changes
Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieții. Respir. Ai crede că e simplu dar și pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca într-un televizor stricat.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat la liceul catolic a fost de la un preot profesor de latină. Ne întreba rînjind unde e raiul și iadul. Ridicam ochii spre cer dar nu ajungeam niciodată la capăt. Scormoneam pămîntul dar nu ajungeam niciodată la centru.
Preotul rînjea din nou ne spunea că raiul și iadul sunt niște stări continue ca de exemplu iadul e o stare continuă de neputință.

Cum se ajunge aici ? Rețeta e simplă. Amesteci două lumi între care nu poți alege două nevoi una de o inocență care-ți ia mințile și alta de sex făcut al naibii de bine. Peste toate astea torni zece doze de bere neagră prima la nouă jumate dimineața.

Totul a început într-o noapte cînd îmi țineai capul în brațe ca pe portița de la mormîntul iuliei hajdeu. Tușeam des mă înecam te-a îngrozit starea mea de inconștiență. A doua zi mi-ai zis că n-ai fi știut ce să faci te-ai fi întins lîngă mine și am fi murit în același timp.
Atunci ți-a fost frică prima dată.

Memoria e o asistentă grasă care îmi înfige în fese momente ca niște injecții cu moldamin. Și urlu.

Era downtown jesus cînd am făcut dragoste prima dată tremurai ca un înecat scos din apă în ultima clipă.

Știi ce e mai cumplit ? Să fii iubit ca un dumnezeu iar tu să te ascunzi în alta de teama a ceea ce ai creat.

cișmigiu et comp
N-am avut de ales m-am întors în orașul acesta în țarcul acesta unde amușin ca o vită și bătătoresc pămîntul în jurul țărușului de care sunt priponit.
În fiecare zi oamenii mor pe stradă le aud inimile pocnind ca o șufă metalică. Nu am explicații și nici soluții. Îmi încordez creierul poate plesnește dar nu.
Merg aiurea pe străzi dau cu piciorul în cîinii care nu mai cred în mine dau cu piciorul în cîinii de oameni care trag de mine să le dau ceva. Nu mai am ce.

Patru nopți de izolare în care mi-am scos carnea și mi-am răzuit oasele pînă ce au devenit lucioase. Ascultam deftones mă întrebam dacă ți-au crescut sînii ori cum a fost posibilă această cădere.
Patru nopți am așteptat să înnebunesc ce ușurare dar n-a fost să fie.
Patru nopți în care am așteptat moartea bărbierit și cu un flacon de fortral lîngă mine ce ușurare dar n-a fost să fie.
Prea multe de spus nu.
M-am întors în orașul acesta în iadul acesta repetitiv unde mamele se compun în plutoane de execuție cadențate de proful meu de latină.

heart shaped glasses
Fața mi-e paralizată într-o formă extremă de urîțenie.
Mirosul de iarbă îmi face bine. Îmi închipui nu știu ce alee din cișmigiu unde mi-ai zis că pleci și cînd ai să mă iubești de-o să-ți dea sîngele pe urechi ai să te întorci.
Mă uit la roua de pe bocanci îmi vine s-o ling.
Strivesc păpădiile de parcă aș face omletă ca atunci cînd am vrut să-ți demonstrez ce bine știu să gătesc.

Porțile stadionului briza ușoară apoi prin ceață pilonii podului ca doi îndrăgostiți enervați că oamenii le întrerup momentele de tandrețe.

Uneori le spun că lucrez la o editură și că am concediu. Nopțile devin polare la început îmi spun că nu am pierdut nimic. Tîrîș tîrîș memoria revine în mine pocnește ceva poate sternul pe care îl pipăiai uluită că se simte atît de bine. Pe scaun cămașa mea harley davidson ca o piele eu în pat ca o halcă de carne încă pulsînd într-un abator din cele șaizeci de mii ale orașului.

Cîteva diplome împrăștiate pe jos un încărcător nokia în gură praf în stomac gheare.
Și groaza.

Sunt redus la cea mai simplă expresie a vieții. Respir. Ai crede că e ușor dar și pentru asta lovesc cu pumnii în piept ca atunci cînd lovești un mort drag urli trezește-te dar el nu.