PETRECERE CU INTRARE LIBERÃ...

Prietenii noștri, domnul și doamna Dăncescu se mutaseră într-un cartier de oameni înstăriți unde își cumpăraseră casă și fiindcă niciunul din vecinii lor nu-i băga in seama – așa cum auziseră că se face în alte părți și cum văzuseră și in filme – au hotărît ca de ziua băiatului lor, Ducu, care implinea 15 ani, să facă open party, petrecere cu intrare liberă. Era un prilej să demonstreze celorlalți din jurul lor că nu sunt sălbatici, că nu sunt niște pîrliți de imigranți și că la ei în casă vine lume bună. Vecinătatea lor, așadar, nu avea nimic compromițător pentru nimeni.
Cu o săptămînă înainte de eveniment, doamna Dăncescu, mamă și profesoară severă, cu principii morale riguroase est-europene a intrat în camera lui Ducu și a stabilit din capul locului regulile:
- Ducu, inviți pe cine vrei, dar nu mai mult de treizeci de copii.
- Da, mămico!
- Nu se bea alcool la petrecerea asta! Știi că e interzis pîna la 18 ani. Nu vreau să am probleme nici cu părinții nici cu poliția.
- Da, mămico.
- Și nu se stă peste miezul nopții. La 11,30, cel mai tîrziu la 12, petrecerea se termină. E clar?
- Da, mămico!
- Incă ceva: am să fac un angajament scris pe care am să te rog să-l semnați toți, tu și prietenii tăi, cum că nu introduceți băuturi alcoolice pe ascuns. Nu am încredere doar în cuvîntul tau. Și o foaie de descărcare pentru părinții prietenilor tăi: că nu au nici o pretenție dacă se întîmplă un accident din cauza invitaților
Si cum Ducu o privea fără să înteleagă, ea îi explică foarte didactic:
- Adică dacă vă bateți și vă scoateți ochii, eu nu vreau să mă tîrască nimeni prin tribunale.
- Da, mămico!
Doamna Dăncescu se ridică din fotoliu și trecu în camera ei care era și birou de lucru. Trebuia să redacteze cele doua documente, angajamentul pentru copii și foaia de descărcare pentru părinții lor.
Ducu rămase singur gînditor. Era un adolescent înalt, spătos, cu un puf de mustăcioară și o figură de copil cuminte. Oftă și se aseză în fața ordinatorului. Se conectă la Internet și intră pe situl colegiului la care învăța.
*
Trei zile domnul și doamna Dăncescu, ajutați din cînd în cînd și de Ducu au muncit pe brînci, alergînd nervoși dintr-o cameră în alta iuți ca niște țipari ca să pună casa la punct în vederea marelui eveniment. Aveau lista invitaților, douăzeci cu toții, dar Ducu, privind în podea, i-a avertizat că or să mai vină probabil încă pe-atîția – prietenii prietenilor lui pe care nu-i putea refuza fiindcă intrarea era liberă.
- Sunt și fete? întrebă inchizitorială doamna.
- Vreo zece-cincisprezece.
- Sunt cuminți?
- Foarte cuminți!
Petrecerea trebuia să înceapă la ora șapte seara și pregătirile s-au încheiat cu vreo două ore înainte. Musafirii urmau să fie primiți în sala mare de la subsol, decorată cu poleială, cu crengi de brad și cu urări însuflețitoare și purtătoare de sfaturi bune - litere roșii pe carton alb – lipite pe pereți cu guma adezivă: “La mulți ani, Ducu!” “Bucură-te de adolescența ta!””Fie ca primăvara din sufletul tău să dureze toată viața” “Să înveți că pentru tine o faci!” .
În afara platourilor cu gustări reci întinse pe mese sau așteptînd cuminți în frigider invitații lui Ducu și prietenii lor aveau la dispoziție un bar cu băuturi răcoritoare.
Ducu era elegant, purta un sacou stacojiu, pantaloni negri și cămașă albă, își pusese și papion și aștepta cuminte jos în subsol, trecînd de pe un fotoliu pe altul și privind nerăbdător pe fereastra micuță ce da în curte. Mult mai emoționați decît el, în salonul de deasupra lui, doamna și domnul Dăncescu priveau și ei pe fereastră, fumînd țigară de la țigară. „Numai de-ar ieși bine, Doamne Dumnezeule, spunea doamna, după atîta muncă mi-ar părea tare rău..” „Ne-am oftica”, admise cu convingere domnul. „Mi-e frică tare, zise doamna, cine știe ce derbedei or fi printre colegii ăștia ai lui Ducu... Aici copiii sunt emancipați, nu-s ca-n România. Mi-e frică să nu aducă băuturi, droguri, știi cum zic ei, ca să aiba fun...
Pe la 7 și un sfert și douăzeci au început să sosească primii invitați. Îi aduceau păriniții cu mașinile. Primul era un băiat firav, sfios, cu părul mare și ochelari. Domnul Dăncescu i-a deschis cu bucurie și l-a condus pînă la scara ce ducea la subsol. Și așa și pe următorul, tot un ochelarist, și pe al treilea, un băiat cu aer studios și pe al patrulea care purta un fes micuț pe creștet. În sfîrșit apăru și o fată drăguță, îmbrăcată cuviincios, cu un buchet de flori pe care i-l înmînă doamnei.
Domnul o privi pe doamna cu un reproș glumeț:
- De ăștia ți-era ție teamă că or să aducă droguri și băuturi alcoolice? Aștia sunt mai cuminți ca Ducu... copii de bani gata...
Pînă pe la opt soneria mai sună de patru-cinci ori. Dar ultima dată ajuns în capul scărilor, domnul se opri o clipă să asculte și apoi coborî singur fără să-i spună nimic doamnei. Cînd se întoarse avea o figură ciudată.
- Vino să vezi, îi spuse.
- Ce să văd?
- Vino îți spun! insistă el puțin nervos.
Coborîră scara și cînd ajunseră în fața ușii se priviră uluiți. Dinăuntru se auzea infundat un vacarm îngrozitor. După socotelile lor trebuiau să fie înăuntru vreo zece invitați, ori cînd deschiseră, sala era plină. Cel puțin douăzeci de figuri pe care nu le văzuseră intrînd. Ducu veni spre ei îmbujorat și surîzînd încurcat:
- Băieții n-au vrut să vă deranjeze, au intrat pe-aici, și le arătă fereastra deschisă prin care tocmai cobora o fată cu pantaloni mulați pe șolduri în timp ce băieții și fetele din apropiere o fluierau și o strigau pe nume. O chema Nançy.
Canapelele și fotoliile erau toate ocupate, mulți se așezaseră pe jos. Cînd doamna și domnul pătrunseră spre centrul sălii, vacarmul încetă brusc. Se mai auziră cîteva rîsete ironice, chicoteli și pe urmă urmară multe priviri agasate. Un tînăr înalt, mai înalt și mai spătos decît Ducu se așeză în fața ferestrei cu intenția vădită să nu se miște de acolo orice-ar fi.
Doamna spuse un bună seara cu vocea gîtuită, le ură tuturor petrecere frumoasă și ieși repede urmată de domnul.
- Vai de mine, ce balamuc! zise ea urcînd scările grăbindu-se. Soneria de la intrare suna insistent. Dar cum se poate una ca asta? Cum să intre pe geam? Și Ducu le-a dat voie...
- Copilu’ n-are nici o vină? o contrazise domnul. Putea să nu le dea voie? Dacă-i petrecere e petrecere...
- Bine, dar orișicît...
Cînd ajunseră sus văzură că afară așteptau alți patru-cinci musafiri. Domnul le deschise ușa, musafirii salutară și trecură pe lîngă ei nerăbdători ca niște întîrziați ce erau. Nu mai păreau nici atît de delicați, nici atît de inofensivi ca primii. Unul dintre ei avea brațele dezgolite, pline de tatuaje. O tînără era imbrăcată într-un soi de pardesiu subțire, care era descheiat și lăsa să se vadă că de la brîu în sus fata nu purta decît un sutien. Și în urma lor apărură alții. Și pe urmă alții. Iar pe stradă, ceva mai departe, se vedeau cîteva mașini din care coborau alți tineri, veseli, pregătindu-se să intre în curte.
- Du-te jos și cheamă-l pe Ducu, zise doamna către domnul. Să ne spună cîți mai vin, am impresia că sunt mai mult de patruzeci.
Ducu apăru cu o figură smerită:
- Nu știu cîți mai vin răspunse el la întrebarea pe care i-o pusese domnul în timp ce urcau scările..
- Cum Ducule nu știi? se sperie doamna.
- N-ai spus tu mămico open party, intrare liberă? Prietenii prietenilor mei au și ei prieteni...
- Doamne Dumnezeule, spuse doamna ducîndu-și mîinile la tîmple, cum o să ne descurcăm? Nici n-avem de mîncare pentru atîția invitați... Ne-am pregătit pentru cel mult patruzeci...
- Își aduc ei cipsuri spus Ducu împăciuitor, nu te supăra.
- Ești inconștient, Ducule! strigă înfuriată doamna. M-ai nenorocit!
- Da’ copilu’ n-are nici o vină! interveni iar domnul. De unde să știe el cîți vor să vină? E prima oară cînd își serbează ziua aici în Canada...
Și zîmbi subțire:
- Ai vrut să-l faci canadian, poftim, copilu' a devenit canadian!
Ducu îl privi recunoscător.
- Sunteți amîndoi niște tîmpiți! îi informă doamna.
Soneria sună iar și privind pe geam domnul zări vreo zece tineri veseli care-și dădeau ghionturi pregătindu-se să intre.
- Stai, zise doamna, eu la ăștia nu le mai dau voie pînă nu-mi spui, Ducule, cîți sunteți jos...
- Eram cinzeci cînd m-ați chemat...
- Erați?
- Da, zise moale Ducu fiindcă unii vin direct pe fereastră. Acum or fi vreo șaizeci!
- Șaizeci?! se sperie și domnul.
- Cred că șaizeci, așa, zise evaziv Ducu
Și probabil că avea dreptate fiindcă de jos vacarmul era acum un vuiet neîntrerupt și vreo trei-patru inși apăruseră în josul scărilor cu țigările aprinse.
- Gata! Gata! strigă doamna disperată. Ajunge! Nu mai dau drumul la nimeni.
Ieși afară în fața ușii și le vorbi tare ca să fie auzită nu numai de cei de acolo, ci și de ceilalți care tocmai intrau pe poartă. În spatele lor se zăreau alții care se apropiau.
- Vă rog să mă scuzați, nu mai putem primi pe nimeni, locurile s-au ocupat.
- Cum nu mai puteți primi?! se revoltă o tînără. S-a anunțat că intrarea e liberă.
- Nu mai sunt locuri, totul e complet...
- Dar nu se poate, strigă un băiat pistruiat apropiindu-se, eu vin de la Châteaugay, vărul meu m-a invitat, e înăuntru, îl cheamă Ralph.
- Eu mă pregătesc de trei zile pentru party-ul ăsta, strigă un altul. Vin de la Toronto, n-am făcut 600 de km degeaba...
- Ne-ați pus pe drumuri...
- Dăm foc la casă dacă nu ne primiți strigă un altul cu vocea răgușită. Doamna îl privi o clipă înfricoșată. Trotuarul din fața curții era plin de musafiri care voiau să-i zică la mulți ani lui Ducu.
- Dacă nu plecati, chem poliția țipă ea. Se întoarse și strigă spre domnul care stătea în prag ținînd de zgardă amenințator cîinele familiei, un cocker mare și blînd ca o oaie, Petrușka.
- Formează 911 și cheamă poliția.
Musafirii lui Ducu începură să fluiere și să strige Oooo!
Doamna se întoarse în casă, închise ușa cu cheia și se trînti în fotoliu. Afară musafirii lui Ducu fluierau, țipau și unul dintre ei strigă la ceilalți că se mai poate intra și prin spatele casei, pe geam. Domnul tocmai termina de vorbit la poliție. Li se spunea să stea liniștiți. Unul sau două echipaje or să sosească încel mult un sfert de oră.
Dar curtea era plină, strada era plină, un adevărat asediu, și coborîră storurile de la gemuri. Ca să nu mai privească nimeni în casă și ca să nu mai vadă nici ei îmbulzeala din curte, și mai neliniștitoare, acum cînd se întunecase bine.
De jos din combina muzicală primită de Ducu cadou de ziua lui, întoarsă la maximum, răzbătea un rap aiuritor. Petrușka într-un colț își acoperise urechile clăpăuge cu labele și scheuna.
Nu au trecut mai mult de zece minute cînd auziră prima mașină de poliție, cu sirene și girofaruri în funcțiune. Ridicară încetișor storurile într-un colț să privească afară. Ciudat! Nu mai era nimeni, nici în curte, nici pe stradă. Amatorii de party dispăruseră. Și rap-ul de la subsol se termină și el brusc.
Doi polițiști coborîră din mașină și sunară la ușă. Doamna Dăncescu le deschise mulțumită dar puțin încurcată:
- Au plecat, zise, erau aici peste o sută de tineri care voiau să intre peste noi. Au fugit...
Unul din polițiști vorbi la la telefon cu centrala și spuse că totul e OK, că nu mai e nici o problemă.
- Așa se întîmplă totdeauna, spuse el după ce închise telefonul. Au fugit. Vedeți, Doamnă să nu se întoarcă. Noi o să dăm o roată prin străzile din jur să vedem dacă nu vin și alții și vă ținem la curent. În orice caz, nu mai deschideți la nimeni în seara asta....Și apoi adăugă puțin insinuant:
- Ne permiteți să aruncăm o privire la subsol, să vedem cum se distrează cei care sunt deja înăuntru?
- Bineînțeles, spuse doamna, i-am făcut să semneze și un angajament că nu introduc băuturi spirtoase...
Combina muzicală nu se mai auzea și cînd intrară priveliștea era dintre cele mai liniștitoare. Era o lumină dulce înăuntru, tamisată de la cele două-trei veioze raspîndite prin colțuri, din combina muzicală se auzea încet un vals de Chopin iar pe canapele și fotolii nu mai erau decît vreo zece, doisprezece tineri, reculeși și cu sticle de pepsi și seven-up în mînă. E drept că mirosea greu a tutun iar într-un colț un cearceaf alb acoperea un obiect mare. Intrigată, Doamna merse și-l dădu la o parte. Era o stivă de lăzi de bere cu sticle goale.
Deschise gura să spună că pînă acum erau aici vreo șaizeci de tineri, că ei aduseseră berea și acum plecaseră dar polițistul îi ghici gîndurile:
- Așa se întîmplă totdeauna, doamnă. Au fugit, zise el iar. Și repetă încet recomandările făcute mai înainte:
- Să nu mai deschideți la nimeni în seara asta, mulți dintre cei care au plecat s-ar putea să se întoarcă
Peste cinci minute polițiștii plecară.
Tinerii, ultimii care mai rămăseseră, continuară plictisiți dar cu devotament să-l serbeze pe Ducu, iar doamna și domnul în salonul de deasupra, așezați cuminți în fața televizorului încercau să privească buletinul de știri. Erau încordați și din cînd în cînd ridicau de-o palmă storurile să vadă dacă nu mai vin musafiri de-ai lui Ducu. Nu mai venea nimeni. Peste cîtva timp sună telefonul.
- Bună seara doamnă, sunt vecinul dumneavoastră din față. Numele meu e Mazurakis. Stau de cincisprezece ani în cartierul ăsta, dar n-am văzut niciodată așa ceva. A fost teribil...
- Imi pare rău pentru ce s-a întîmplat domnule Mazurakis, n-o să se mai repete.
- A fost interesant doamnă. A fost ceva deosebit...
Și apoi insinuant:
- Din ce țară veniți dumneavoastră?
Doamna închise telefonul furioasă fără să-i răspundă:
- Auzi, din ce țară venim! Grecu’ dracului! Face pe canadianu’!
Și iar sună telefonul peste cîteva minute. Să fi fost din nou domnul Mazurakis? Doamna ridică receptorul hotărîtă să-l pună la punct, dar nu era domnul Mazurakis, era poliția:
- Doamnă în legătură cu evenimentul din seara asta... E totul în regulă, mai aveți ceva de semnalat? E liniște?
- E liniște, da, spuse doamna, nu s-a mai întors nimeni
- Să știți că pe drum ne-am întîlnit cu alte grupuri de tineri care voiau să vină la adresa dumneavoastră. Am ajuns la metrou și acolo erau alții și alții care ieșeau și toți voiau să vină la party. Am vorbit cu șeful stației ca să dea un anunț prin statia de radio cum că party-ul de la adresa cutare s-a anulat. S-a anunțat asta pe toate liniile de metrou...
Doamna mulțumi și după ce puse receptorul în furcă strigă către Domnul:.
- Ce zici de chestia asta? Au anunțat și la metrou, prin stație că party-ul de la noi s-a anulat...
- Șșșt! făcu domnul. Și îi făcu semn să tacă și să privească la televizor:
- Astă seara, spunea crainica, în jurul orei opt și jumătate poliția a fost alertată de o familie din cartierul Côte-Vertu al cărei fiu își serba aniversarea printr-un open party. Părinții s-au speriat de mulțimea participanților și au chemat poliția cînd cei peste o sută cincizeci de tineri cărora nu le-au mai dat drumul să intre au devenit amenințători. La sosirea poliției tinerii s-au risipit fără nici un incident.
Cineva o filmase pe doamna în timp ce le vorbea tinerilor din curte.
Domnul și doamna Dăncescu se uitară unul la altul și amîndoi priviră apoi spre scară. De jos o auzeau pe Dalida cîntînd patetică Gigi amoroso. O acompania, cu ezitări, vocea lui Ducu.
- Copilu' n-are nici o vină, spuse domnul.

(Din volumul Partida de canasta, Polirom 2005)