poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-24 | |
Despre cărămidă și alte platitudini
1. Partea întâi A spune adevărul este un act de virtute. Unii sunt în stare să moară pentru a-și afirma crezul, vezi Giordano Bruno sau călugărul din ”Numele Trandafirului”. Ce se întâmplă când adevărul reprezintă doar o marfă îndoielnică? Astfel de idei mi-au trecut prin minte vizavi de un personaj despre care se spune că a scris o carte dacă nu mai importantă, cel puțin comparabilă cu “Istoria…” lui Călinescu. A îndrăznit cineva să afirme cu argumente că domnul cu pricina este un impostor și reacția nu a întârziat: “mă uimește, în numărul anterior al revistei de față, reaua credință a reproșurilor pe care a ales D.C.E. să le facă acestei istorii literare. Fiind una care se declară, chiar prin titlu, istorie critică, adică și una a receptării critice a literaturii române, nu văd ce relevanță ar putea avea faptul că autorul nu știe latină, greacă și slavonă? Ca să ce? Ce surprize mai pot oferi arhivele, pentru Dumnezeu?! Un Cărtărescu în limba slavonă? Un Nichita Stănescu în neogreacă? Și, puțin mai încolo: “Ceea ce nu mai trece-merge, este răutatea a la Alexandru Piru cu care DCE vrea să sugereze, potrivit unui calcul al efortului fizic al lecturii, că domnul n-a avut timp să citescă tot ceea ce comentează. Adică, nici mai mult nici mai puțin, am avea de-a face cu opera mincinoasă a unui impostor. Un profesionist al lecturii critice nu pricepe într-o zi cât alții în 24 de ore!!! ci mult mai mult”: Ha, ha, ha ! Asta îmi aparține. Ați înțeles, un profesionist al lecturii pricepe într-o zi (presupun că pentru profesionist ziua este doar de opt ore altminteri afirmația de mai sus e stranie!) cât alții în 24 de ore! Dar să termin citatul : ”Îmi pare rău pentru DCE că s-a expus ridicolului în felul ăsta. Ar fi avut dreptate cu calculele sale (6666 de zile ar fi trebuit ca să citescă tot ce comentează!!!) dacă s-ar fi referit la altcineva.” Prin urmare demonstrația ar fi fost valabilă pentru oricine, nu și pentru “Popey Marinarul” care hrănindu-se doar cu spanac la Paris, citea într-o zi cât alții în 24 de ore! Așadar, cineva din domeniu, un profesionist, demonstrează cu argumente că “monumentala operă” este una mincinoasă dar garda pretoriană a sărit în apărarea VIP-ului. Nu cu argumente profesioniste! În orice demers creativ, prima condiție pentru o operă durabilă este sinceritatea autorului, o identificare absolută cu domeniul abordat. Dar cum să se identifice domn profesor cu opera analizată între două zboruri, București-Paris și înapoi, că de, trebuie să ia parte la recepții, să onoreze tot felul de prezidii, tawk-show-uri, să se bucure omul pentru serviciile prestate! Nu am calitatea profesională pentru a-i analiza creația, nici să-mi dau cu părerea fiindcă eu sunt doar Nicu al Popii de la țară, nimic mai mult! Atunci de unde ideea de a-mi exprima un punct de vedere? Observațiile țin doar de percepția pe care o am eu față de acest personaj care, în proză, (schițe, nuvele) nu poate fi citit! Înainte de 1989 eram abonat la revista “România Literară”. Și, dacă îmi amintesc bine, am reținut un articol laudativ la adresa lui Eugen Barbu, despre talentul inegalabil al acestuia de a crea atmosferă, a învia o limbă veche, de a da viață eroilor, etc., semnat (probabil?) de celebrul critic. În 1990, același autor scria despre Barbu că este lipsit de talent literar și trebuie numaidecât scos din literatura română, din Uniunea Scriitorilor și de oriunde i se pomenește numele. Se poate vorbi mult despre atitudinea domnului profesor față de Eugen Barbu, nu asta interesează (eu am citit din creațiile lui Eugen Barbu doar “Groapa”și cred că este un roman reușit, captivant) întrebarea este când a spus adevărul? Apoi mai trebuie analizat un aspect. De ce atitudinea de inchizitor a domnului critic față de un scriitor care, cu metehnele lui cunoscute, avea totuși o operă?! Păi, așa primise comandă, ce, el este de capul lui? Are zăbala în gură și când se trage de hăț o ia pe unde trebuie. Dar să mai dau un exemplu, tot după 1990! Domnul critic făcea parte (probabil că și acum) din comisia de atestare a profesorilor universitari. În această calitate a avut privilegiul să îngenuncheze un apropiat mie, care întâmplător știa latina, slavona, germana, etc. și scrisese o mulțime de cărți, în mod evident peste norma necesară atestării calității de profesor universitar. Domnul critic i s-a adresat zeflemitor: ”Spui, sau rezultă din dosar, că ai scris 20 de volume?! Înțeleg că nu e o problemă să mai scrii încă unul despre… Când îl ai gata, te prezinți la comisie, mai stăm de vorbă atunci.” Să facem și aici o analiză! Poate fi vorba doar despre o invidie ulcerată că respectivul știa limba latină, slavona și putea să descifreze inscripții pe cruci vechi din piatră, monumente, să traducă texte originale din hrisoave, ceea ce el n-a fost niciodată în stare! Și persoana din fața lui scrisese un volum despre literatura daco-romană! “Așa ceva nu există, nu există, nu există!” se revolta domnul profesor. Apoi omul acela publicase pe lângă studii teoretice, romane istorice, bune, proaste, reprezentau o realitate! Domnul președinte al comisiei n-a fost în stare să scrie măcar unul! deși se vroia un al doilea Călinescu. Așadar domn profesor, în afara unei pofte devastatoare de a avea, niciodată n-a fost precupat și de a fi! Să presupunem însă, că în decizia pe care a luat-o, n-a fost mânat de vreo invidie profesională ci doar conștiința i-a dictat să acționeze astfel! În această situație era necesar să-i citească cele 20 de volume și să argumenteze că trebuie aruncate la coș nu să-l expedieze cu “mai scrie un volum” că doar nu de grafomani!! cinci autori la număr, au publicat volume critice despre opera literară a domnului care își depusese dosarul pentru obținerea titlului de profesor. Mai putem face o presupunere, domnul președinte al comisiei guvernamentale nu s-a coborât de la înălțimea care este, la un amărât de aspirant la titlul de profesor. În acest caz el n-a acționat conform propriei voințe, era tot cu zăbala în gură! În sfârșit, comentez și al treilea exemplu: Domnul critic s-a comportat ca un comisar sovietic, a arestat ideile! Este vorba de cazul poetului care a îndrăznit să publice un scriitor (în revista unde era redactor șef) ce exprima idei, probabil neconforme cu părerea(camarilei) Domniei Sale. Va să zică poetul greșise grav fiindcă a îndrăznit să publice un autor care avea propriile opinii vizavi de subiectele fierbinți! Așa că trebuia zvârlit imediat de la revistă, cenzurat, scos din literatură dacă se poate, neantizat, etc. În acest context, a crede că Istoria despre care se face discuție este un act de creație onest, bazat pe o muncă asiduă, este sinonim cu a crede toate aberațiile cu care suntem bombardați zilnic de mass-media. În vremurile minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar și domnul profesor, critic, președinte al… , reprezentant al României la… , numai de asta nu poate fi acuzat! Cineva spunea că în ziua când s-a lansat monumentala cărămidă, lumea și-a smuls-o din mână, s-a stat la o coadă interminabilă, etc. Nici ăsta nu e un argument, ce, e primul caz în istorie când datorită mass-mediei se vinde, drept aur, un chirpic (în loc de cărămida)? El este alcătuit din pământ și paie dar, nesusținut de alți chirpici, la prima ploaie mai puternică, redevine ceea ce a fost, clisă, terci. 2. Partea a doua. Într-una din zile n-am de lucru și mă scol după miezul nopții. Dau drumul la televizor și surpriză, pe ecran, tizul meu, același Escu, povestea despre munca titanică pe care a desfășurat-o timp de 25 de ani pentru a întocmi istoria selectivă a celor cu morbul scrisului. O reporteriță i se adresa sfios: “Maestre, mizați pe un scriitor anume așa cum Maiorescu l-a impus pe Eminescu?” - Aaa, nu domnișoară, volumul de mii de pagini, mai greu decât o cărămidă, se evidențiază prin omisiuni! Să fie clar! Nu e un dicționar cronologic! A operat selecția! Gib Mihăescu, Cezar Petrescu sunt scriitori minori, n-au ce să caute în istoria mea. În locul acestora am impus scriitori majori, mult mai valoroși, uitați chiar și de Călinescu. Mai adaug că nu m-am inspirat din vechile mele cronici pe care le-am scris săptămânal, timp de 25 de ani. Am rescris totul încă o dată! Am luat vraful de cărți la Paris, că acolo nu făceam mai nimic! (Iată și un moment de sinceritate! Reprezentant al guvernului României într-un for internațional, plătit cu bani grei, locuind într-o vilă pentru care se plătea chirie de peste zece mii de Euro pe lună, a mărturisit că se afla acolo degeaba!) Analiza mea (a continuat domn profesor) s-a concentrat asupra “Poietei Liza cu Valiza”, presupun că ai auzit de dânsa, e pariul meu cu timpul! Ea însăși mi-a adus sacul cu cărți la aeroport, în București și eu l-am îmbarcat în avion! Dragă maestre, te credeam mai harnic! Constat că gena Lenei a fost acaparatoare, ceea ce este explicabil, ai o vârstă respectabilă și îți doresc să atingi suta de ani să te bucuri de cărămidă, că vorba ceea, când ai fost în USA, ai folosit-o într-o conferință despre Mihai Eminescu ca să-l dai jos de pe soclu, deși acum ai revenit la sentimente mai bune, dealtfel normale, pari mai tolerant cu poetul național! Mai adaug că minor sau major, într-o istorie, monumentală prin omisiuni, zău, selecția despre care ne vorbești nu este un argument. Probabil nu gândești cu mintea proprie, altminteri nu te grăbeai să arunci în public “cărămida”, fără să citești toate volumele pe care le comentezi! Înțeleg totuși, conform propriei mărturisiri, am scos pe unii și i-am introdus pe alții, asta a fost miza care te-a mânat de la spate! -Hai soldat, drepți! Ascultă comanda la mine! Înainteee, marș! De unde se vede că domnul, cel mai mare critic așa cum se crede, n-a depășit în gândire stadiul de recrut! P.S. Nu mă pot abține, să nu compar personajul de mai sus cu uriașul critic, (uriaș în volum, înălțime, greutate) celebrul ... Acesta, spre deosebire de autorul cărămidei, are talent în proză, iar în întâlnirile cu cititorii este hâtru, spumos, captivant de la prima propoziție până la ultima. Și nu e preocupat de loc de omisiuni așa zis calitative, a fost omul sincer mărturisind că a scris doar despre ce și cine i-a stârnit interesul, nu e Mafalda literaturii românești… Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate