Plecasem cu alții și pribegeam singur...da, eram soldat; era război, desigur, întotdeuna era...Eram cu adevărat un tânăr sărac cu știință de carte, dar cum poți trăi din asta? Era imposibil – totul era imposibil; întregul oraș dispăruse, de altfel, cu excepția ruinelor fumegânde. Așa că trebuia să devii altceva – bandit sau soldat, oricare dintre ele; altceva nu prea aveai de ales. M-am făcut soldat. Și cum stăteam la pândă prin pădurile acelea mari, în apropierea locului unde ne-am ridicat tabăra - soldații sunt întotdeauna neliniștiți în pădure, așa că o parte dintre noi stăteau de pază în pădure ca să fim siguri că nu ne paște vreo primejdie – ei bine, pe când eram de pază, m-am despărțit de ceilalți și am hoinărit singur.
După un timp am ajuns într-o poiană între copaci, unde iarba era frumoasă și deasă, iar în mijlocul ei era un izvor. Iar lângă izvor era o femeie. La început nu am fost sigur că era o femeie, dar așa era, și nu un bărbat, deși aproape că arăta ca unul. Era aplecată peste un animal, îl tăia, iar lângă ea era un câine care mânca măruntaiele pe care i le arunca. Când mi-a auzit pașii a sărit în picioare iute ca fulgerul cu cuțitul plin de sânge în mână, gata să se apere; câinele s-a repezit lătrând furios și a sărit la mine, așa că nu mi-a fost ușor să-l țin la distanță.
Dar am luat lucrurile cu calm; m-am dus la ea și i-am smuls cuțitul din mână în momentul în care a ridicat brațul și am întrebat-o plin de dojană dacă vroia să-mi ia viața. O întrebare fără rost, cum era limpede că voise. Apoi i-am spus că nu voiam decât să beau niște apă de izvor, și de ce n-o puteam face? Cum nu mi-a răspuns, m-am așezat pe margine, dar am văzut că în apă era sânge, pentru că spălase în ea prada pe care o tranșase. Ceea ce
m-a făcut să mă opresc un moment și i-am spus ceva de sângele din apă. Stătea și se uita la mine cu dispreț și atunci am observat că gura ei era strâmbă puțin atunci când zâmbea, dar acesta era singurul ei defect; era la fel de frumoasă pe cât putea fi o femeie. Și nu purta altceva decât o bucată de piele de căprioară, așa că îi puteam vedea formele.
„Ți-e frică de puțin sânge?” m-a întrebat, cu un zâmbet zeflemitor.
Nu i-am răspuns; dar am început să beau.
Iar după ce am băut am violat-o, iar zâmbetul ei era în parte cauza, pentru care ar fi aprins orice bărbat.
Așa că tot ce spune ea este aproape adevărat. Dar nu era nimic neobișnuit în purtarea mea, pentru că toți făceam așa când dădeam peste o femeie. Iar aceasta era una căreia îți era greu să-i reziști.
Și mai e adevărat în privința câinelui că, după ce stătuse mai liniștit o vreme, s-a repezit la mine cu sălbăticie și m-a mușcat până a început să-mi curgă sângele, cu toate acestea nu mi-a păsat. Și a fost furioasă la început și a rezistat cu violență; era de parcă m-aș fi luptat cu un bărbat, atât de puternică era. Dar, înainte de a se termina, ne-am împrietenit destul cât să ne oprim din luptă; chiar a fost de acord să mă sărute, deși zâmbetul mai era încă zeflemitor când a făcut-o .
Așa a fost începutul nostru. Și de atunci încolo, deseori a fost de acord că și ei i-a plăcut.

Traducerea Gigi Mihăiță