poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-14 | |
Stia atat de bine ca nu mai avea prea mult de trait... si totusi, dupa ce se pregatise sufleteste atatea zile, ramasese o teama surda, undeva in adancul mintii ei. De ce oare resimtea inca ecoul acelui sentiment? Credea ca il alungase pe deplin pana acum cateva ore. Cugetase in tacere incercand sa stearga totul din mintea ei, dar fara succes. Era ca o ceata enervanta ce nu o lasa sa vada orizontul.
Canapeaua galbena din sufragerie, pe care isi petrecuse ultima saptamana, devenise micul ei univers. Stralucitor intr-un fel, dar umbrit de sentimentul acela stupid. Sufrageria era luminata de afara, lasand umbre jucause pe pereti. Era placut. Singuratic, straniu, tacut, dar placut. Nu mai venea nimeni s-o intrebe ce face, desi raspunsul ar fi fost oricum, mereu acelasi "Nu excelent.. dar ma descurc.". Doar telefonul mai suna din cand in cand... dar in ultimul timp lasase robotul sa raspunda in locul ei; nu se mai obosea sa ridice receptorul, din moment ce conversatia nu ducea nicaieri.... si oricum, de pe canapea se mai ridica doar ca sa mearga la baie sau sa isi ia apa din bucatarie. Zilele curgeau mereu la fel. Tacute, de o liniste imperturbabila; singura voce vie pe care o mai auzea fiind a femeii care ii aducea mancarea. O voce calda, mereu calma. O linistea sa mai auda pe cineva, caci in unele zile ajungea sa se intrebe daca nu cumva toti si-au luat talpasita, iar ea a ramas singura in oras. "Acestea sunt ultimele mele ganduri..." isi spunea ea. Ultimele ganduri ale unei femei bolnave... Toti medicii i-au spus ca viata ei e pe sfarsite. Acum, chiar daca s-ar fi intamplat o minune si ar mai fi trait cativa ani, i-ar fi fost pur si simplu indiferent, caci gandul ca moartea o asteapta pusese deja stapanire pe ea. Ca un lat strans prea tare ca sa se mai obseasca sa il dea jos. Oricum ar fi fost, ca ar mai fi avut ceva de trait sau nu, zilele ar fi decurs in acelasi mod ca si pana acum. O monotonie ciudata; fiecare moment un deja-vu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate