Autobuzul probabil albastru

Puzderie de lume urca
În autobuzul albastru
Ruginit și fără roți:
Deștepți și netoți, cinstiți și hoți
Se-nghesuiau să-ncapă toți.

În stradă se vânduseră bilete pentru cea mai apropiată stea, Proxima Centauri. Ghinioniștii sosiți prea târziu rămaseră pe loc, în speranța unui bilet în plus.
Un nou pachet de iluzii expediat Universului. Mesajul nostru extraterestru: visul.
Totul începe de la verde. În verde poți să crezi, poți să trăiești, poți să iubești, poți chiar să treci strada sau să prinzi rădăcini, dar nu poți zbura. Pentru asta ai nevoie de albastru. Și cum albastrul fusese interzis, apoi speculat, vândut pe ascuns la suprapreț, trucat pentru necunoscători, care cumpărau bleumarin sau indigo… Un poet bătrân, care îndrăznise să afirme “eu am iubit albastrul și atât”, fusese silit să se declare mincinios, târât lângă rugul pe care i se ardeau poemele și cruțat pentru bătrânețile lui, după ce recunoscuse că albastrul nu există. Privind limbile focului care-i înghițeau truda de-o viață în căutarea adevărului, unii l-ar fi auzit pe poet șoptind: “și totuși…”. Dar numai cei care au fost foarte aproape.
Într-o bună zi se răspândi în taină știrea că luna fusese albastră cu o noapte în urmă. Și în noaptea următoare, nimeni nu mai dormea și toți ochii (inclusiv cei albaștri, care nu-și cunoșteau culoarea) priveau cu țintă în sus. Dar în noaptea aceea și în multele care i-au urmat, luna a fost interzisă. Apoi, se pare, decolorată - cu un nou solvent special, ai cărui descoperitori, savanți chimiști, ale căror nume ne-au rămas necunoscute, și-au petrecut tot restul zilelor în laboratoare subterane sigilate.
Altă dată, se spune că s-ar fi descoperit, într-un cătun îndepărtat o specie de furnici albastre. Populația cătunului depășise în câteva zile numărul locuitorilor unei metropole. Descoperită la vreme însă, și această amenințare publică fusese înlăturată. Toate furnicile din țară fuseseră recenzate și erau zilnic vopsite în negru. Firește, operațiunea, deosebit de delicată și secretă, era săvârșită numai de oameni de mare încredere, special instruiți și bine plătiți pentru munca lor.
Și uite așa, când se pusese problema zborului interstelar, tot ce se găsise fusese autobuzul ruginit și fără roți.
Unii încercaseră să zboare cu câte o floare - o umbreă de păpădie, o pălărie de floarea soarelui -, o pană de zburătoare, sau o aripă de fluture. A rămas celebru cazul unui arhitect care își confecționase niște aripi din șindrilă, lipite cu ceară…Nici unul însă nu a ajuns prea departe, le-a lipsit elementul de bază: culoarea.
Undeva jelește o fanfară. (Blues-ul a fost și el interzis, prea era de inimă-albastră).
Și totul se colorează în negru în fața ochilor tânjind după curcubeu. “Frunză verde de albastru, frunză verde de albastru…”
Port cu mine talisman
Miezul dintr-un bolovan
Fiert în frunze de șofran
Și împodobit cu floare
neculoare
de cicoare.
Nu mai pot să zăbovesc nici o clipă. Se dă plecarea către astru. Îmi cer iertare că vă las, dar e ultima șansă - autobuzul probabil albastru.

“Sweetest love, I do not goe
For weariness of thee,
Nor in hope the world can show
A fitter Love for mee;
But since that I
Must dye at last,'tis best,
To use my selfe in jest
Thus by fain'd deaths to dye;"