Omul. Simplu produs al naturii, o încununare a tuturor trucurilor ei. El este vârful piramidei prin care trece și este prelucrat praful. Da, praful pe care îl respiri reprezintă atomul filozofic care duce la tot. Pe mine nu acest praf filozofic mă interesa, ci acel suprem produs al prafului din jur numit: Iubire. Pe nimeni nu surprind cu discuția asta filozofică despre Iubire, dar ... nici nu vreau să surprind. De ce Iubirea? Firul ăsta de praf pe care îl stergi de pe raftul din bibliotecă este o celulă din tine, mai devreme sau mai târziu. Din praf, nămol, din nămol și apă cresc flori verzi care încântă ochiul și mai târziu se transformă în produsul primei iubiri... un fruct. Un fruct dulce care te așteaptă în fructiera de lângă și care vrea să fie parte din tine. Da parte din tine și din trupul tău, se contopește cu celulele tale care nu știu ce fac, dar asimilează un bob de praf pe care acum cateva secunde l-ai șters.
La ce te gândești, cu ochii pironiți în perete? La cea pe care o iubești? Uiți că fiecare celulă a ei a asimilat ca și tine câte un fir de praf? Gândești cu zâmbetul pe buze că noaptea trecută sângele ei a trecut prin sângele tău, că praful din ea a dansat cu praful din tine... A luat naștere Iubirea din două fire de praf, pe care tu le-ai șters cu atâta grabă din bibliotecă. Mâine trupul tău va fi mort, ca orice om, și celulele tale vor fi praf, nămol, prima iubire și iar, Iubire... Mângâie praful, pentru că din el e făcut Iubirea.