Ce e iubirea ? Mi-am amintit brusc faptul că azi nu m-am întâlnit cu R., deși, nu cu mult timp în urmă, eram foarte atent să nu scap ocazia de a o zări, măcar pentru câteva zeci de secunde. Azi am și uitat că e una dintre zilele în care privirile noastre se intersectează, mai mult sau mai puțin conștient, stârnind valuri de gânduri la suprafața minții.
De ce am uitat de ea ? Să fi fost doar o iluzie ? Una dintre multiplele iluzii pe care le-am trăit pe tărâm sufletesc ? Sau ?
O nouă poezie. Nu pentru ea, ci pentru uitare:
" La vreme de solstițiu, Pământu-ngenunchiază
În fața veșniciei, cu haina-i de lumină
Ce încălzește zarea-nghețată în amiază
Lăsând ghețari și râuri să-și caute o vină

Mai sus de oarba noapte ce-așteaptă dimineața
Și-un semn trimis din neguri pe aripi dezghețate
Pentru-a-și visa uitarea ce vine, zilnic, hoața
Să ducă-n a ei lume iubirile curate.

E totul vis, privește, coloane se destramă
Se prăbușesc nătânge și fără remușcări
S-agață de luceferi, din nou aceeași dramă
Trăită-n nebunie și-n vesele cântări

Ce se aud din hăuri săpate în granitul
Cuvintelor șoptite pe prag de echinocțiu
Și răsfirate-n taină mai jos de asfințitul
Privirilor ascunse în vas de lut și stronțiu."
( Uitare )
Pletele nopții mângâie, pentru a câta oară, urmele pașilor timpului. Fără nicio părere de rău, ziua s-a retras în carapacea trecutului, murind cu fiecare atom ce și-a împlinit misiunea. Au rămas doar undele nevăzute ale sufletului să croiască un nou drum spre ziua de mâine. Cu bucurie și cu strălucirea eternității...

Cluj-Napoca, 17 aprilie 2008