Am mers mult pe jos căutând o adresă în oraș într-un cartier în care nu mai fusesem. Blocurile cu diferite nivele nu mă ajutau deloc să mă orientez. Am apucat-o pe-o alee care ar fi corespuns schiței mele primite de la cel pe care îl căutam. De fapt căutam un medic pe care mi-l recomandase o prietenă. La un moment dat aud o bufnitură: la aproape cinci metri de mine a căzut de la un etaj o tânără femeie. Am urlat după ajutor, am auzit închizându-se o fereastră cu zgomot apoi mai multe altele deschizându-se și multe voci care întrebau ce s-a întâmplat. Am sunat de la mobil salvarea fără să mă apropii de victimă sau să dau lămuriri, ba chiar am plecat fără să aștept rezultatul investigațiilor ce urmau să se producă. Am revenit cu aceeași treabă peste trei luni de zile și, deși nu știu de ce am nimerit tot acolo deoarece persoana căutată locuia în cu totul altă parte. Am întrebat pe prima femeie ce s-a întâmplat cu victima de la întâmplarea petrecută în urmă cu trei luni și am constatat că o nimerisem pe cea atotștiutoare. Femeia căzută de la etajul șase nu murise instantaneu ci după ce stătuse în moarte clinică aproape o săptămână până ce familia s-a hotărât să-i doneze organele.Inima îi fusese implantată la un tânăr de aproape aceeași vârstă, din altă localitate. Când am întrebat prostește câți oameni a salvat prin moartea ei nefericita, femeia mi-a explicat cu vocea tremurândă: Cei doi cu rinichiii, au supraviețuit dar tânărul... s-a aruncat de la etaj chiar în seara zilei când fusese externat!
Așa am ajuns la concluzia că inima are memorie pentru că donatoarea se aruncase de la etajul șase pentru că o părăsise iubitul.