poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-02 | |
Pe măsură ce se afunda în interiorul peșterii, culoarele deveneau din ce în ce mai întunecate, iar clipocitul distinct al apei ce curgea pe pereți devenea din ce în ce mai apăsător pentru Will.
Pentru prima dată, peștera i se părea din ce în ce mai mare pe măsură ce înainta...era singur, poate mai singur decât fusese vreodată, și acum realiza că, de fapt, el nu mai venise niciodată singur în peșteră. Parcă fără să realizeze, toată fascinația pe care o simțise privind desenele de pe pereți se transformase în neliniște. Oare încă mai știa totul despre aceasta peșteră? Oare se schimbase mult în zece ani? Cu siguranță se schimbase! Entuziastul Will se afla față în față nu cu un prieten, așa cum crezuse, ci cu un străin. Încercând să-și tempereze bătăile inimii, Will păși cu grijă mai departe. Știa ca în curând va intra în porțiunea de peșteră neluminată, unde accesul era interzis din cauza pericolului de accidentare. Știa de asemenea - și regreta- că singura sa sursa de lumină ce se afla încorporată în cască fusese pierdută în timpul săriturii din lift. Cu toate aceste obstacole si pericole, Will era din ce în ce mai convins că ceea ce purta aproape de piept era diferit față de celelalte obiecte găsite la nivelul 1 de-a lungul timpului. El asculta vorbele înțelepte ale Bătrânilor care încercau să-i liniștească pe muncitori si pe ceilalți membri ai triburilor, frustrați că nu găseau o cale să-i învingă pe zogreni. Înțeleptul Ae'org spusese că nu există o cale ușoară către nici un loc unde merită să ajungi, citându-l pe un alt înțelept al trecutului, Albert Camus. Ae'Org era liderul Consiliului Bătrânilor, și unul dintre cei cu care Will se putea identifica, datorită naturii sale reflexive și atitudinii relaxate față de viată. Cu toate acestea, atunci când situația devenea serioasă, Ae'Org se schimba, devenind conducătorul și strategul cel mai apreciat din noua societate. Astfel, de când fusese ales liderul consiliului în urma cu 50 de ani, nimeni nu îi contestase vreo decizie și nimeni nu se gândise să îl schimbe din funcție. Gândul la Ae'Org îi limpezise lui Will temerile. Oare Bătrânul s-ar speria prostește de o peșteră întunecată? Cu siguranță, nu. Will se rușină de atitudinea sa de mai devreme, și o noua imagine îi încolți în minte. Îi va da cutia lui Ae'Org și în admirația întregului consiliu va povesti cum a înfruntat temuta peșteră și cum el, erou cu o misiune, nu s-a lăsat învins de nimic și a ajuns până la capăt. Fața i se lumină: știa ce trebuie să facă mai departe. În jurul său se întunecase, iar Will se apropie de partea peșterii mai ferită de pericole, plimbându-și mâna pe peretele umed și rece. Înainta încet, pas cu pas, verificând cu vârful piciorului locul unde calcă, în timp ce mâna citea adânciturile și ridicăturile peretelui. După ceea ce păruse o veșnicie, Will auzi un zgomot distinct ce semăna cu un susur de izvor si înțelese că ajunsese unde trebuia. Ridică piciorul și se pregăti să îl coboare, dar acesta întâlni nu piatra, cum se așteptase Will, ci apa rece. Și-l retrase din reflex, apoi începu din nou sa îl coboare cu grijă. Când apa îi ajunsese în dreptul genunchiului, piciorul atinse piatra tare. Will coborî și dreptul lângă stângul și, ignorând fiorii reci care îi străbăteau corpul, începu sa meargă prin apa mica. Luă apă în pumni si îi ridică deasupra capului, permițând șuvoaielor ca de gheată să i se prelingă pe fată, alungând sudoarea rece produsă de panica de mai devreme. Înviorat, își continuă drumul până ce tunelul, nu foarte îngust, se lăți într-un salon luminat, magnific - tabăra de joacă secretă a grupului lui Will. Băiatul simți din nou cum șuvoiul amintirilor riscă să îl năpădească, și emoția îi pusese un nod în gât. Vechiul grup...era Michael, un băiat roșcat cu pistrui, foarte bun la sculptură mai ales în lemn, avea un cuțitaș cu care se tot lăuda, și făcuse tot felul de jucării mici din lemn pe care le dăruia prietenilor lui, și medalioane pentru fete...fusese prins de Zogreni cu trei ani în urmă, într-o misiune de recuperare la suprafață...era Mylene, cea mai frumoasă fată din grup dispărută fără urmă într-o zi după ce fusese chemata de Bătrâni...tot dispărută în misiune, probabil...era Alin, prietenul său cel mai bun, cel care construise singur comoara lor, o barcă superbă cu care coborâseră de atâtea ori diferența de la nivelul 86 la nivelul 99 - lucru pe care intenționa să îl facă Will și acum...Alin se îmbolnăvise și murise subit, lăsând un grup îndurerat...și mulți alții, ale căror nume si fețe se pierdeau acum în ceață, care se răspândiseră pe la diverse nivele sau se odihneau de mult în Imensul Infinit. Cu o mână tremurătoare, Will desprinse funia bărcii de mal, o împinse în lac si privi cum plutește deasupra apei. După o scurtă inspecție, Will constată că nu se deteriorase nici un pic fată de ultima dată când fusese folosită. Will luă o lanterna de pe peretele de lângă el, apoi sări în barcă și se pregăti de călătoria pe toboganul de apă. Barca începu să plutească lin către mijlocul lacului, făcând vălurele prin oglinda rece. Will îndreptă lanterna către abisul întunecat ce îl aștepta. Nu putea să nu se gândească la faptul că acesta va fi ultimul drum. - Þine-te bine de marginile bărcii, ține-te cu ambele mâini! Will întoarse capul după sunet, așteptându-se parcă să îl vadă pe căpitanul Alin, dar imaginea vechiului său prieten se risipi în întunericul peșterii. - Fă-mi loc lângă tine, Will! Se auzi și glasul cristalin al Mylenei, dar fetița dispăru și ea, râsul ei senin continuând să răsune în urechile lui Will. Tulburat de vechile călătorii la care nu fusese aproape niciodată cârmaci (sau cel puțin nu își amintea să fi fost vreodată), pentru că el era cel mai mic din grup, Will se pregăti sufletește pentru ceea ce urma să se întâmple. Știa că nu va reuși să ocolească toate obstacolele vechi, iar schimbările care avuseseră loc în interiorul peșterii în ultimii ani nu aveau cum să îl ajute. Primul șoc îl simți atunci când barca se înclină periculos în fată, angajându-se în coborâre. Will se înclină în spate și se prinse mai bine de marginile bărcii. Stalactite treceau amenințător de aproape de capul său, și Will trebuia să se aplece sau să le ocolească. Barca se zgâlțâia și ea, iar Will începuse să se teamă că nu va mai ajunge până la urmă la Bătrâni. Însă după câteva cotituri, Will simți că își amintește drumul și se orienta deja mai bine. De asemenea, se obișnuise și cu zgâlțâiturile bărcii, așa că începuse să își mai relaxeze corpul încordat. Se opri pentru o clipă din vâslit pentru a admira sclipirile din jur, așa cum făcuse de atâtea ori când era copil. Pierdut în reverie, nu simți pericolul. Pârâitura îl readuse la realitate - vâsla i se rupsese de un bolovan ieșit din apă. Îngrozit, Will privi în jur, încercând să se orienteze. Pe traseu mai apărea un ultim cot în unghi de 60 de grade, dar pentru a trece cu bine de el, avea nevoie de vâslă. Se propti cu ciotul rămas de pietre, dar zvâcniturile bărcii, care parcă se întețiseră din nou, îl făcură să scape și bucata de lemn. Will știa că nu va mai reuși să cârmească, și că nu va supraviețui impactului. Smulse cutia de la piept și o aruncă în apă, șopti rapid o rugăciune și se pregăti de impact. Barca se apropie de cot, se lovi de perete și ieși de pe curs. Will închise ochii. Va zbura o vreme, apoi va începe să cada. Nu vroia să vadă cum va muri. Ciudat...își spuse după câteva minute bune. Senzația de plutire nu părea să îl părăsească. Poate murise deja și nu-și dăduse seama? Fără să îl doară, fără să simtă ceva? Poate ar trebui să verifice. Will deschise ochii încet. Plutea cam la un metru deasupra apei. Și asta nu era tot: din câte observă Will, corpul lui era învelit de apă, și nu apă rece ca aceea pe care o părăsise, ci o apă caldă și îmbietoare pe care simtea că nu mai vrea să o părăsească. În plus, dintr-o dată, toată partea aceea a peșterii fusese invadată de lumină. - Hei tu, de acolo! Ești bine? Will își întoarse ochii după sunet. Descoperi un băiat blond cu ochi albaștri, cam de vârsta lui, îmbrăcat într-un fel de uniformă. - Eu...păi, cred că da. - Ai de gând să rămâi suspendat așa până recucerim suprafața? - Nu, eu...ai spus că recucerim suprafața? Will își mări ochii. - Asta încercăm cu toții, nu? Râse băiatul. Numele meu este Evgheni. Mă antrenez în artele Luminii. - A, eu sunt...în ce ai spus că te antrenezi? Blondul ridică sprâncenele în așteptare. - Will. Mă numesc William, dar mi se spune Will și sunt muncitor la tunel. - Un muncitor? Și ai avut curajul să vii singur pe aici? Trebuie să fie ceva de capul tău. - Um...poți să mă ajuți puțin? Adică, îți mulțumesc pentru salvarea promptă, dar cred că acum mă poți elibera din scutul de apă, râse Will. - Apă? Asta nu am făcut-o eu. Þi-am spus, eu folosesc lumina. - Atunci...? - E opera ta. Eliberează-te singur. Evgheni se rezemă de peretele peșterii și își încrucișă brațele la piept. - Și grăbește-te, nu avem toată ziua, adaugă el. Will scoase limba în direcția lui. - Încerc! Se învârti în aer de câteva ori, dar apa continua să se muleze pe formele corpului său, și nici gând să îl elibereze. Evgheni oftă. - Ce-ți ia atât? - Eu chiar încerc! Ai răbdare! - Tot ce văd eu e ca te joci de-a mica sirenă prin aer. Will începu să se zbată mai tare. - Bine, o să încerc să te ajut puțin. Evgheni făcu un gest iar "luminile" se apropiară de Will. Curând, în jurul lui începură să se ridice aburi. Balonul de apă se sparse iar Will căzu cu zgomot în apa rece. Scoase un țipăt surprins iar Evgheni începu să radă cu poftă de pe margine. - Ha ha! Arăți ca o găina plouata! - Îți mulțumesc pentru șocul hipotermic, se strâmbă Will, făcând și o reverență la ieșirea din apă. - Cu plăcere, îți stau oricând la dispoziție! Evgheni se uită la Will, așteptând reacția acestuia, dar băiatul se uita către cotul periculos. - Ce este? Întrebă Evgheni - Barca...s-a dus. - Era doar o barca. De ce te afectează așa? - Alin, îmi pare rău...spuse Will cu privirea pierdută. Evgheni își dădu ochii peste cap, apoi păru că își amintește ceva. - Am găsit asta mai devreme. E a ta? Will se întoarse și zâmbi la vederea cutiei din mâna lui Evgheni. - E motivul pentru care am coborât, răspunse el. - Serios? Eu nu aș face o asemenea nebunie nici pentru o fată. - De ce nu? - Nu știu, nu am găsit nici o fată pentru care să doresc să fac așa ceva, mă înțelegi? Totuși...cutia asta...e specială, nu? - Să știi ca este! afirmă Will - Mda. E roz, pufni Evgheni. Ia-o. - A...te simți lezat? - Foarte. Eu nu mă asociez cu lucruri roz. - Înțeleg, zâmbi Will. Urmă o pauză în care nici unul nu se uita la celălalt, timp în care Will adăposti din nou cutia în interiorul hainei sale. - Am descoperit-o foarte aproape de suprafață, Will întrerupse tăcerea. - Deci conține indicii care ne-ar putea ajuta la luptă? - Noi așa credem. - Voi? - Prietenul meu Mick vroia să o arunce. - Asta aș fi făcut și eu, râse Evgheni. - De fapt, numai eu am crezut că ne va folosi, recunoscu Will plecându-și capul. - E bine și așa, îi răspunse Evgheni. Era prea multă liniște jos, numai antrenamente peste antrenamente și plictiseală. Poate că aveam nevoie de o mică...furtună în Consiliul Bătrânilor. (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate