O zi năucitoare. Alerg cu ochii închiși, ca să pot privi în gând visul meu cu ea. O să îmi petrec ziua alergând pentru zece minute de vis. Încerc să îmi imaginez ce o să fac șaizeci de secunde, primele șaizeci de secunde care o să reprezinte a zecea parte din fericirea mea pe care o aștept cu atâta nerăbdare. Acum iar alerg și nu mă pot gândii decât la ochii ei în care îmi odihneam iubirea. Ochii se concentrează să distingă realitatea de vis. Secunde cu ea, secunde în realitate... și timpul face pasul spre cele zece minute. Dacă ar știi ea ce simt poate ar face-o încrezătoare și sigură pe ce simte. Aș vrea să nu îi mai spun atât de des ce simt, ca să i se facă dor. O iubesc cu teamă și cu gând disperat.
Am ajuns și miracolul depășește orice din ce am visat eu azi cu ochii deschiși. Ea mă sărută, fugar.
-Na, am făcut-o! De parcă nu mai dorea să prelungească un chin. Eu am rămas cu ochii închiși, cu gândul plin de frică de a mai cere ... ceva atât de divin. Au trecut cele zece secunde și au fost superbe și divine. Aștept ce va urma. Sunt în vis și în realitate și nu vreau să mă trezesc deloc. Încerc să îmi aduc aminte care erau ... sau mai bine zis ce ămi imaginam eu... îmi era dor, atât de dor să te sărut pe obraz, pe ochișori, pe tâmple...nu am decât câteva secunde pentru fiecare dorință. Aș vrea să am o zi în care să sărut ochii ei până se înroșesc, tâmplele ei dulci până se fac roz, năsucul până nu mai poate respira... o zi pentru fiecare. Simțeam durerea cum crește prin mine ghimpi groși și negri. Apoi ea își pune mâna în mâna mea. Clipesc de fericire și tresar în suflet. O doresc, dar nu îi pot spune încă asta. Mai am timp, poate îi spun peste zece secunde. O sărut a doua oară. Îmi doream să îi țin căpșorul în mâini și să îi spun că o iubesc privind-o fix în ochi. Îmi îndeplinsesc visul cu voia ei...dar tresar speriat. Am crezut că undeva s-a aprins o lumină care bătea spre noi. Erau halucinațiile fericirii și ale sărutului. Nu am avut așa ceva până acum... Câte semne peste tot. Ar trebui să urmez linia asta de lumini să văd cât de aproape este fericirea mea.
Priveam lumina din ochii ei. Avea teama de durere tatuată adânc în privirea plină de iubire. Poate avea un plan simplu. Poate nu își dorise decât un sărut, să facă un cadou într-o zi specială . Apoi a vrut oare să se convingă dacă mai există atracție...și a văzut că există, cu toate colțurile umede din intimitate. Oare ea știa cât de mult e dorită? Imi doream să gust fiecare părticică umedă din trupul ei, să nu mai ies vreodată din amețeala pe care mi-o dă, să stau în sângele ei cu sângele meu.
Un film vechi din anii trecuți ar fi pus această scenă ca fiind una romantică, cu actrița principală și actorul principal în actul cel mai important și mai romantic. Ea, avea ochii sclipitori și dornici, cu început de lacrimi moi. El nu o lasă să cadă în cada de tristețe și îi ridică ușor privirea să o proptescă în privirea lui. Ea a și uitat de ce e tristă.Încă zece secunde trecute în eternitatea unui vis perfect. Se spunea că nu se merită să mori pentru iubire, dar eu spun că nu se merită să mai trăiești după ce ai găsit iubirea și nu o poți avea... Ne încercăm poate norocul în viața următoare. Dar mai bine să fim amândoi. Zece secunde se merită trăite în lumea asta, zece secunde în adâncul nemuririi din ochii ei.