Cât de putred trebuie să fie un cadavru pentru a recunoaște că miroase, violează retina și trebuie să dispară? Trebuie să fie expus ostentativ doar pentru că este putred de bogat?
Bucureștiul este un oraș care de-a lungul timpului a rămas plăcut cu toate schimbările suferite, ca o femeie frumoasă care arată bine indiferent ce ținută o acoperă și nu în totalitate, până și bucățile de carne cangrenate au farmecul lor aparte.
Cel puțin o seară din săptămână mă plimbam prin oraș. Este sănătos pentru nervi, atenuează viteza cu care trece viața. Fiecare moment de admirație obligă timpul să se oprească și să admire și el. Cel mai mult mi-a plăcut să mă plimb în cartierul Norilor, un loc cu nume predestinat pentru cei ce au ca unic scop în viață să obțină cât mai mulți bani, din ce în ce mai mulți bani. Aici, fanteziile arhitecților au prins formă și culoare. Am întâlnit până și idealul meu de casă . Mi-ar fi plăcut să-mi așez un fotoliu lângă dealul de la marginea cartierului și să observ cum se desfășoară viața, căci nu aș fi sperat să intru în societatea ce locuia aici. Se putea numi societate în societate pentru că era la fel de misterioasă ca și masoneria. Auzi tot felul de povesti, știi că totuși există dar nu cunoști adevărul. Vorba înțeleptului spune să ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească.
Treceam prin Norilor într-un moment de mare deprimare. Într-o seară de sâmbătă, în luna august, am trecut pe acolo ca să mai uit de mine. Uneori mi se părea atât de ironic să fiu dezamăgit de oameni și să mă duc tocmai în locul acela născut din sufletele lor murdare.
- Te rog! Nu ridica vocea! Vor auzi toți și va ieși un scandal monstruos!
- Și nu-i monstruos ce faci tu cu acest corp? Nici nu-l pot numi altfel!
- Dar nu este doar un corp, este o ființă umană, ca mine și ca tine, are suflet, mai
mult decât vei avea tu vreodată.
- Am făcut cea mai mare greșeală când am crezut că ești bună să-mi fii soție! Puțin îmi pasă de Consiliu, o voi da afară! Chiar dacă va povesti cuiva ce știe, va zice că este nebună.
- Și petele cum le explici ? Ne vei distruge!
- Nu mai vreau să știu nimic despre reguli! Dacă nu pleacă acum din casa mea am să o omor cu mâna mea.
- Augustin, te implor, calmează-te și gândește-te! Fac orice, dar te rog, nu ne
distruge!
Din ochii păreau că-i sar scântei, era în pragul nebuniei. Nu era gelos că soția lui îl înșelase cu acel “corp”, era doar egoist, nu putea să conceapă că altceva decât corpul lui a atins-o. Părea și mai atrăgător când era furios, trăsăturile ușor feminizate și atitudinea dură se îmbinau atât de armonios. După câteva minute de tăcere vocea incoloră a lui Augustin tuna:
- Într-un sfert de oră vă vreau la cină. Un singur comentariu și s-a terminat.
Izabela îl privea îngrozită, la fel și Adela. În câteva secunde rămaseră singure și se uitau una la alta fără să scoată un cuvânt. Se obișnuiseră să comunice din priviri. Azi, 14 August se împlinea un an de când se cunoșteau, de când se căsătorise cu Augustin. În privirea Adelei se ridicase un zid pentru Izabela:
- Vă doresc să aveți în continuare o căsnicie fericită, doamnă!
- Adela, ți-ai pierdut și tu mințile? Nu este momentul să fii ironică, trebuie să fim unite.
- Într-adevăr, doamnă, suntem unite de același bărbat.
Izabela o privea atât de intens, ar fi vrut să pătrundă în mintea ei. Simțea că-i fuge pământul de sub picioare, nu știa ce să creadă, ce să spună, aștepta doar.
- Să mergem doamnă, să ne schimbăm ținuta pentru cină.
Izabela, rămasă în visare, se trezi când mana rece a Adelei o atinse, se lăsa dusă ca un copil până în camera ei.
- Spune-mi că mai ești de partea mea, ai spus de atâtea ori că trebuie să ne unim
forțele să supraviețuim în societatea asta.
- Doamnă, nu vă temeți. Vom trăi și vom vedea ce va face în seara asta. Noi vom fi întotdeauna unite.
Izabela se liniști și mai mult în fata oglinzii unde Adela o dezbrăca încet, și din loc în loc o săruta gentil. Omul, ca și animalul, are nevoie de afecțiune ca să trăiască. Mângâierile Adelei erau mereu după dispoziția ei, când brutale și când ușoare ca un fulg. Acum era vulnerabilă, avea nevoie de tandrețe. Îi plăcea să privească în oglindă opoziția de culoare dintre ele, mai ales că se vedea mai frumoasa decât Adela, și în plus nu avea niciodată pete mari și violete.
După câteva minute erau îmbrăcate aproape la fel, diferența consta în culoarea
rochiilor și a bijuteriilor care se asortau. Izabela era atât de dusa pe gânduri încât nici nu observa.
Adela savura fiecare pas pe care îl făcea în Sufrageria Oglinda. Augustin observa diferența dar nu-și schimba masca ce și-o compusese. Nu vroia să renunțe la tăcerea impusa.
Casa avea niște camere cu ziduri acoperite de o combinație intre oglindă, cristal și catifea, erau perfecte. Sufrageria Oglinda era și mai specială.
Atmosfera de basm era amețitoare, jocul de lumina și culoare nu lăsa răgaz pentru gânduri. Luară cina în liniște. Cele doua femei se încadrau perfect în peisaj adăugând încă un strop de frumusețe și lumină. Augustin oscila între pedeapsă și iertare. “Dar cum să le iert? Este normal să mă trădeze în propria mea casă? De parcă viața noastră este normală! Dar m-a trădat pe mine!! Fără mila! Noi nu știm ce este mila.”
Augustin avea momente foarte rare în care personalitatea lui adevărată ieșea la suprafață. Prea multă răutate indusă și drogurile schimbă orice personalitate.
- Și acum vă poftesc în dormitor, doamnelor. Vin imediat și eu, trebuie să-mi iau medicamentul.
Privirea lui era încărcată de sadism.
Dormitorul avea, de asemenea, pereții acoperiți cu oglinzi, dădea impresia de spațiu infinit iar tavanul era din sticlă, lăsând cerul descoperit, creându-se acea magie care te rupe de realitate.
- În seara asta schimbăm un pic regulile, dacă tot facem schimbări în viețile noastre împletite pentru a crea un cerc vicios. Avem nevoie unii de alții, dar cine este mai necesar pentru cine? Pentru tine, Adela, ce este primordial, să ai bani și să te învârti în societatea asta sau să ai o viață normală în care nu știi dacă ți se oferă șansă să parvii? Merita să fii recipientul meu?
- Dar…
- Te-ai gândit că în noapte oricine este mai vulnerabil decât pe lumină? Am știut de la bun început ce vrei și să zicem că pentru o vreme vei avea iluzia că ești cineva.
Izabela se uita cu groaza și nu înțelegea nimic. Faptul ca Augustin se apropia de ea având o eșarfa în mana o neliniștea și mai tare.
- Iar tu, vei știi cum este să stai ascunsă în casă, să nu-ti poți arata fața nicăieri. Te condamn pentru că m-ai trădat. Meriți cea mai crudă pedeapsă. Nu te pot ucide dar sunt lucruri mai rele decât moartea.
În timpul asta, Adela o legase deja la ochi iar Augustin o dezbrăca gentil.
- Te rog, fii rezonabil! Am nevoie de afecțiune iar tu nu te mai gândești la asta de mult. Te culci cu mine. La fel de bine poți să mă și plătești pentru ca tu nu ai sentimente pentru mine. Eu te-am iubit, dar tu, tu de ce te-ai căsătorit cu mine? Pentru ce? Ca să mă ții ca pe o sclavă? De ce trebuie să te împart cu ea?
Augustin era din sticlă și oglinda la fel ca pereții din jurul lui, surd și mut doar vedea ce face și nu judeca nimic. Adela zâmbea fericită. Chiar era fericită? Ajunsese să trăiască forțat în lumea aceasta în care valorile nu erau cele ce le invadase. Fericirea consta în putere de influenta, bani și droguri. Sau poate că scăpase de statutul de „recipient”, o considera pe Izabela vinovată pentru ce ajunsese ea și se bucura de moment. Se bucura de ceva relativ și limitat, ca și ea.
Izabela se putea folosi doar de miros și auz. Fiecare foșnet năștea o imagine din ce în ce mai chinuitoare în mintea ei, până când deveni certitudine, soțul ei se culca cu „recipientul” și ea însăși avea să devină un obiect rușinos. În clipa în care el își vărsa substanța în ea simți că leșină. Ar fi vrut să rămână în starea aceea de amețeală și scufundare în neant pentru totdeauna.
Când se trezi, era singură în cameră, singură cu pereții care râdeau de ea, îi reflectau rușinea oriunde întorcea capul. Leșină din nou.
*
Izabela și Augustin se căsătoriseră în urma cu un an. Conform regulilor răpiseră o femeie cu o viață socială extrem de restrânsă, pe Adela. Cum manipularea era ca și aerul în societatea lor, nu a fost prea complicat să o convingă pe Adela să rămână cu ei. Și pe măsură ce trecea timpul începea să viseze să devină ea stăpâna casei, să poate dispune de Izabela în orice fel, să îl poată face pe Augustin să își piardă mințile cu jocurile ei pasionale.
În fantezia ei preferata Augustin uita de recipient, era atât de vrăjit de ea încât ar fi stat măcar o zi încuiat în casă de teamă să nu fie văzut plin de pete mari și mov. Oamenii din societatea aceasta întrețineau raporturi sexuale din motive mai neobișnuite decât dorința: în momentul ieșirii lor din lumea celor mulți trebuiau să consume un drog care ascuțea simțurile. Astfel deveneau mai buni în arta lor de a controla fluxul banilor din țară și chiar și din afara țării.
Ca orice drog avea și efecte negative, exceptând faptul că producea dependență, trebuiau să se elibereze de „semințe” pentru că altfel pielea lor se acoperea de pete mari și mov. Sunt convinsă ca nu a văzut nimeni nicăieri un om acoperit de pete mari și mov. Asta demonstrează ca sistemul lor deși era unul competitiv, era din categoria celor aproape perfecte. Și utopia asta funcționa perfect, fără nici o eroare, oamenii erau aleși, de către Consiliu, din mulțime bazându-se pe dualitatea relativă a omului.
Izabela și Augustin fuseseră educați în ideea de a se integra fără probleme în societatea lor. Nimeni nu ar fi bănuit ca erau rebeli în adâncurile sufletelor lor. Aveau teoria că în astfel de condiții vitrege un suflet nu poate crește mare, poate rămâne doar sfrijit, ușor de vopsit, de recroit.
Când a împlinit 18 ani Augustin a fost nevoit să îndure ritualul de inițiere, să se lase drogat, în consecință s-a lăsat remodelat după modelul votat de Consiliu. Fiecare om are una sau mai multe capacități care dacă sunt canalizate bine atunci dau rezultatul așteptat.
În schimb Izabela renunțase la ideea de revolta, l-a urmat de Augustin până acum la vârsta maturității când devenise un recipient. Până mai ieri Adela era jucăria pe care își experimenta absolut toate fanteziile ei sexuale, ea încă mai avea fantezii…și acum….acum este doar un recipient aflat la mila stăpânei casei…trist.