Visezi ca nimeni nu va mai exista fizic, iar tu vei simți doar umbre și tresăriri în vis sau în vise continuue și lungi precum pletele de copil ce le aveai prima oară când ai mirosit sudoarea surorilor tale. Nu te trezești doar de dragul de a te trezi. Vrei să fii lângă ea, lângă ele, lângă visele lor ce vă dau unitate și vă îndeamnă să va confruntați din nou cu ceea ce de la început vi s-a spus ca nu merită să vă luptați. Privești pereții plini de mucegai și igrasie ce ție îți par mai degrabă ruginiți. Capul pe perna tare umplută cu pene de gâscă se întoarce instinctiv spre partea ta dreapta, partea stângă a ei. Are ochii închiși, dar tu știi că ea nu doarme. Oare a avut din nou același vis? Nu o să-ți spună imediat. O să aștepte să îl povestești tu pe al tău întâi. De ce nimeni nu e așa de sincer ca tine? De ce nimeni nu se întreabă niciodată cum ești așa de tristă în fiecare dimineață frumoasă de vară? Ei nu știu de umbre, ei nu știu de vise, poate doar ele...sau poate doar se prefac că știu numai așa să îți facă ție pe plac și să se conformeze cu statutul de surori. Te ridici. Ridicarea e cea mai dificilă tot timpul. Oriunde și oricând. Ca un șarpe căzut din copac încercând să se cațere la loc în arborele ce îi va da siguranță și singurătate de frunză. Pui picioarele goale pe parchetul ce scârție prea tare. Are mai degrabă un sunet metalic. Întodeauna ai crezut că defapt locuiești într-un container de metal ce străbate mări și oceane spre nu știu ce noroc mai mare sau nu știu ce insulă visată doar de tine. Ieși din cameră cu un sentiment de ușurare. Ai lăsat pentru o clipă atmosfera grea a nopții în aerul strivit de oțel al camerei. Holurile lungi nu ți-au plăcut niciodată. Îți imaginezi că ai de parcurs o veșnicie până la sala de baie. Holurile fără geam, în schimb, le-ai adorat numai din simplu motiv că ele îți provocau neașteptat și fără motiv acea senzație vecină cu teama și, câteodată, cu frica. Îți spuneai când erai mică, teama și frica sunt diferite. Teama e pentru visare, frica pentru realitate. Oamenii pentru vis, spiritele pentru realitate. Sala de baie este rece, mult prea rece. Faianța pereților pare că o să cadă pe tine. Deschizi robinetul mare și aurit de rugină. Apă asemănătoare cu pământul curge pentru o clipă. Avidă, sorbi primii stropi. Îți place gustul pământiu-ruginiu al apei și murdăria ei liniștitoare. Respiri o clipă. Îți dai capul pe spate și lași o picătură să ți se scurgă pe gât. E liniște. Atât de liniște încât simți că auzi cum surorile tale visează în continuare. Te dezbraci de tricoul ce îți acoperă feminitatea și rana din piept. Rana sincerității tale absolute, inima. Revii pe holul lung și intens în zgomote și așteptări. După câțiva pași îți simți pântecul încălzindu-se. O scurtă excitare te cuprinde. Simți ceva că se apropie din spate. Nu întorci capul dar te oprești. Frică sau teamă?. O mână te atinge pe creștet. Căldura din pântec crește. Mâna deja îți mângăie părul scurt și degradat de fum și umezeală ruginie. Căldura din pântec își are acum echivalent în păr și pe crusta capului. Reușești să faci pasul decisiv și să te desprinzi de mâna ce mai avea puțin și îți făcea o altă gaură maternă în țeasta plină de vis și umezeală. Următorii pași îi faci mai rapizi. Intri tremurând în camera pe deoparte cu aceeași senzație de întuneric, frică și scârțâit, iar pe de altă parte te atingi acolo jos și vezi că umezeala acum mai mult din tine vine. Observi că ești încă goală. Te rușinezi, mai ales că surorile tale te privesc cu mirare cum stai în ușă goală și cu o dâră ruginie ce se scurge pe piciorul tău drept spre gleznă, spre parchetul ce freamătă, spre pământ, spre apa ce va deveni în curând pământie-ruginie și va clăti o altă gură și va răcori alte între-picioare.