De ce se bat de regulă oamenii între ei? De la prima crimă fratricidă și până astăzi, planeta pământ s-a îmbibat de sânge care continuă să curgă în valuri din ce în ce mai amenințătoare. Toți dorim pacea, toți vorbim despre pace dar războaiele se țin lanț, starea de beligeranță tinde să devină prin acceptarea de facto, pe subconștient cel puțin, una considerată normală. Un expert militar aprecia că de la războiul doi mondial până în prezent, nu a existat nici o zi, nici măcar una, (!) în care să nu se tragă cu arma și oameni care nu se cunosc, să nu se omoare între ei în numele unor principii pe care nimeni nu mai dă doi bani.
Statele vorbesc despre pace, marile puteri vorbesc și ele despre pace dar nu sunt străine de nici unul din conflictele care fac să sângere planeta. Cine dă mai tare cu pumnul în masă, dictează condițiile: pace sau război și până când. Ceea ne aduce aminte de filmele western cu iz romantic sau de aventuri: cine trage primul, rămâne în viață. Cel mai tare a făcut întotdeauna cărțile și a umflat potul. Pentru că cel mai tare face legea. Pentru că în fața dreptului forței, forța dreptului seamănă cu un profesoraș desuet dintr-un târgușor de provincie, la care se face apel numai la conferințele internaționale despre pace, când i se dă și lui voie să calce pe covorul roșu și să citească de la tribună un discurs gata făcut, după care este lăsat să plece pe ușa din dos. În rest, i se închide invariabil (diplomatic sau mai puțin), ușa în nas.
La rândul lui, petrolul potențează și el miza războaielor pentru că fără el, nici o bujie nu îndrăznește să dea cea mai mică scânteie. Că de la micile scântei, iau naștere cele mari și când se ajunge aici, nu mai ajută nici un fel de extinctor.
În perioada războiului din Egipt când lumea arabă la sfatul lui Hrușciov a închis canaua hidorcarburilor spre americani, barilul de petrol se vindea cu 4 dolari! Și astăzi a escaladat toate culmile artificiale ridicate de interese oculte cărora nimeni nu îndrăznește să li se (mai) opună. De ce s-a întâmplat astfel? Mirajul conturilor cu multe zerouri a surclasat rațiunea și bunul simț. Toate verigile intermediare au câștigat sume la care nici nu îndrăzniseră să viseze.
Marile companii și chiar statele nu mai pot trăi fără bani. Bani din ce în ce mai mulți. Câștigați onest sau mai puțin. Bani: albi sau negri, că banul nu are miros. Te-ai gândit vreodată Vespassiane, care ai pus primul taxă pe ieșitorile publice, ce ai patentat tu de fapt? Ce mecanism diabolic ai lăsat tu la mâna generațiilor de după tine?
Cine sunt plătitorii? De regulă ultimul consumator de la pompă. Toate cotele și adausurile aplicate într-o veselie. Că dacă ai mașină, musai să și circuli cu ea.
Nu mai vorbesc de statele dependente de importul de hidrocarburi, care nu fac decât să danseze cum li se cântă. Altiminteri nu vor mai supraviețui. Ai bani, ai putere. Ai putere, controlezi totul.
Iar mașina de război, industria morții, odată pusă pe picioare, tebuie să producă: dezastre, mizerie, sărăcie la unii, îmbogățire la alții, vieți tinere secerate fără milă, combatanți sau civili, o masă de anonimi care nu au nimic unii cu ceilalți, care nu sunt întrebați dacă vor să moară sau nu și, care nici într-un caz, nici în celălalt, nu au nimic de câștigat. Producția de armament rămâne întotdeauna la cele mai înalte cote: omoruri, onoruri, discursuri, sicrie, drapele, medalii, trupuri sfârtecate pe care nu le mai adună nimeni.
V-ați gândit vreodată câte războaie juste poate să ducă o țară la mii și mii de kilometri de granițele sale? Eu am încercat să aflu răspunsul dar se obturează totul. V-ați gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă printr-un atac fulger, într-o singură noapte, Statele ar fi invadate și cucerite de Andora sau de principatul Monaco, să zicem? Arătați-mi și mie pe acela care ar îndrăzni în aceste condiții să-i numească pe americani teroriști dacă s-ar ridica să-și elibereze țara.
Și aceeași situație se vede altfel din diferitele puncte ale planetei. Pentru unii este o sursă de bunăstare. Orientul percepe cruciada ca o ofensivă contra islamului. Personal sunt creștin dar din curiozitate am citit și Coranul. Nu m-a convins deloc. Ba din contră. Dar pentru asta nu sunt antiarab.
Dacă nu ar fi fost acest nenorocit de război, poate că mai mult de o sută de mii de oameni, ar fi rămas în viață. Nu mai vorbesc de distrugerile materiale care pot să facă dintr-o țară tabula rasa. Teren viran pentru noii investitori. Care vor veni și ei cu condițiile lor: investesc în ce vor ei să dezvolte, nu neapărat in ce ar fi neapărată nevoie. Pentru că depozitele financiare trebuie să raporteze venit în permanență. La o scară exponențială dacă se poate.
De ce nu merge cineva din proprie inițiativă să le explice irakienilor că ei sunt liberi și că trăiesc într-o țară eliberată? Și cu fiecare zi care trece, ne încordăm destinele îndârjindu-ne, numai ca să ne împotrivim unii altora.
Pângărim planeta pe care trăim cu sânge nevinovat. Și partea noastră de contribuție, a oamenilor, este că o împingem pe un drum care pare să aibă doar un singur sens. Catastrofal și fără întoarcere.
Nu vă mai bateți, oameni buni! Toți suntm fiii aceluiași Dumnezeu!