acest basm ca un toast al crizantemelor. Din țara unde crizantemele sunt o șosea ce se rostogolește din inima domniței suple ca o algă de catifea, din ochii ei de tuș, din glasul ei furat din cristalul cupelor de frenezie spre o primăvară de ghiocei, spre un răsărit ce nu se găsește în atlasul nici unei geografii. Zefirul în haină de sărbătoare se ascunde în fiecare cută a aerului și cu degete de puf o mângâie, o adoarme. Ca o hârtie sugativă sufletul i se îmbibă de dragostea pe care enoriașii Secolului i-o aduc în caseta fiecărui cuvânt și în irizarea fiecărei priviri.

Dar cuvintele sunt mai scurte gândurilor și visele mai frumoase cărților poștale ilustrate. Privighetorile s-au luat la întrecere și au cerut-o arbitra acestui meci. În munți, izvoarele cu apă pură și cu imaginea de copii nevinovați a gazelelor în undă s-au certat cu diamantele și au luat arbitru sufletul prinipesei. Dar cerul e mai albastru peste nisipul străzilor de aur, și domnița și-a păstrat cântecul și sufletul dăruit, într-un cornet de abanos, prințului blond cu părul de mătasă toarsă din mierea albinelor. Și o ușă secret s-a deschis spre un alt orizont cu buchete de spumă într-un arc de triumf întru eternitate. Apoi, țara lor era o ghirlandă unde clipele și săruturile erau gemene. Deasupra capetelor, porumbei de zăpadă duceau prinse în inele de aur, la picior, ștafete cu ordine de sărbătoare și, când se întâlneau în azur, își ciuguleau ciocurile ca un consemn al voie bune. Și orgile nevăzutului cântau și ecourile culegeau, în cupe de tuberoze, cristale de hidromel.
De atunci, o foarfecă nevăzută taie zilnic fâșii de cer și o mână magică le împletește serpentine printre arbori, printre degete. Copiii se joacă cu palmele căuș să primească ploaia de confeti. Bufoni se tăvălesc într-un noroi de stele ca să-și subtilizeze picioarele întoarse înăuntru și numai pajul-copil deschide pe rând ușile reveriei ca o carte, pentru trecerea domniței ca o trenă de primăveri spre un echinox etern de iubire.
Mulțimea aprinde lampioane venețiene în piept. Cu o maramă de încântări, mâna de creangă înflorită a providenței le mângâie obrajii străvezii până la suflet și în degete le pune inelele unui lanț de platină și azur, parafă.

Privește, Margit, din borangic luna țese rochie de mireasă. Basmul se împletește din liane fără început și fără sfârșit. Mâine, spre răsărit privighetorile vor certa mixandrele că au întârziat la manifestația de lacrimi, când se vor desface din terasa Secolului ca dintr-un arpegiu două note și vor porni precum două picături de hidrargir ce s-au contopit pe aceeași clapă. Și în această regată nimeni nu va deosebi care a fost la stânga, care la dreapta.
O fantoșă din paiete miraculoasă patinează pe sineala din manejul orizontului. Din cer, morile olandeze au coborât unde pământul li era mai aproape și acum, liniștite, își ascund decolteul după evantaie. S-au spart fiolele de ozon pentru oranjada de toate zilele, iar un optician potrivește lentilele cât meiul pentru panorama din opium și glicine. Orchestra nereidelor așteaptă un semnal și ocarinele vor trezi peluza.
Și basmul continuă pe-același gherghef feeric, pentru că protoplasma lui are picioarele prinse în eșarfa din stelele căii lactee și eterne.

...........................................

Margit, dormi?