poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-23 | |
- Acum am să-ți spun povestea mea.
Când m-am născut mama lucra la fabrică și încă de atunci mi-am dat seama că oamenii sunt un soi de mașinării ce funcționează pe sisteme stereotipice. Nu mi-a plăcut de nimeni din lumea aia din simplul motiv că nici pe mine nu m-au agreat prea mulți: eram cam verde, un verde crud, încruntată și cu patru colțuri. - Ei, nu se poate! Tu ești atât de frumoasă. - Taci, dragă, ce știi tu! Sunt grăsuță, de fapt sunt chiar uriașă, dar despre altceva îmi doresc să-ți vorbesc acum, așa că fii atent, te rog. Într-o zi ceva s-a întâmplat, o chestie atât de simplă, încât nu mi-aș fi imaginat că ar putea să-mi schimbe viața definitiv, să cunosc o creatură așa specială, construită pe alt sistem, diferit de al meu, de al tuturor. Stăteam plictisită sub masa mea din mercerie (căci într-o mercerie am trăit timp de mulți ani), clopoțelul acela infect de la intrare era singura mea distracție (cânta toată ziua pe mai multe voci și spunea că îmi dedică mie piesele), când un obiect imens mă ia cu forța de acolo, mă îmbracă într-un material transparent, apoi nu știu ce a urmat. Beznă, tăcere, frică. Apoi din nou lumină, haleluia! El a avut grijă de mine, m-a admirat (nimeni nu mai făcuse asta pană atunci), ba chiar i-a mărturisit cuiva că sunt foarte drăguță. - Era tânăr? - Aooleuu, mai lasă-mă cu gelozia ta! Nu-ți mai spun nimic. - Scuze, scuze! Continuă! - Nu știu ce era, nu găsesc o definiție suficient de bună să te fac să înțelegi, nu avea vârstă, nu avea nume. Era ceva nou. L-am studiat când lucra la biroul său. O ființă atât de candidă, avea părul încărunțit și totuși zâmbea copilărește, se bucura de o melodie veche difuzată la radio, de vizitele nepoatei lui, de vinul fiert cu scorțișoară. Avea multe cărți și fotografii alb-negru lipite cu scotch pe un perete. Ei, și cu toate astea era singur într-o cămăruță cu tavanul într-o parte. Nu plângea și nici nu cerea ajutor, nu accepta sfaturile nimănui, obsedat de mărgele de sticlă și păpuși vorbitoare, se descurca singur. Am început să-l cunosc și mi-e drag. De atunci stau așa, micuță și grasă, chiar la baza gâtului. Acolo i-a plăcut lui să mă țină, să-i fiu aproape, să îi văd toate stângăciile și rândurile interminabile din ziare, să aud atâtea lucruri minunate. Nimic deosebit nu s-a întâmplat cu el. A început să îmbătrânească, desi se împotrivea cu toată puterea lui. Iar nasturii au continuat să vorbească până dimineață, istorisind fabuloase întâmplări...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate