poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1604 .



Micul Grof și visul lui II-furtuna
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dayana ]

2008-06-30  |     | 



Cum micul Grof se așeză la umbră, o toropeală plăcută îl cuprinse pe îndelete, iar simțurile lui se bucurau ca și picioarele lui ostenite. Lumea i se întindea în față, în plină vară, ordonată în visul lui, cu râul neastâmpărat și complice, gonind spre alte lumi, hotar între clipele trecătoare și vuietul de dincolo de timpul visului călduț. Abia îl mai vedea printre genele grele, dar îl auzea aproape, știa că e acolo, că trece pe lângă trupul lui mic, dăruit unei moleșeli dulci de vară. Calul îl privea din același loc, cu ochii mari și negri. Micul Grof nu vroia să adoarmă, doar să stea așa în amorțeală pentru câteva clipe și apoi să pornească iar în căutarea numarului 2.
În spatele lui, satul era amorțit și el. Micul Grof se gândea că Vilnius e casa lui, că de îndata ce se va întoarce acolo și va întâlni iar oamenii, viața lui avea să se schimbe. Dacă s-ar fi ridicat de pe iarba scurtă și albăstruie, ar fi mers încă puțin până să ajungă iar la umbră. Avea cu el o sută de gânduri în o sută de scrisori și se gândea că pauza pe care o luase o ceruse sufletul lui mic, îngrămădit și singur, în visul lui. Micul Grof nu prea se gândea la sufletul lui, nici nu credea în el, știa însă că trebuie să-l mențină mulțumit pe pământ. Și că orice căutare începe cu o pauză pentru suflet, altfel sufletul se poate opune găsirii, gândea micul Grof. Așa că se întinse la umbră și cum stătea adâncit în liniștea satului, văzu cerul întunecându-se deodată. Se gândea că începe o furtună și că pauza lui se încheie, că trebuie să meargă să ducă scrisorile și să se adăpostească. Încă nu știa în ce ordine. Norii morocănoși se porniră într-un dans anapoda, de la nord la sud și stropi mari de ploaie se înghesuiau în cădere liberă. Micul Grof își puse mâinile în cap, dar știa că e semn de bogăție, recolta avea să fie îmbelșugată. Și merse micul Grof prin ploaia tăioasă, fără teamă de nicio boală sau de apatie. Era amiază și era de datoria lui să ducă scrisorile. Se gândea că drumul cel mai bun e cel drept, așa că nu avea de gând să se abată. Se udase până la piele și în galoși apa era până la glezne, dar avea în suflet un soi de căldură și de demnitate nevinovată, iar gândurile lui, mici ca și el, curgeau în cercuri colorate prin mintea lui. Și cum mergea micul Grof prin ploaie, calul necheză violent în urma lui și se opri, privindu-l tâmp, pentru un moment. Micul Grof intuia că e un semn, dar drumul lui nu avea să se oprească acolo. Și calul porni în galop, pe lângă el, ca un tovarăș mut și prea puțin ostenit. Pe malul Nemunasului, învolburat și scandalizat în valuri tot mai mari, șiroaie de ploaie se scurgeau nebune pe sub hainele micului Grof, iar răceala lor îi dădeau fiori și curaj micului nostru erou, rătăcit în visul lui. Þăranii își adăposteau grăbiți animalele sau se zgribuleau sub streșinele vechi și roase de zăpezi. Micul Grof se uita atent pe pereții caselor, sperând să găsească numerele destinatarilor celor o sută de scrisori. Deodată, ca printr-o vrajă de nedeslușit, pe peretele gri al unei case ascunse de crengile lăsate el unui arțar, un număr se făcea văzut, timid și schilod. Micul Grof își șterse cu vioiciune apa de ploaie de pe ochi și, pironit în fața casei, citi cu glas tare, mândru ca de o descoperire nemaivăzută: doi. Numărul doi. Sărind într-un picior, se văzu într-o clipă în fața ușii. Bătu de doua ori, cu putere. Așteptă până numără la doi, și apoi la trei, și după, numără până la patru, și ușa se deschise. Ce minunăție avea să vadă micul Grof, nici nu se aștepta ca lumina alba, fără cusur să-l facă să închidă ochii cu repeziciune. Ce povară aveau să fie scrisorile din sacul lui? Sau ce bucurie delirantă îl aștepta?

- - va continua - -

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!