Galeria


Domnișoarei D. C.


În timpul dejunului, înaintea servirii felului al doilea, posesorul observă câtorva apropiați că tânăra de la filarmonică ar întruni condițiile strămutării în galerie. Părerea sa fu primită călduros și deveni, în scurt timp, hotărâre. Chiar în seara acelei zile, secretarul completă actul de posesiune pentru ființe și trecu în registru numărul de inventar al sus-numitei persoane. Apoi fu redactată scrisoarea oficială de chemare a exemplarului, data fiind fixată pentru ziua următoare, orele 6. 30 p.m.
Galeria este ultima reală plăcere a posesorului. Exponatele umplu de încântare gustul, gândurile și, de două ori pe săptămână, simțurile posesorului. Cu toate acestea, rămâne destulă strălucire în ele pentru a face deliciul publicului, care nu încetează să se mire unde găsește dumnealui atâta frumusețe.
Orașul e mic și veștile circulă repede, astfel că, luând-o înaintea scrisorii, hotărârea strămutării în galeria posesorului ajunse, în dimineața următoare, la urechile tinerei, care se înroșiră numaidecât. Își petrecu ore răscolind șifonierul în căutarea celei mai potrivite vestimentații, a ultimei vestimentații. O alese pe la unu. Tot atunci, roțile unui cupeu făcură să scrâșnească pietrișul din fața casei. Majordomul posesorului înmână scrisoarea servitoarei, care leșină. Tânara auzi bufnitura și inima începu să-i bată mai repede. Alergă în camera de primire și smulse scrisoarea din mâna inertă a slujnicei. O deschise și citi confirmarea oficială a fericirii sale. Apoi se îmbăie îndelung.
Când sosi ora pornirii spre galerie, obrazul tinerei căpătă culoarea hârtiei scrisorii. Trebuia să-și învingă emoția, altfel, odată ajunsă, va leșina și ea sau, mai rău, va face o impardonabilă greșeală de etichetă. Ieși, răcoarea îi făcu bine, pe față îi apărură necesarii bujori. O mănușă albă ținea portiera trăsurii deschisă.
Coborî din caretă zâmbind elegant. Fu condusă de un valet în sala mare a galeriei, în capătul căreia abia îl putu zări pe posesor. Dar azi îl va privi de aproape, iar dumnealui o va privi de-aproape de azi înainte. Făptura mică și irezistibilă a posesorului deveni puțin mai mare când ajunse la cinci pași de el, unde valetul îi făcu semn să se oprească, apoi se retrase.
Posesorul se apropie atât de mult, încât ai fu putut crede că era miop sau că îi studiază pensulația. Apoi îi dădu ocol și plescăi de câteva ori. Era satisfăcut. O invită, aproape în șoaptă, să șadă pe o sofa rococo. O contemplă șezând și păru din nou pe deplin mulțumit. Din buzunarul redingotei scoase un clopoțel auriu și sună. Îndată apărură secretarul și majordomul. Posesorul dădu semnificativ din cap către secretar, acesta scoase dintr-o mapă o etichetă pe care era caligrafiat numărul de inventar al tinerei de la filarrmonică. Îi intinse cartonașul majordomului, iar acesta îl lipi pe posteriorul spătarului sofalei. Cei doi se retraseră, posesorul mai întârzie câteva minute, apoi plecă și el. În galerie era frig.