Într-adevăr, acolo nu era nimic.Ce vreau să fiu? Rasist? Măcar un simplu moft ce îmi atârnă de atâtea zile în creier, vreau sa călătoresc.Aprind lumina o sting o aprind și iarăși o sting, fumul curge peste fum și peste mine peste mintea încețoșată ploaia nu se mai sfârșește e sfârșitul lumii pentru șerpii pitiți după colțurile clădirii.De ce naiba nu am luat trenul? Riscam să fiu lovită, trântită de perete, mai apoi împușcată de noi orbite.Rătăcesc, aiurez și sângele curge peste un poster imens cu cei de la Rolling Stones aiurez îi aud pe tipi cântând live, fără vreo legătura precisă între versuri și voce.Desigur, nu vreau sa dau viață vreunui poem.Paharul este gol! Toarnă-mi alcool, să îmi amintesc de secolul în care rătăceam cântând pe străzi fără vreun copil anume pe lângă mine lumea lor era prea roz.Acum....văd prin paharul cu vin alb demisec bocancul negru purtat de mine la vârsta de cinci ani.Nu vreau să te văd pe tine prin pahar, era un timp prea trist, prea murdar.Stropii se opresc dintr-o dată sângele dispare, iar posterul cu Rolling Stones a dispărut, e vremea pentru o nouă tură de alcool, poate voi privi și puțin iubirea ce nu pot s-o mai simt de atâta vreme.Concertul s-a amânat, paharul meu este spart nu mai am altul, voi bea vin din sticlă, este ora zero astăzi vreau să fiu mai confuză decât am fost cu mult timp în urmă.Sparg și sticla, merg în beci pentru o nouă sticlă de vin, de data aceasta roșu.Cad pe scări cu foaia și creionul în mână mă trezesc la ora zero, patru august 1992.