MIC TRATAT DESPRE MORÞI



Morții nu te contrazic niciodată. Este adevărat, nici nu poți să le impui ceva. Însă eu nu doresc să le impun nimic. Morții impun. Prin tăcere, prin eleganță, prin ultimul cuvânt pe care îl au. Ei au murit. Tu mai ai de învățat. Ei și-au făcut datoria până la ultima picătură de viață. Tu ești dator, în continuare. Dacă ai cunoaște povestea vieții fiecărui mort, poate ai pricepe ceva din viață. Dar morții nu îți oferă viața lor. Morții sunt absenți motivați la ora ta de dirigenție cu viața. Morții sunt discreți. Poți să le spui orice, nu se va afla niciodată. Calitate rară. Morții sunt cei mai buni confidenți. Pe de altă parte, morții conduc cel mai bine un om în viață. Cu cel mai mare tact. Apoi îi arată groapa. Vezi? Uite ce pățești dacă ți-ai făcut de cap. Asta, dacă ai cap. Calitate rară, la cele mai geniale creaturi în viață, de astăzi. Morții sunt de invidiat. Greșelile lor au fost uitate. Nu influențează curăția vieții de azi. Ale tale, o calcă în picioare la fiecare pas. Morții sunt delicați. Nu îți spun nici măcar du-te mai încolo. Morții sunt cuminți. Ați văzut vreodată un mort care să fi spart un glob, la brad, în seara de Crăciun? Eu, nu. Morții sunt recunoscători. O floare, o lumânare, o candelă, o bomboană, un măr, puse lângă un mormânt, atrag imediat o lacrimă de recunoștință din partea lor. Ca să o vezi, este drept, îți trebuie sensibilitatea unui ochi de mort. Se spune că și morții plâng. Dar nu i-a pârât, încă, niciun sfânt. Morții sunt gingași. Căte aud de pe pământ, îi înfioară. Pentru acest motiv, există vânt. Paradoxal, morții nu sunt veșnici. S-au raportat atâtea cazuri de înviere. În sfârșit, lumea va sfârși – culmea culmilor – printr-o înviere finală.

Aveți grijă de morți. La înviere, s-ar putea să ne reproșeze ceva. Printr-o tăcere umilitoare.



5 decembrie 2008