Miercuri.
Prima zi a lui Adam, acasă. Scriu aceste cuvinte și mă simt de parcă sunt părtașă la zămislira seminției omenești.
"Unde or fi mărul, șarpele, Eva?" Ce gânduri "sărite" am! Cred că"fanteziile" lui Mihai sunt molipsitoare.
La rugămintea lui, "personalul" mi-a permis să-mi țin jurnalul. Îmi aduc copilul"la sân." Am emoții de parcă aș fi la prima"aventură" de acest gen și nu aș fi o mamă cu o experiență anterioară. Căpșorul, cu păr negru și gura fremătătoare, se mișca înspre pieptul meu. Îmi dezvelesc sânul și zăresc "înflorind" câteva picături de lapte."Să fi fost o "chemare" a lui Adam?.Să fi "invocat" el laptele? Gurița hulpavă apucă sfârcul cu lăcomie."Așa face și taică-tu!" i-am zis în gând. Tatăl s-a apropiat cu pași de mâță. L-am simțit și nu m-am întors. M-a "acoperit" cu o mângâiere
"generoasă" a palmei lui, osoasă și tandră. Palma fierbinte s-a oprit până să-l atingă pe"junior." A venit pe partea cealaltă a patului. Lumina ferestrei îi bătea din spate. Claia de păr aducea cu o aureolă dezordonată. Mihai s-a aplecat deasupra micuțului și l-a privit atent. Adam a arătat, "lumii" si lui, doi ochi albaștri...ireal de albaștri."Ioana nu avea ochii așa!" mi-am zis contrariată. Privirile celor doi "bărbați" s-au împletit ca într-o boare caldă.
"Comunică oare?"
Mă simțeam, în preajma lor, ca într-un abur de primăvară ce se înalță din pământul înverzit, sub cîteva raze de dimineață.
"Mi-ai spus că te grăbești, fiule!Fii binevenit!"
"Gurița și-a reluat pompajul."
Lacom și de neoprit, strângea sânul cu amândouă minuțele.
"Posesiv ca tatăl!"îmi spun în gând dar cu voce tare rostesc:
"Masa a fost servită!"
L-am bătut ușurel pe spate, în timp ce Mihai îl pipăia la picioare, apoi l-a dezvelit și i-a privit pielea albă și curată. Asistenta l-a luat de lângă mine. Mihai parcă era altul.
"Vrei să ajungă un vorbăreț ca tine?"
"De ce întrebi?"
"Te-am auzit ce i-ai spus. Simt că îmi scapă ceva..."
"Da, mămico, E adevărat. Adam mi-a spus zilele trecute ceva."
"Ce spui domnule?" l-am întrebat, într-o notă de glumă.
"Îți amintești când ți-am atins pântecul ultima dată?"
"Da, îmi amintesc", am spus și am devenit mai atentă.
"Atunci mi-a gungurit cam asa:
Tată, ce cald e în burta mamei și ce bine!
Am de toate, mi-e din ce în ce mai bine.
Ascultă-mi oasele moi și vei auzi o goarnă care mă cheamă. Aș mai sta dar am multă treabă în lume."
L-am luat în serios. Fiecare din noi are menirea sa!.
Toate "bizareriile" ce-l însoțeau, nu mă mai mirau.
De când"traiectoria" lui a intersectat cărările mele, viața mea s-a "ordonat" după magnetismul lui.
Întimplari și fapte, oarecum"mistice", despre care mai auzeam înainte de a-l cunoaște, nu erau negate în totalitate dar unele îndoieli aveam. De când am realizat că "inevitabilul" se va produce, și vom fi împreună, percepția mea a căpătat altă dimensiune.
Azi știu. Ceva există!Mă tem să aflu mai multe. Mă mulțumesc să ramân sub "umbrela" aceasta, care mă absoarbe și mă protejează. Îl priveam, cu căldură, pe "bătrânul meu drag". Un gând potrivnic mi-a amintit că a trecut un an din cei zece.
"Nu au început cei zece ani!" am protestat în gând încercind un triș, "nu avem încă acte!"Așa că nu o vom face, să putem ține "timpul" în loc. Voi amâna cât pot acel "început de sfârșit."
"Vocea", neagră și cinică, mi-a replicat ferm:
A trecut deja un an și două luni!
Am simțit un fior. Îmi doream să opresc timpul în spațiu sau măcar să trăiesc linga el "înghesuind", în spațiul și timpul rămase, cât mai mult. Mihai m-a privit atent și mi-a spus:
"Nimeni nu poate opri timpul."
M-a cuprins o stare de moleșeală. Mi-era somn...
Se făcea că Mihai mi-a adus o ulcică de ceramică, plină cu pământ reavăn. În palma mea stângă se
"cuibarea" o mică sferă albastră. Am dat drumul pietrei în pământul moale. A început ploaia.Stropi se adunau cuminți în ulcică. Ploaia s-a oprit așa cum a început. EL mi-a desprins o șuviță și mi-a cufundat-o în apa aceea. În fața lui era o vatră de piatră. Fumul vetrei ne învăluia. Mâinile noastre, împreunate, au așezat ulcica lângă vatră. O pală de vânt a făcut să se ridice o limbă de flacără. Vedeam doar o "haină" de castană, plesnită, așezată lângă pietre. Două jumătăți lucioase erau "îmbrățișate în coaja crăpată.
M-am trezit. Atâta liniște, atâta dragoste percepeam încât am simțit cu adevarat ce a putut simți el când a făcut dragoste cu un cireș. Mihai a lipsit câteva minute și s-a întors cu câteva hârtii în mână. M-a sărutat pe frunte"amenințându-mă" cu tandrețe:
"Nu scapi! Mă întorc repede. Adam trebuie să intre legal în lume și am "antecedente" la declarat copii."
A plecat ca un gând. Își uitase telefonul pe patul meu.
A urmat o nouă vizită a medicilor. Aveam rezerva mea și mă simțeam băgată în seamă ca o VIP. Atâta grijă! Atâta atenție!
"Toate acestea erau datorate cunoștințelor și prietenilor lui? Era vorba doar de banii lui?
Era vorba de o nouă"manipulare" a lui?"
Starea de somn și de veghe alternau. Mihai s-a întors bulversat:
"Adam este fiul lui Costel!"
Am simtit o ură enormă împotriva lui Mihai.
"Cum poate spune asta? Cum poate gândi asta? Am fost numai a lui cu sufletul și trupul. Nu l-am înșelat nici în gând cu vreun bărbat."
"Glumețul", răutăcios, mi-a abătut gândul cu o "codiță":
"Dar cu vre-o femeie?"
"Lasă-mă!" l-am expediat nervoasă și revoltată.
Mihai mi-a zâmbit, mi-a prins capul între palme și m-a sărutat pe ochi:
"Legal, copilul este al lui Costel."
Nu înțelegeam nimic.
"Blegule!biologic, este fără tăgadă copilul meu, LEGAL este al lui."
"Te rog explică-mi această "inepție" legală."
Aerul doct, care uneori mă enerva, pentrucă îi dădea o notă de superioritate, s-a accentuat prin vocea devenită profesorală:
"Copilul conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, îți amintești?".
Începeam să întrevăd adevărul absurd.Legiuitorul
"trecea" automat copilul lui Mihai pe numele lui
Costel. Nici cuvântul lui Mihai și nici al meu nu puteau schimba starea aceasta.
"Te rog să cauți un avocat!"
"Mă voi ocupa "adânc" de rezolvare."
A plecat. Era aproape de înserare. După câteva ore, Mihai revenea cu:bere, fructe, șervețele umede.
Mi-a fredonat un cântec de leagăn. Alt cântec de leagăn.
"Va fi un tată bun!" am decretat senină.
"Noapte buna, dragule!"
A dua zi a lui Adam.
Mihai a venit dimineață. Era preocupat și însoțit de un "pițifelnic" cu diplomat și îmbrăcat în loden.
"Domul avocat se va ocupa de rezolvare."
Ușor panicată, am replicat:
"Tribunal?"
"Se poate ajunge și la tribunal. Ne vom strădui să evităm, pe cât posibil, justiția."
"Aș dori să știi" mi-a spus Mihai"că nu voi face mai mult rău decât va fi necesar".
Uneori adevărul, nesprijinit pe minciună, nu răzbate..
Și-a luat telefonul și a plecat cu avocatul.
Contravizită, alăptare, somn.
Medicul mi-a comunicat că este necesar să mai
"rămânem" cinci sau șase zile. Vizitele lui Mihai erau pline de tandrețe și grijă pentru amândoi. Cu tot zâmbetul, îi vedeam "grijile" de pe față. Pe frunte îi mai apăruse încă un rid. Cu ocazia șederii în maternitate mi s-a vindecat și"implantul" de "spațiu cu timp." Acea grafică "spațială", așezată în plan, avea o altă valoare. Parcă nu se"lăsa" așternută numai în două dimensiuni.
A șaptea zi.
Mihai a venit la "externări" plin de pachete și flori.
Mi-a așezat florile în brațe, m-a sărutat pe frunte, și la sosirea "noii generații" a devenit agitat.
Asistenta i s-a adresat:
"Ușurel, bunicule! Þine-i capul și...."
"Sunt mamă calificată" i-a tăiat-o el scurt.
A luat copilul cu fermitate dar tandru.
Privirea îngrijorată a asistentei se transforma de la clipă la clipă spre încântare. Cu mișcări sigure,
"bunicul" a scos scutecele străine ale lui Adam.
Așa gol, cum era, Adam a început să râdă aratându-și gingiile roze. Mihai l-a tras, în glumă, de puță urându-i:"să te faci mare!",apoi l-a"împachetat" în scutecele "civile." Am ieșit: eu cu muntele de flori el cu Adam. Afară, la volanul"tancului", ne aștepta Robert, lăcătușul. Nu mă mai mira. Nu pot să mă mai mir.
"Robert, dragule, astăzi ești pe "transport valori."
Te rog du "valorile" la loc sigur."
"Da, șefu, a zâmbit Robert, scuturându-și"coada".
Apoi a continuat:
"Măi, Mihai, doamna are inimă puternică?"
"Nu te teme! Are inimă tare, crede-mă!."
Drumul spre "casă" nu-l recunoșteam. Am ieșit din oraș pe șoseaua de centură. După un timp, mașina a virat pe o alee îngustă, asfaltată și, după citeve minute, a oprit în fața unei porți de fier forjat, care se armoniza cu restul gardului. Nu intelegeam nimic.
Robert a coborît și a deschis poarta. Mihai m-a îndemnat:
"Nu te teme! Este noua noastră casă."
Robert a plecat. O alee pietruită, în formă circulară, atingea pe curba de întoarcere o verandă mobilată "de grădină" apoi se intorcea, după o oprire la un garaj, spre poarta pe care am intrat. Am parcurs aleea, vrăjită de liniștea din jur. În centrul acelei curbe calde se afla un havuz mititel care susura discret, răcorind aerul. Apa scursă în platoul larg își continua drumul, șiroind, într-un bazin mărișor, în care înotau niște pești mari colorați.
Platoul, în care se "spărgea " arteziana, era decorat cu mozaicuri, reprezentând câteva simboluri:Venus,
Saturn, Soarele, reluate de câteva ori. Preaplinul se revărsa în bazinul cu pești. Pe terasă era un balansoar și două fotolii care străjuiau armonios o masă, toate împletite din ratan. Mihai m-a invitat să las florile pe masă, apoi mi-a incredințat băiatul. M-a prins de talie și am pășit prin ușa dublă de sticlă, ce glisa silențios. Un living enorm decupa, discret, două spații. În față se oferea o scară ce-și deschidea aripile spre etaj. Într-una din secțiunile livingului se profila un spațiu de bucătărie. Prin dotări și amenajări, oficiul era o adevarată bucătărie modernă și funcțională. În stânga se profila, pe după o perdea, o baie. La etaj erau trei dormitoare, luminate din plin, prin ferestrele mari. Un balcon, aproape circular, trecea discret prin fața dormitoarelor, etalându-și florile multicolore. Din dormitorul mare se pătrundea într-un dressing și într-o cameră de tualetă. Dormitorul băiatului avea pe ușa o plăcuță aurie, gravată cu litera alfa. Adam dormea. L-am așezat în pătuț. Mihai a apăsat câteva comutatoare și, la privirea mea mirată, mi-a replicat:"big brother." Apoi mi-a explicat că e un sistem de supraveghere audio-video pentru camera copiilor. Am ieșit pe terasă. Mihai m-a făcut atentă la boxa din perete:era "urechea" spre cel mic. Am mâncat pizza, am băut un pahar cu vin, apoi m-a luat de mână, cu tandrețe. Prin salonul de la parter, m-a scos în partea din spate a casei unde, pe sub coroanele pomilor, se insinua o piscină amenajată sub forma unei scoici marine. (Modelul sa fi fost scoica culeasa din urma pasului meu?)