- Intr-o alta viata m-ai rugat sa te fac vultur...fiindca ei zboara cel mai aproape de nori...
Ti-ai facut cuib pe cel mai greu accesibil varf...departe de ceilalti...zburai singura pana la epuizare...zi si noapte...
Intr-o buna zi ai vazut un iepure si instinctul te-a facut sa te napustesti asupra lui..
- L-am sfasiat cu gearele ca intr-o joaca iar tipatul lui...blanita moale scaldata in sangele caldut..ochii lui, doua margele negre ma fac inca sa ma trezesc noaptea tipand...
- Ai refuzat sa mai vanezi..ai vrut sa inveti sa mananci fructe..sa iti renegi instinctele si natura..
-Nu mai puteam ucide o alta fiinta..tipatul ei mut m-ar fi ucis...
-Te-a ucis foamea doua saptamani mai tarziu..tarziu dupa ce zburasei cu frenezie incercand sa profiti de fiecare picatura din energia pe care o mai aveai...avantandu-te mai sus decat orice alta pasare si plonjand sinucigas spre crestele ascutite...
-Am murit in cuib...de oboseala si tristete (daca vulturii stiu ce e aceea tristete), privind oasele albite de soare ale iepurelui, dupa ce-i vazusem blanita insangerata transformandu-se in praf..
Oare oasele mele se transforma la randul lor in praf pe stanca aceea inalta din Fagaras?
Daca m-ai face nor m-as lasa purtata de vant pana acolo si m-as face ploaie....sa-mi spal bietele oase arse de soare si poate pacatele..cu puritatea apei nascuta in strafundul pamantului..
-Pe urma mi-ai cerut sa te fac iepure. Inca de pui te furisai afara din culcus, noaptea cand fratii tai dormeau langa mama si ieseai afara....sub luna plina.... chemai vulturii sa vina sa te duca departe..
Mi-ai cerut sa te nasti din nou doar pentru a-ti irosi viata intr-un sacrificiu care nu isi avea rost..care nu era pentru tine..
-O viata printre o infinitate de vieti..trebuia sa invat si lectia vietii din perspectiva prazii, nu doar cea a pradatorului care nu suporta sa priveasca in ochii victimei..
Am asteptat mult pana ce vulturul meu a venit si si-a infipt ghearele adanc in carnea mea...am murit sus.. tare sus privind pamantul ca pe un carusel invartindu-se frenetic. Dintre toate vietile si mortile pe care mi le-ai daruit..nu cred ca a fost una mai plina de lumina si de sens..
- Ai vrut pe urma sa te fac copac. Ti-am spus ca viata copacilor e lunga si lina..ca nu e pentru tine..
Ai insistat convingandu-ma ca statornicia e o lectie ce nu poate fi invatata altfel.. Te-am facut stejar..
-Intr-o padure de brazi...Am crescut stingher, furisandu-ma dupa fiecare raza stinghera de lumina, am plans de sete atunci cand ploaia nu ajungea pana la mine...
Nu vedeam nici macar cerul si am crezut ca ai facut-o intentionat...ca ma pedepseai cu o lectie al carui sens nu il intelegeam..
Am plans fara cuvinte de singuratate...brazii erau prea inalti si ma ignorau cu verdele lor jignitor, mai ales iarna cand tremuram golas incapabil sa-mi amintesc de primavara altcumva decat ca de o durere surda..o caldura venita din adancul trunchiului...
Abia cand am ajuns sa domin padurea dupa sute de ani am inteles ce dar imi facusei...
Un stejar intr-o padure de stejar e doar un stejar..Unul care a razbit intr-o padure deasa de brazi...e o legenda...
Si cate povesti nu am ascultat in lunga-mi viata de copac...Am vazut padurea disparand in jurul meu...am vazut aparand ca din senin drumuri...
Calatorii veneau si plecau, cu povestile lor iar eu ramaneam mereu singur..tot mai mare si mai batran...parand ca nu voi muri niciodata..un suflet captiv intr-un copac de-o seama parca cu timpul..
Au sapat langa trunchiul meu o fantana si cu ea mi-am petrecut o alta vesnicie, parca..ea spunandu-mi povesti purtate de undele-i reci de tare departe..eu tinandu-i umbra ca sa fie mereu rece pentru calatori..
Nu cred ca am avut vreodata o prietena mai buna decat fantana aceea adanca, sapata de un nebun in mijlocul unui baragat langa un copac cu trunchiul stramb, mai batran parca decat lumea..
In apa ei, singura oglinda in care m-am privit vreodata in viata aceea mi s-a reflectat sfarsitul in noaptea tarzie de august in care am ars cu flacari albastre dupa ce te implorasem sa imi dai o alta viata...
Oare mai exista fantana mea? A secat poate de tristete si fara umbra mea?
- De fiecare cand mi-ai cerut o viata ai purtat-o pe cai care nu erau ale tale.
- Fiindca m-ai lasat sa aleg..
Fiindca desi am fost vultur, si iepure, pradator si vanat, copac... mi-ai lasat sufletul de om..si povara asta dulce m-a facut sa nu ma potrivesc nicaieri..sa gresesc aproape fiecare viata din cele daruite...chiar si pe cele de om...
- M-ai implorat sa te las sa te nasti cal...un cal negru..asemeni pacatelor din ultima viata de om pe care o traisei mereu pe fuga, sub semnul unui blestem care nu exista altundeva decat in visele tale zbuciumate..
-Nu vreau sa vorbesc despre asta....nu despre viata aceea..dintre toate...
- De ce? A venit cu lectia ei..

Va urma...