Blana de pe spate ne crescuse moale. Ne adânceam capetele în ea. Era caldă. Ațipeam uitând de povești și căscat. Blana creștea: era moale, caldă. Picioarele se ascundeau bine în ea. Lunecând în jos se așternea peste mâini. Avea barbă în care își ascundea doar limba. Pe spate avea piele. Iar covorul nostru de blană creștea, creștea. Blana noastră unduia la trecerea mâinilor și a picioarelor. Era întinsă. Barba lui nu ajungea până la urechi.
Oare lui îi place blana noastră? Cum dracu să nu! El avea piele pe spate. Cu pieptenele își netezea barba.Desigur ca să-i mai crească. Þi-ai găsit! Blana noastră era mare. Croisem alei prin ea. Se putea umbla. Ne rătăceam căutându-ne. La urma urmei o barbă rămâne o barbă. Nu te poți nici ascunde.
Se ghemuia. La mâini ne creșteau gheare. Groase și ascuțite. Se împlântau în pământ la fiecare atingere. Coada ce mai stergea urmele.
Își caută mâinile. Se apără. Vezi să nu le găsească! Împotriva cui să se apere? Noi eram puternici. Ne creștea blana pe piept. Nu mai avea scăpare. Oare el știe? Nu se poate să nu ne fi obsevat colții. Eram duri.
-Ia mai cărați-vă acasă așa duri cum sunteți!
Nici nu știm la ce se referă.Oricum nu la el în casă stăm, așa că nu văd cu ce l-am putut deranja. Și oricum nu așa se vorbește mai ales când te pretinzi cineva, fie și cu barbă.
-Fără comentarii, v-am spus să vă cărați!
Semidoct. Un tâmpit. Își aranjeată toată ziua barba, dar în cap nimic.De fapt...de la cine să te-aștepți. Dă-l încolo!