Fum de tigara

Un alb mut, uitat de timp pe imensitatea
tavanului intunecat si colturos, patat de
umbre ce licaresc salbatec peste crestele
copacilor involburati de vant, asculta tacut
ropotul picurilor de ploaie.
Tic-tac… tic-tac … intunericul noptii
hurui greoi, ca o mobila veche de lemn
tarata anevoie. Sclipiri reci ca niste
spirale de spini spintecau negrul norilor …
tic-tac…tic-tac…
Smuls de vant, rasucindu-se infiorat, un
ghemotoc zbarlit de hartie se opri pentru o
clipa din drumul sau fara sens, apoi ca si
cum cineva l-ar fi chemat, tras de sfori
nevazute ca o papusa dintr-un teatru pentru
copii se rostogoli spre locul de unde parca
fugise. Lumina palida, ce rasarea din cand
in cand printre ramurile pomilor biciuti de
ghearele ploii, desena zdrente de umbre pe
luciu straveziu al ferestrei.
Un muc de lumanare fumega linistit langa
ceasul ruginit ce sparge linistea sinistra a
camerei cu scartaitul lui monoton … tic-
tac… tic-tac…
….. PERIMUS…. scrijelise o lama
rece …de cutit… prevestind de pe tablia
mohorata de lemn a mesei o vreme ….de
tacere.
Tic-tac….tic-tac…. un scartait lung
dezacordat navali odata cu usa deschisa
brusc, gafaind, intr-un val de lumina,
angelic, in norii aurii de praf ridicati ca
o furtuna .
O silueta hidoasa, scurta, indesata, pasi
in liniste, incet, parca ezitand. Un bocanc
naclait de pamant inainta in camera …..
cerul se inrosi pentru o clipa si cu un
horcait demonic arunca prin colturile hade
ale ferestrei toata furia tacuta a vantului…
frunze crude smulse ca niste aripi de ingeri
din intunericul noptii.
O voce groasa, ca un trombon stricat, ….
Andreea!… Andreea!…. striga…Andreea!...
Andreea!.... dar golul tulburat de luminile
stranii ale noptii era singurul care nu se
sfia sa-i raspunda prin tacere.
Un albastru inocent, speriat, priveau
ascuns pe cel din mogaldeata din usa….
….tacere… PERIMUS….

- va urma-





*
Plictisit arunca cartea pe pat
- Andreea sunt obosit. Nu am chef de
nimic.
Din spatele usii negre, ascuns ca un hot,
un capusor ciufulit isi arata suvitele
blonde.
- Trebuie … altfel am muncit o
saptamana degeaba
- Dar…
- Nici un dar. Oricum imi esti dator
din cate imi amintesc.
Ofta scurt.
- Bine. Dar sa stii ca nu sunt de
acord.
Un clinchet usor se auzi cand usa se
inchise. Un zambet mare si luminos intins
voluptos pe doua buze trandafirii arata
faptul ca Andreea terminase si era multumita
de rezultat.
Privea tacut la aceasta faptura…. la
nefirescul ei trup, la zambetul acela
molipsitor, dulce si cald. Daca ar sti..
Intins pe spate in moliciunea patului,
cu ochii aproape inchisi, se gandea la cum
ar putea sa-i spuna. Ca o pisica jucausa
Andreea se furisa pana langa imensul pat din
mijlocului camerei si ca un gladiator in
aplauzele multimii ridica amenintator cartea
pe care o gasise aruncata pe jos.
- Am incredere, lasa cartea jos si se
aseza la fel de incet precum se furisase
langa pat.
- Nu este vorba despre incredere,
deschise ochii si se ridica lenes.
Cauta somnoros cu privirea locul unde se
asezase Andreea.
Ca intr-un tablou clasic, cateva pete de
lumina subliniau tacut si nevazut,
personajele. El, ca un strain alungat, ea,
un nefiresc frumos inchis in aceasta lume.
- Am mai avut aceasta discutie. Este
de apreciat efortul tau, .. dar daca el nu …
Nervoase cateva suvite blonde umbri pentru o
clipa albastrul ochilor cel priveau.
- De ce nu ii spui pe nume? .. de ce
nu vrei sa intelegi ca el, negrul
sprincenelor se arcui usor, asa cum ii spui
tu este tot ce am nevoie.
- Inteleg, dar..
- Nu intelegi, sau ma rog, poate ca
intelegi, Andreea se ridica parca impinsa de
un arc. Poate ca nu reusesti sa vezi mai
departe de experienta ta.
Uimit de reactie, se ridica de tot si fixa
nemilos un punct indepartat din intunericul
camerei, adunandu-si parca fortele pentru o
lupta.
- Meriti…tot ce este mai bun, hipnotizat
parca de acel punct nevazut continua, de
fapt toti meritam in viata asta amarata ce
este mai bun, dar.. sa nu intelegi gresit…
cand ma gandesc la tine parca as vrea sa fiu
sigur ca primesti aceste lucruri. Nu ma
gandesc la altceva decat la faptul ca s-ar
putea sa ai de suferit.
Vrajit incontinuare de gandurile ce-l
inconjurau, privi trist spre Andreea.
- Oricat ai vrea sa schimbi sau sa
ascunzi, ceea ce simti tu nu poate fi decat
pe moment adus la tacere si asta asa doar
prin conventii, prin educatie, prin iluzii.
Incruntata ca un fir de iarba zapacit de
vant, galsul Andreei taie adanc, suav,
vorbele lui.
- Nu cred ca esti cel mai in masura sa
imi spui cum sa iubesc.
Un fior rece il strabatu ca si cum miseleste
cineva iar fi impins cu zambetul pe buze
pana la ultima zvacnire a inimii cutitul
rece al adevarului.
- … sa iubesti…
*
Ca sa poti spune ceva despre Andreea,
despre cum ea poate starni furtuni pana si
in locurile cele mai linistite sau despre
cum reuseste doar cu o simpla privire sa te
faca sa vezi lumea asa cum nu ai mai vazut-o
pana in acele clipe, daca esti barbat sau te
simti, nu trebuie sa privesti cu coada
ochiului – asa cum sustin multe alte femei
geloase si amenintate de frumusetea Andreei –
la sanii ei mici, ca doua mere, incorsetati
pe trupul filiform, parca fara forma, si
nici la ochii ei de un albastru demonic.
Poti sa o privesti cum vrei, adica chiar si
cu ochii larg deschisi si cu gura cascata -
caci asa privesc acum barbatii femeile cu
adevarat frumoase – poti la fel de bine sa
te intinzi pe jos ca un purcel, in praful
strazii, si sa te prefaci lovit nu stiu de
ce sageata a lui Cupidon, si mai poti de
asemenea – in functie de gradul tau de
disperare sau despre parerea ta de sine – sa
faci necugetatul gest de a te considera
irezistibil si impaunat cu un mers de
caricatura la minut, sa te impiedici de ceva
imaginar, si sa te opresti chiar sub
zambetul usor speriat al acestei fapturi
care te-a zapacit complet.
Pentru femeia tanara, in parg, cu ochii
insiropati de privirea celui cu care se
plimba mandra de brat, o infernala si sadica
faptura cu ochi albastri, zambind mereu
naucitor, profiland in razele soarelui din
amurg, o silueta de creion, reprezinta mai
mult decat un lucru nedorit si de care se
teme cu adevarat.
Lesa invizibila cu care orice tanara
doamna isi poarta iubitul pe strazile
orasului involburat de pasi grabiti, huruit
de motoare si strigate inabusite devine mai
fragile decat petalele unui trandafir si
toate visele ei cele mai crunte, hidoase si
ma infricosatoare par a se naste in mersul
fin si elegant al oricarei alte purtataoare
de gratie.
Chiar daca se spune ca oamenii sunt fiinte
rationale de cele mai multe ori aceasta
afirmatie aproape ca nu poate fi accepatat
daca stam ca niste simpli calatori sa privim
la cei din jurul nostru.
Ca intr-un cliseu scriitoricesc de cele
mai multe ori i se parea ca Andreea avea
rolul personajului metafora, la care te poti
astepta oricand sa semnifice mai mult decat
te astepti. Oricum ai citi randurile unei
carti in final tot la ceea ce a dorit
autorul ajungi sa “vezi”, sa simti, chiar
daca nu recunosti sit e arunci in tot felul
de teorii explicative legate de semantica si
alte procedee de stil si logica.
Andreea mereu iti dadea senzatia ca te
afli int-o lume imaginara, infinita, cu legi
pe care nu le cunosti dar nici nu ai dori.
Cand era vorba sa spuna cum este Andreea
se gandea numai la cuvinte care cu greu ar
fi cuprins infinitul acestei fiinte…Poate ca
de cele mai multe ori aceste sentimente,
aceste clipe de exaltare copilareasca, pot
sa para plictisitor de bolnavicioase,
insipide, siropoase, scrise parca de un
pusti de 15 ani care simte pentru prima data
magia sarutului cald si neterminat.
Andreea…


*
In albastrul cerului cativa nori
incremeniti motaiu linistiti. Ca o mana
nevazuta, rafale usoare de vant rece
prevestitor de rele, impingea putinii
trecatori spre locuri mai placute… cafenele,
bristouri, chiar si in speluncile urat
mirositoare,care primeau bucuroase in
burtile lor hidoase pana si pe cei care de
obicei le ocoleau .
Asezat la o masuta pe un scaunel tocit
si unsuros, domnul Thiede sau Ducele cum il
strigau apropiatii, privea din locul in care
era asezat acest zumzet neasteptat. Orele 5
erau de obicei tacute, plictisitoare si
amortite. Doar galagaitul sec si privirile
cu subanteles mai animau din cand in cand
tacerea. Doi sau trei musterii, fidelii
doamnei Clarice, alintata de toti cei
cunoscuti Printesa, mereu prezenti in acest
tablou, zi de zi, priveau si ei nedumeriti
la aceea mare de oameni care navalise peste
ei, rupand vesnica lor monotonia cu o
galagie infernala, infricosatoare care parca
ii indemna si mai cu spor sa goleasca
uriasele lor halbe de bere,glazurate cu
spuma alba, sfaraietoare .
Printesa alerga sprinten cu pasi de
balerina printre masute, mereu zambind si
cerandu-si scuze, ocolind virtuos ca un
circar exeperimentat si desavarsit, padurea
nesfarsita de coate si maini ce-i ingreunau
atat de mult mersul ei firesc, simplu si
elegant.
Thiede privea amuzat la doamna Clarice,
care de obicei nu servea clientii personal,
cum parca capatase prin vraji cateva perechi
de maini, si ca o zeita hindusa, raspundea
binevoitoare la toate rugaciunile ridicate
catre ea.
Fantomatic, Claus, un lungan pletos, pe
care Ducele il stia de pe vremea cand lucra
la sectia de politie 2 din Monteville, se
ridica si netulburat de cei prezenti, se
strecura spre locul unde abia se vedea o usa
mare de un verde mucegait.
Sectia 2 Politie Monteville, era la
vremea in care Thiede primise repartizarea,
undeva la marginea orasului, intr-un colt de
padure. Urmele de civilizatie ale orasului
dispareau odata cu Sectia 2, unde mai in
gluma sau mai in serios, cei care trecusera
pe acolo, spuneau ca aici se afla una din
portile Iadului.
Cu un rusac mustind de apa, sub o
umbrela cumparata in graba din gara Toule,
unde il lasase trenul cu care venise, privea
tacut, sub pacaitul picurilor de ploaie, la
portile strambe, de fier negru ruginit, prin
care zarea ca o gluma scris parca cu
creta,pe o bucata intunecata de tabla
scorojita Spre Sectia 2 de Politie
Monteville, un trunchi de copac, schilod, in
care cineva infipse acest nobil mesaj.
Un drum serpuit, plin de baltoace si
smocuri inoroite de iarba, pierdut dupa
cocoasa unui deal, pazea cele doua porti.
Ploaia isi inteti rapaitul. Poate ca nu era
asa de rau. Pasi pe lutul drumului, si cu
pasi mici, se indeparta de locul unde cu
cateva secunde in urma, privind prin aburul
ploii, trai senzatia ca se afla intr-un
decor de film horror.
Linistea umeda din jur, clipocitul apei
din baltoace, mirosul salbatec de iarba
cruda, insoteau tacute pe Thiede.
Plumbul alburiu al norilor parea si mai
apasator peste creasta neagra si neantreupta
a padurii. Undeva drumul pe care mergea se
opera brusc, si lasa sa se vada printre
ramurile catorva copaci un inceput de
cladire, ascuns, de parca cineva dorea ca
tot ce era aici sa raman inchis, nestiut.
Pe treptele ciobite, sub un rest de
copertina, infrigurat si obosit, privea spre
creasta dealului. Astepta de cateva zeci de
minute sa vada silueta celui care se gasise
tocmai pe aceasta vreme sa isi faca de cap
si sa vina in prea frumoasa lor urbie.
Ca un duh necurat, nascut din oase de
mormant, o silueta pirpirie smulse un oftat
de la cel care inca mai spera ca nu va fi
necesar sa se aventureze prin ploie spre cel
care era atat de asteptat.
Din locul unde era, se vedea orecum
clar, ceea ce parea sa fie intrarea in
cladire. Cateva trepte, o usa mare de lemn
maroniu, un rest de copertina.
Un fulger scurt brazda cerul. O
mogaldeata se desprinse de sub copertina, si
parca impinsa de vant se indrepta spre el.
Claus….
*
Ethan Nalla Claus era un nume bizar care
nu prea iti inspira incredere fata de cel
care il purta. Unele guri rele spuneau ca de
obicei cei mai cautati criminali au trei
nume. Inalt si bine strans, cu maini mari si
noduroase, Nalla parea asa cum il astepta
sub picurii de ploaie, cu parul cifulit de
vantul ud, un copil ratacit trimis sa isi
adune jucariile uitate pe terasa. Nu parea
deloc fioros in ciuda staturii sale
nefiresti. O blandete de caine licarea in
verdele ochilor sai peste un nas subtire si
fin. Dupa o potinceala grabita, dictata de
un pas lung si infernal, odata ajuns in
biroul domnului Wicke, Seful cum toti de
aici il strigau, Thiede se bucura asezat
intr-un fotoliu imens de faptul ca se
terminase pentru moment obositorul mers prin
ploaie. Vantul rece si crud care il biciuse
pana acum, suiera suparat prin crengi,
izbindu-se din cand in cand in luciul
straveziu al ferestrei.
Un birou mare de nuc, pe care o lampa
veche, aproape ruginita , lumina chior
cateva hartii aruncate grabit, impreuna cu
un un dulap subred, sustinut pe cateva carti
groase, roase de timp si umezeala, si o
harta veche, dar uriasa, a orasului
Dornerich, mazgalita si patata, formau cu
fotoliu gigant din piele neagra in care
statea relaxat luxuriosul mobilier al
domnului Wicke.
Intr-o aura stranie de lumina intra
domnul Wicke urmat ca o sluga de Nalla. Um
miros familiar, cald placut, izbi narile lui
Thiede. Pe o tavita argintie, tremurand,
trei cesti negre de ceva aburind, veneau cu
pasi inceti, tematori spre coltul biroului
unde Mike, asa cum prea putini stiau ca il
mai cheama pe Wicke, se aseza incet, obosit
si fericit ca in sfarsit se intorsese in
barlogul lui cald si neblanzit.
- Bine ai veni! glasui de sub mustata
neagra, groasa si nepieptanata Wicke.
Lumina palida si stersa care matura
camera, accentua sprancele stufoase ale lui
Mike. Fara sa se grabeasca, rascoli prin
hartiile de pe birou. Cand gasi ceea ce
cauta se lasa greoi pe spate si privi cateva
secunde spre inaltul tavanului.
- Ce mai face batranul Tai? intreba.
Dintr-un colt intunecat Ethan harai un
scaunel de lem, cu spatarul rupt si se aseza
pe el, usor ca si cum stia ca nu e bine sa
ai prea multa incredere in ceva strain si
batran.
- Bine. Cand ne am despartit, m-a rugat
sa va transmit toate cele bune si mai ales
sa nu desfaceti sticla de Conday pana cand
nu o sa vina si el.
Linistea camerei crapa in mii de bucatele
cand rasul sanatos, de toba Sparta, a
domnului Wicke lovi urechile lui Thiede.
- Daca ar fi sa ma iau dupa batranul tau
Tai s-ar putea doar nepotii tai sa se mai
bucure de aceea sticla de Conday.
La fel de brusc cumj rupse tacerea, Mike
Wicke se ridica brusc, in ciudata greutatii
sale, amintindu-si parca de ceva foarte
important, si cu o indemanare la care nu te
ai fi asteptat de la cineva atat de rotofei,
lua doua din cele trei cesti de cafea, si le
inmana ca pe ceva pretios si de neapreciat.
Speriat parca de acest neasteptat gest
Nalla tinea tremurand in mainile nodurose si
mari, firava ceasca, iar Thiede incremenit
in fotoliu primi ca un batran neajutorat
licorea magica.
La fel de repede cum se miscase din
spatele biroului, Wicke se aseza din nou
bucuros in moliciunea fotoliului din care
tocmai il ridicasera obligatiile de gazda.
- Cu batranul Tai am fost colegi la
Academie, daca nu stiai.Cuprins parca de
nostalgie, tonul grav cu care Mike vorbea de
obicei, disparu.
- Ce vremuri…, intors pe jumatate cu
capul spre fereastra, Mike, continua
nefiresc de bland.
- Ma leaga o veche si frumoasa prietenie
de Tai, astfel sa stii ca nu as fi acceptat.
Nostalgia acelor clipe se vedeau pe
chipul lui Mike care pentru cei care il
stiau de mai multa vreme decat Thiede, s-ar
fi minunat de aceste momente de neastepata
blandete si caldura omeneasca din partea
Sefului.
Inca ratcaind prin amintiri, vocea
ragusita a lui Claus, rupse placuta
calatorie a domnului Wicke.
- Domnul Thiede, ar trebui sa stie de ce a
fost repartizat aici.