Tocmai terminasem ultimul volum din cartea mea preferata, si eram inca usor socata de cateva lucruri pe care le aflasem.
Auzisem ca ar fi trebuit sa ninga in noaptea aceea, asa ca m-am dus la geam, inca gandindu-ma la carte, sa vad daca era ceva interesant pe afara. Am fost uimita sa vad ca afara nu ningea...era un viscol mai degraba salbatic decat pasnic si linistitor ca o ninsoare. Totul era invaluit intr-o lumina ciudata, ilogic de puternica, avand in vedere faptul ca era trecut de miezul noptii. Felinarele de pe strada isi reflectau lumina galbuie in cerul de o culoare palida, roz-gri. Nu parea sa fie nimeni pe strada. Era pustiu. Cu copacii mari, uscati, cu nuante alb-gri, imaginea m-a dus cu gandul la o catedrala mare, darapanata si haituita de spirite si forte intunecate nebanuite.
Zgomotul vantului patrundea innabusit prin ferestre, rasunand ca ecoul deznadajduit al unui strigat de durere, aducand cu el rafale albe de zapada care se loveau de geam, imprastiindu-se. Desi in casa era o atmosfera calda, aproape innabusitoare, zgomotul mocnit care venea de afara parea sa imi intre in oase, strabatandu-mi tot corpul ca un curent electric si facandu-ma sa simt un frig interior de-a dreptul ciudat. Nu ma grabeam deloc, asa ca am ramas la geam sa privesc praful alb si rece imprastiindu-se si acoperind incet totul, ca o mantie fantasmagorica neclara si fara margini definite.
Fereastra era acum inghetata, intr-un model ciudat, dar frumos. Casa probabil era acoperita cu zapada, fiindca se auzeau dinspre acoperis scartaieli si fasaieli infundate. Viscolul nu dadea semne ca avea sa se termine prea curand. asa ca m-am asezat in pat, si am inceput din nou sa ma gandesc la cartea pe care tocmai o terminasem, dar si la viscolul de afara, caci vaietele sale innabusite nu ma lasau sa il dau la o parte dintre gandurile mele.
Am adormit in sfarsit, pe fundalul gandurilor mele auzind in continuare larma silentioasa de afara....