A



După izgonirea din rai, Adam a descoperit că una din cele mai bune descoperiri ar fi o pastilă care să-i acopere durerile proaspăt căpătate. Pe atunci nu știa dacă ar fi mai bune cele comprimate, filmate, capsulate, dar, oricum, varianta injectabilă era exclusă. Ar fi înlocuit o durere, oricare ar fi fost ea, cu o durere de fund, mult mai gravă datorită conotațiilor lingvistice suplimentare. L-ar fi durut în fund de durerea de cap. Atunci Adam s-a apucat de arat pământul și de făcut copii, iar Eva s-a apucat de nașteri fără anestezie. Analgezicele au fost introduse în viața omului pe cale bucală multe secole mai târziu, când Eva deja terminase de născut, venise și un potop, se înălțase o adevărată civilizație din primele dureri ale primilor oameni.
Pe Adam îl cheamă Gheorghe și locuiește în era noastră, secolul nostru, anul nostru, pe undeva prin împrejurimile noastre. Din nefericire îl doare capul. Din fericire, s-a inventat algocalminul. Gheorghe se ridică din pat, cu tot cu durerea de cap, boscorodește ceva de Eva și de răsmântuirea mamii ei și, dacă tot este ridicat din pat dar nu și de la sol, merge biped spre un sertar, unde medicina și rețeta compensată au depus cerculețe din prafuri albe, solidificate. Direcția și scopul se confundă. Gheorghe se îndreaptă spre sertar cu scopul de a se înfrupta din el. Calendarul creștin ortodox nu interzice în zilele de post consumarea de pastiluțe, din moment ce nu sunt din carne, brânză, lapte, ouă. Omului îi este permis să nu-l doară capul în săptămâna patimilor. Convenția tacită dintre Dumnezeu și om conținea sarcini și îndatoriri de ambele părți: Dumnezeu trebuia să vegheze (ceea ce și face) iar omul trebuia să se înmulțească și să umle pământul (ceea ce și face, dar nu tot timpul). Gheorghe nu se poate înmulți. Îl doare capul și, de durere, procreerea este eliminată din activitățile obligatorii. Recunoaște că situația aceasta durează de vreo două luni. Nevasta lui din pat este plină de somn, cu vise de înmulțire.
Aprinde lumina. Gheorghe privește cu jind la patul pe care l-a părăsit pentru o pastilă. Patul rămâne în urmă, Gheorghe rămâne lângă sertar. Cu o mână transpirată bâjbâie după mâner și deschide sertarul, plin de durere. Scormonește printre cutiuțe, flacoane, folii, până găsește leacul pentru durere de cap. Inițial s-a gândit și la un balcon de la care să se arunce pentru a scăpa de durere dar, din rațiuni numai de el știute, a ajuns la concluzia că un algocalmin ar fi mai bun.
Data trecută când a luat un algocalmin l-a apucat durerea de stomac dar a scăpat de durerea de cap. Ulceroșilor li se recomandă un pansament gastric înainte de orice pastilă.
Georghe cumpănește pe marginea dilemei proaspăt iscate. Durere de cap sau durere de stomac? Nu are în casă niciun pansament gastric sau poate, nevasta, ulceroasă și ea, duce în poșetă un flacon cu pastile pentru stomac, ca să-i treacă durerea de cap. De la sertar la poșetă nu e decât un pas lateral, cu o deschidere nu prea mare. Doar durerea te îndeamnă să violezi intimitatea celuilalt. Cu durere intră în poșeta femeii; întâi cu durere, apoi cu două degete. Printre multele obiecte: forfecuță de unghii, două rujuri, o șurubelniță, jumătate de sandviș, o invitație la teatru, două clame de păr, un tub de lipici, un baton fitness și cheile de la beci și de la poștă, găsește și un bon fiscal de la o cafenea, cu un număr de telefon scris gros, cu pixul, pe spate.
Gheorghe simte că îi explodează capul. Își studiază atent nevasta plină de somn și de lucruri în poșetă. Pentru câteva momente își mută privirea când la bon, când la ea. Bonul are număr, ea nu are nimic, decât un sforăit subțirel, lipsit de griji. În ultimile zile, adică de când îl doare capul, a simțit o ușoară răceală din partea ei, de parcă ar fi exersat nepăsarea ca pe un dat de la natură.
În ciuda orei târzii, își calcă pe principii și apucă telefonul, formează numărul de pe bon, așteaptă să se audă vocea la capătul celălalt și, după așteptări, aude o voce masculină. Nu se poate abține și urlă cu durere.
- Cine ești dumneata, domnule?
- Sunt farmacist! i se răspunde și Gheorghe răsuflă ușurat. Poate și nevasta lui e bolnavă dar, ca să nu îl împovăreze cu alte griji nu i-a spus nimic.
- Domnule, ce pansament gastric pot folosi ca să pot lua o pastilă de durere?
- Domnule, dumneata știi cât e ceasul?
- Știu, domnule, dar crezi că durerea știe de oră? Îmi puteți recomanda un pansament gastric natural? Eu sunt soțul ... soției mele. Cred că o cunoașteți.
- Încercați cu lapte! se aude vocea și apoi tonul de ocupat, intermitent, ca o zvâcnire dureroasă a tâmplelor.
Gheorghe pune bonul înapoi în poșetă, poate mai are nevoie și nevasta sa de recomandări medicale atunci când o doare câte ceva. Momentan nu o doare nimic. Se duce repede la bucătărie, scoate laptele din frigider, mult prea rece pentru un stomac ulceros, dar durerea de cap nu îi oferă timp pentru a face ceva, orice, pe direcția pansametul gastric, ca să nu-i afecteze stomacul, altfel mult mai afectat de algocalminul pentru dureri de cap. Bea direct din cutie și simte cum recele se instaurează despotic printre acizi și provoacă revolte. Acum poate lua algocalmin. Își târâie papucii până la sertar, unde simte o nevoie puternică de a scăpa întâi de o altă nevoie mare.
- La naiba! bâiguie printre dinți și abandonează sertarul pentru WC. Trebuia să ia întâi un antidiareic pentru pansamentul gastric pentru algocalmin, pentru dureri de cap.
Prea târziu. Se aruncă pe obiectul alb, cu odorizante colorate și un firicel de apă veșnic curgând, spre fericirea apometrelor. „Mâine chem instalatorul, nu se mai poate așa!”
De alături se aude o voce guturală. S-a trezit nevasta și a văzut că poșeta era cu doi centimetri mai la stânga față de cum fusese pusă.
- Mi-ai umblat în poșetă? urlă femeia. De ce mi-ai umblat în poșetă?
- Mă durea capul și voiam ceva pentru stomac!
- N-am nimic pentru stomac! țipă femeia isteric. Și ce ai găsit?
- Am găsit că laptele e un bun pansament gastric. Noroc de farmacist.
- Și?
- Tot mă doare capul. Îmi aduci tu un algocalmin? Hai, te rog!
Omul stă pe WC cu tâmplele în pumni și aproape gâfâie de durere, în ritmul evacuărilor spontane, specifice prezenței pe WC. Între gâfâieli aude susurul firicelului de apă care îi excită apometrele.
- Auzi? o întreabă pe nevastă-sa. Nu știi vreun instalator?
- Mi-ai umblat în poșetă, nenorocitule! Eu te scormonesc prin buzunare?
Bărbatul se simte vinovat. La durerea de cap pe care o are, bafta lui că stie de lapte, deci poate lua algocalmin. Dar firicelul de apă? Își putea da seama și singur că laptele e un bun pansament gastric. Își putea aduce aminte de la cursul „Sanitarii pricepuți” pe care îl făcuse acum douăzeci de ani, în timpul liceului. Mai bine găsea numărul unui instalator. În felul ăsta demonstra și ea că îi pasă de familie, de problemele casnice, de pierderile înregistrate de apometru, de banii lui ... și nu doar de durerea ei.
- Auzi? Nu știi un instalator?