În cârciumă la Fane Spălăcitu' lâncezeau, ca de obicei, doi, trei, bețivani cu paharele de basamac în față. Fane-și făcea de lucru, lustruind un pahar ordinar de sticlă și trăgând cu ochiul la Marin Paliu, care dădea s-adoarmă cu capul pe masă.
- Bă Mărine, ia tai-o tu acasă că trimise Rozica după tine să te duci la masă.
Bețivul ridică cu greu capul, din tot ce spusese Fane fiindu-i clar doar un singur lucru; Rozica.
- Dă-o dracu' mă, aia nu face mâncare nici pentru ea... după care, uitându-se fix la peretele din stânga lui, holbă ochii injectați și-ncepu să urle cu glas cavernos ,,Mărine la nunta ta, hai haaai!!!''
De la masa vecină, Sandu Rotaru zis și Mannix, îi aruncă în față cu bășcălie:
- Păi deh, mă Mărine, dacă tu linseși blidele pă la aia lu' Lică Cocoșatu! femeia s-o fi gândit că-ți pică greu mâncarea d-acasă.
- Bă Mannixe, tot prost ai rămas! strigă al treilea consumator, cel mai tânăr dintre ei, îmbrăcat năucitor, după ultima modă second hand. Te iei dă el, da' bârna dîn ochiu' tău n-o vezi!
Mannix, curajos, da nu într-atât încât să-și bage pielea la saramură, se uită cu dispreț la junele prim cu tricou negru, de pe pieptul căruia rânjea la el o pumă cojită de-atâtea spălări. Acesta strângea cu putere sticla de bere cu degetele lui, bogat îndoliate, spre a-i transmite inamicului că e nervos din cale-afară.
- Am zis io bună ziua? ce te bagi tu? găsi el nimerit să spună.
- Iete că mă bag, tu crezi că asta tânără d-o luași tu în locu' lu' nașa, numa' tu ești la oala ei dă ciorbă?
Cele câteva fire de păr de pe țeasta lui Mannix se zburliră, la fel ca și barba nerasă de vreo trei săptămâni.
Fane, simțind că paharele lui ar putea fi în pericol, ieși de după bar și se duse în direcția tânărului soios.
- Gogule, hai gata! ai băut, te-am trecut pă caiet, vizita s-a-ncheiat. Mai vii și mâine, dacă nu, când o lua mă'ta mare pensia, să-mi achiți.
Gogu se ridică cu demnitate, se uită cu scârbă la nași'su și spuse în loc de salut:
- 'R-ați ai dracu' să fiți! după care ieși învăluit într-un dens miros de băutură și transpirație.
În ușă, Armand, gata să se ciocnescă cu el, strâmbă din nas, conștient fiind de curățenia lui corporală, fără cusur.
- Salut Fănele!
- Să trăiești Armande! ai zis că treci p'aci să-mi spui ceva, sau să-mi dai ceva...Fane clipi șiret.
- Eh! până n-am strâns ceva date n-am venit așa... ca fraieru'. Dă și tu o cola rece și-o cafea d'aia cu spume, făcu el cu ochiul către Fane.
- Armande... a cam crescut colo, știi tu!
- Știu mă, las' că-n două săptămâni îți dau tot și cu bacșiș. M-apuc dă treabă, ce mama dracu'! toți face avere și io stau ca prostu'.
Fane, cu spatele, pregătind cafeaua, se strâmbă cu dispreț, dar zise cald, prietenesc:
- Ai vr'un plan, ceva, comisare?
- Bă frate, am! dar nu pot singur. Am nevoie d'un om de-ncredere, potent, cu dever.
- Cum adică mă potent, păi ce vrei să-ți facă?
- Cu putere financiară, așa ca tine, să zicem! Eeeeh! să fi avut io banii tăi și tu mintea mea, sau invers...nu contează! Oricum, amândoi putem să reușim bă Fănele.
Fane, precaut, turnă cafeaua, dar umplu ceașca lui Armand numai pe jumătate, pe-a lui punând-o rasă.
- Hmmm, fi mă mai subcint, că mă făcuși curios.
- Stai aci' jos și cască urechile-alea clăpăuge: în camera ai'laltă, unde ai magazia, tu ții o comoară îngropată mă!
- Așa o fi, că ăla care mi-a vândut locu' avea acolea closet, ie'te drăcie cu pălărie, tu dă unde știi?
- Bă nu mai fi prost! că pă noi românii, prostia ne-a tâmpit așa. Dacă spargi magazia și iextinzi localu', ai spațiu?
- Am, făcu Spălăcitu', dorind să vadă unde vrea să ajungă Armand.
- O masă dă biliard în mijloc, cu catifea roșie, știi?... se opri sorbind savant din cafea.
- Așa și? Fane fierbea, nu alta.
- Colea-n fund, în oscuritate... o bară dă inox înfiptă țapăn în podea. Închide ochii, Fane!
Acesta, hipnotizat, închise ochii rămânând cu ceașca undeva, la jumătatea drumului spre gură. Armand continuă la urechea lui, gâdilându-l cu respirația lui care mirosea a mărar.
- Localu' plin ochi, băutura curge, banii la tine-n tijghea, căcălău... atracția serii; o felină dăspuiată, numa' cu sărăcii d'alea dă bikini pă ea, făcând tot felu' dă farafastâcuri la bara aia... să duce la meseni, când în poală la unu', când pă masă la altu'...
Fane scăpă ceașca jos.
- Ptiu! bă Armande, mă opării dracu'!... ce felină mă, te tâmpiși? dă unde, că p'aci, în afară dă aia a lu' Clămpău cu picioar'li sucite nu mai e nici una. A plecat toate-n Italia, la fabrica dă fermoare, cre' că să le dăscheie!
- Ești afon în d'astea, amigo! izbucni Armand. Păi una trecută dă treizeci ne trebuie mă, să ție la tăvăleală că astea mici e proaste și conspiră obiectu' dă activitate. Că-l ținem secret până prindem cheag.
- Și p'alea dă unde le iei să știe să danseze la bară?
- Deja am făcut săpături! Aurica lu' Geantă intră cu noi în afacere, până vine ăla dîn Spania. Are balcoane, e slabă, cu dinții stă mai prost, da' după ce intră în afacere o trimetem la dentist.
- Și cine o-nvață să danseze și alea?....
- O antrenăm noi, cu rându'. pă melodia aia a lu' Tom Gions, sexi bombă.
Fane rămase pe gânduri, dar după o clipă se reculese și-i spuse lui Armand;
- Nu merge, gândește-te la altceva, dacă pică Geantă acasă ne rupe mâinile și ni le înfige în spate să zicem că zburăm. Știi că a fost la haltere! Și se ridică de la masă.
- Fane, o să-ți pară rău! Dacă găsesc partener pă măsura ideii, intru-n UE barosan.
- Așa să faci, Armande, da' să treci și p'aci să te tai după caiet.
Armand se uită cu silă în direcția lui Fane, dădu pe gât utlima înghițitură de cafea și ieși jurând să nu rămână nerăzbunat.