăm "o tură" de cumpărături.În hipermarchet am tot căutat cadouri pentru nași dar nu aveam inspirație.
"Tu cauți pentru nașul iar eu pentru nașa", a zis el.
"Ba nu! Eu pentru nașa."
Adam dormea în coșuleț, cu toată gălăgia din magazin.
Eram fiecare cu câte un cărucior pentru cumpărături, așa că, am decis să o luăm fiecare pe cont propriu. Tot hoinărind, cu ochii peste tot, am întâlnit-o pe Lavinia.Prietena din adolescență, care, în perioada cât am fost despărțită de Costel, i-a stat "aproape."
Mă încercau sentimente contradictorii.Avusesem aceleași preferințe la bărbați dar ea îl "luase" pe al meu.Atunci nu prea mi-a păsat dar după ce ne-am
"reunit" am avut în permanență un "ghimpe" împotriva ei.
"Bună, Dalia!"
"Bună, Lavinia!"
"Să vă trăiască, sau e nepotul?" a rostit ea din vârful buzelor.
"Nu este nepot, este baiatul "nostru"" am spus eu apăsând pe nostru.
"Costel ce mai face? Te-a trimis cu copilul de acasă la cumpărături? Ei, o avea vre-o treabă..." a continuat ea, răutăcios. Ce să-i spun?Că am divorțat?Că nu e copilul lui Costel pentrucă el nu și-a mai dorit nici copii și nici soție?
"Oarecum!"
"Tot"fixul" ăla îl aveți?"
"De ce?Vrei să vorbești cu Costel?" am întrtebat eu, înțepată.
"Poate că da...Știi că mereu am prins momentul potrivit."
"Costel e liber.Ai"verde" la el."
Și-a schimbat mimica.
"Cum adică "e liber"?
"Ne-am despărțit în fapt, de mult, și în drept de curând.La revedere!"
Am fost răutăcioasă, poate. Dar ce, am spus ceva greșit? Mă simțeam vulnerabilă dar nu înțelegeam de ce.
Lavinia nu mai era un"pericol", o "alternativă", care să-mi amenințe căminul.Mi-am abătut gândul de la ea, în speranța că starea de ușor disconfort va dispare.Am ajuns în zona preferată: confecții femei.Pentru mine, am ales un costum cu un pantalon mai lărguț, din camgarn fin, ce-mi dădea aerul unei"femei de afaceri. O bluză crem, cu guler răsfrânt, a completat costumul. Pentru "nașa" am găsit un pantalon gen "șalvar", dintr-un material vaporos, la care am asortat și o bluză pe măsură.Bluza se înoada între sâni, lăsând un decolteu generos, și în partea de jos coboara, în două panglici late, până peste buric.
Mi-am imaginat-o îmbrăcată și ...chiar mi-a făcut plăcere să... Pentru George și Ioana am cumpărat tot felul de nimicuri drăguțe, care să le înfrumusețeze căminul și să le aducă aminte de "casa părintească."
L-am sunat pe Mihai și ne-am întâlnit la "casă".
Căruciorul lui era înțesat.Abea așteptam să văd ce a cumpărat pentru "nașul" lui Adam.Am dus totul la mașină și am plecat acasă.Când am coborât târguielile din mașină, am văzut ce avea să primească nașul:
Un turban din mătase galbenă, cu piatră și o pană verde, alături de o pereche de șalvari cu dungi verticale, roșu cu verde. Eram încântată de sincronizarea ideilor între mine si Mihai. Mai era puțin timp și veneau copii. L-am "preparat" pe Adam și am plecat la aeroport.Am parcat aproape de pomul cu vâscul acela, care parcă ne veghea peste ani.Mihai era emoționat.Eu nu arătam asta dar..."fluturii" erau prezenți.Numai Adam era impasibil.S-a anunțat aterizarea.I-am văzut! Ea, un "greieraș" superb iar el, protector și "un frumos", lângă ea.Ne-am îmbrățișat și le-am făcut cunoștință cu fratele lui George și cumnatul Ioanei.Lui George îi tremura barba de emoție.L-a mângâiat pe fratele lui și l-a oferit viitoarei mămici.Ioana l-a luat în brațe ca o mamă cu ștate vechi.
"Mamă, uite-ți visul împlinit.Mai ai un copil!"
Ne-am grăbit spre mașină.George s-a oprit o clipă
la "pomul cu vâsc" și a gândit cu voce tare.
"Bilete numai dus..."
Părea atât de îndepărtat acel moment...Am plecat acasă.
Pe drum, eu am sporovăit fără șir cu copii iar Mihai a rămas cufundat în gânduri.Am ajuns.Copii erau încântați de "cuibul părinților".Am mâncat și am lenevit pe terasă.Mihai a dat câteva telefoane, apoi a plecat în"turneu": la nașu, la biserică și încă în câteva locuri.M-am retras, cu Ioana, în sufragerie, în timp ce George stătea cu Adam.Ne-am îmbrățișat îndelung, fără să scoatem vre-o vorbă.Burtica ei prinsese viață și am remarcat cu voce tare:
"A simțit-o pe bunica."
Eram cu adevarat fericite.Am început să ne împărtășim nimicuri, acele nimicuri care ne umplu viața de fiecare zi.Din vorbă în vorbă am început să discutăm despre soții noștrii, tată și fiu.Acel "gol" din viața lui Mihai, încercam să-l umplu cumva.
"Ce ți-a povestit George despre tatăl lui?"
Ioana, făcând un efort de memorie, încearcă să așeze
"cioburi" din tabloul lipsă.
"Perioada aceea, pe care George a resimțit-o din plin, e evocată de el, ca fiind "noua cale."
"De ce îi spune noua cale?"
"George, când povestește evenimente din vremea aceea, începe cu expresia: "când am pornit pe noua cale...""
"De ce îi spune totuși, "noua cale"?"
"Pentru că, atunci, Mihai a suferit mult, surprinzând-o pe mama lui George, acasă la ei, cu un alt bărbat."
"Cam ca la Narcisa.Dar putea fi o cunoștință și atât."
"Nu, nicidecum nu putea fi vre-o îndoială.Erau într-o postură care nu suferea interpretări: goi, într-un act sexual."
"Și ce a făcut?S-a lăsat cu scandal?"
"Nu.Le-a luat câte o declarație, în prezența a doi martori, și-a cerut scuze pentru "deranj" și a plecat."
"Și a și introdus acțiunea de divorț imediat, nu?"
"Nu.Și-a luat băiatul și a "dispărut" în Valea Jiului."
"Parcă era în armată atunci?"
"Da, era ofițer. A cerut și a plecat la mină."
"A fugit.E stilul lui, când este profund dezamăgit.
Dispare fără urmă.Nu rănește, nu cere, așteaptă.Lasă totul, bucăți de suflet, bunuri, totul și pleacă.
Și din viața mea a plecat odată în același fel..."
"Au locuit la etajul zece, într-un bloc aproape părăsit.Aveau șobolani care mișunau peste tot, chiar și la ultimul etaj.Se încălzeau cu reșouri uriașe, improvizate, iar apa i-o urcau ostașii cu gălețile până sus."
"I-a fost tare greu.Cu un copil mic, departe de prieteni, departe de ce fusese "casa lui"."
"Aerul era impregnat cu praf de cărbune.Spăla hainele lui George aproape zilnic."
"Puțini bărbați și-ar fi luat o asemenea "cruce"."
"Veșnic, fosta soție îi reproșa: "dacă ai vrut copil va trebui să ți-l crești", și așa îi "pasa" mai toate grijile, lui."
"Oare pe George nu l-a iubit mama lui?"
"Ba da, numai că ea a avut o perioadă de confuzii, de incertitudini.Cu timpul a capătat o oarecare înțelepciune."
"În timpul cât George a stat cu taică-său, mama nu l-a vizitat?"
"A incercat.Poate insuficient de convingător dar George nu voia cu nici un chip să o vadă.Mihai l-a obligat să-și vadă mama, măcar la zile deosebite: de ziua ei de naștere, de Crăciun, de Paști, de întâi și de opt martie."
"E stilul lui.A făcut ce a crezut că e mai bine, ce se cade, chiar dacaă asta nu i-a făcut un serviciu."
"Mihai a așteptat trecerea timpului să poată finaliza divorțul."
"Așa se explică rămânerea lui George la el."
"Nu!A fost o "negociere" aproape cinică."
"Cum adica?"
"Lucrurile stăteau așa: adulterul dovedit nu era strict determinant pentru ca instanța să-i încredințeze copilul minor, tatălui."
"Atunci?"
"Mihai a oferit "casa" și divorț din vina ambelor părți, contra, copilul, cărți de citit și un pat.A fost și un element de șantaj, în negociere, pe care nu cred că Mihai l-ar fi dus la îndeplinire."
"Ce șantaj?"
"Adulterul era prevăzut în codul penal drept infracțiune.Sancționarea printr-o hotărâre de divorț cu iz de penal ar fi dus la excluderea ei din armată."
"Și ea era militar?"
"Da, tot ofițer."
"Divorțul s-a încheiat din vina ambelor părți, casa a rămas mamei, copilul a rămas tatălui.La acel moment toată lumea era fericită."
"A doua soție a lui Mihai era din Valea Jiului?".
"Nu.A cunoscut-o în adolescența timpurie. A fost prima și marea lui iubire din liceu."
"Și cum s-au reântâlnit după atâția ani?"
"Pe scările tribunalului, unde ea încheia un divorț, el îl începea pe al lui."
George a coborât cu Adam în brațe.Îl vedeam coborând pe scări și am rememorat momentul în care l-am asemuit lui Costel.Acum nu mai aveam nici urmă din acea percepție.