Ploaie destulă în jur și în ochii tăi. Cultivat cu durere fizică și de o natură necunoscută am îngenuncheat. Erau atâtea de spus, atâtea de făcut.
Să vedem timpul. Câtă putere are el în fața iubirii? O vindecă sau o renaște.
„Destul!” A spus, și ochii triști se îndreptară spre un perete pe care numai el îl vedea. Tragedie atât de fină.
Sunt blocat în colțul pe care îl creez. De ce mă gândesc la melcul pe care a călcat el? De ce în întunericul ăsta, mă simt că merg pe melci, că le curm viața lor târâtoare și nesemnificativă. M-am ferit atât de mult să nu ma joc, să nu calc pe ei, să fiu atent la orice se află pe drum în fața mea. Lacrimile tale au chemat ploaia, știi asta. Lacrimile mele și cu ale tale au chemat atât de mulți melci pe care am călcat împreună. Scârbos efect, dureros și regretant. Ei, melcii care nu au avut nici o vină, doar că au ieșit să ajungă și ei în locul în care credeau că va fi mai bine, mai frumos.
Îți zgudui un pic capul. De ce să gândești atât la tragedia unui melc care trăia în lumea lui atât de frumoasă? Un picior este pe pământ acum, celălalt îl pui ușor, cu tristețe, în închisoare, unde poate să stea până se simte absolvit de păcat.
Când ești plictisit de gânduri și de a despica totul în fire multe și mătăsoase care te taie, atunci pierzi interesul și te apleci ușor peste problema din față, reală și actuală. Ai privit, în culmea spectacolului, când toată atracția o reprezenta o bucată fină de carne, pe cei din jur? Te-ai întrebat daca dezgustul vine din tine sau din negația unei dorințe absurde? Durerea vine din imposibilul gând de a nu putea să începi un vis cu ceea ce vezi. Realitatea e bucata mare de geam transparent care se plimbă prin fața ochilor tăi, pe care vrei să o atingi așa rece cum e, să îi simți în fiecare clipă răceala, doar ca să îți amintească cât de viu ești.
Îți amintești chimia dintre noi? Tu ai vrut să crești în tine un mic demon ca și mine, compus din apă, albeață pură și roșu intens. Ai desenat semne pe mine, cu mici inimioare de roșu aprins; ai desenat dorința sufletului tău cu ajutorul unei mâini divine care te-a ajutat să mă faci să înțeleg.
Am mai călcat pe un melc și privesc cu ochii irigați de sângele tău cum înjurătura nebună îmi părăsește trupul. Îți scriu, pentru că mâine, o să privesc lumea prin ochii melcului cu sânge șiroindui din inimă, iar tu o să privești tragedia cu ochii plini de sângele meu.