poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2440 .



Nicolo Machiavelli versus Mahomed
proză [ ]
fascinanta femeie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danis ]

2008-03-16  |     | 



Nicolo Machiavelli vs. Mahomed


Nicolo Machiavelli, cel care ne învăța pe noi ca într-un anumit context să acceptăm compromisul, se întreabă retoric: ’’cine ne-a dat ochi să vedem stelele și nu ne-a dat și mâini să le atingem?’’.
Considerând că se adresează nouă bărbaților, am zice că ne deplânge nejustificat. Vorbele acestea sunt brodate doar poate în scopul obținerii de aprecieri estetice, și frumusețea lor, altfel scăpărătoare, e ca lumina acelor astre, ce nici măcar nu e a lor. Unele doar o reflectă pe cea venită de aiurea. E chiar mai prozaic. Celor ce au lumină proprie, le e dată de electronii ce migrează pe orbite inferioare și eliberează fotoni.
Ce să atingi,și de ce?
Ce nevoie să mai avem de stelele din acele sumbre depărtări, noi, cărora ne e dăruit fiorul dragostei, și care suntem făcuți să iubim femeia.
Nu după stele tânjim ci după delicata-i apariție și după trupul ei tulburător.
Ne mușcăm buzele și ni-l vrem în mâini. Numai tremurul lui în brațele noastre ne întregește fericirea. De multe ori nici nu mai știm să ne purtăm. Exagerăm, adulmecând-o pretutindeni, căci numai ea, ființa femeiască, conferă sens faptelor noastre, făurește rânduiala lumii, care ar fi amorfă fără Ea.
Chiar dacă uneori drăgălășenia ei ne e refuzată, Ea este precum Dumnezeu,
care, deși niciodată nu răspunde el însuși întrebărilor noastre,
este acolo undeva, receptacol a tot ce ne animă,
ca-n bezna nopții pe întinsul mării far.
Ea este deliciul conviețuirii în cuplu. Ea, cu o îmbrățișare tandră, cu un surâs ne-nflăcărează și ne ridică în slăvi, sau uneori cu ochii plânși, cu un sărut cu gust de sare șterge orice supărare,
animozitate,
ranchiună, și face să îi uităm micile infidelități și o tragem purificată chiar și din abisul trădării.
Trupul ei și chipul sugerează inocență, blândețea și armonia.
La câtă grație răspândesc în jur, le-am lăsa să ne-nșele, și noi să negăm toate ponegririle și defăimările,
și să nu resimțim amărăciune de cum ne recâștigă ele făcându-ne ochi dulci.
Nici nu știu ele ce imensă forța au asupra noastră.
Acei bărbați care strâmbă din nas sunt aproape niște monștri.
Totdeauna, tumultul semeției tale se mistuie în mântuitoarea îngăduință și, mijlocită de prezența iubirii, viața pleacă iarăși și iarăși de la începutul imaculat, căci ea, femeia ta, te înfundă c-o privire, te înmoaie c-o lacrimă, te înalță cu o vorbă.
Fiecare are în gândul și-n fibra lui o femeie reală. Fiecare trage nădejde să fie încurajat a face curte unei femei, căci ea îi oferă apropierea fizică care nu se banalizează niciodată ci e o bucurie perpetuă. Fiecare e îndrăgostit lulea la un moment dat de o femeie, e dizolvat în ea, evaporat în juru-i,
e aprig, năvalnic și tandru.
În compania unei femei el e învăluit de acea forță bună și de neînvins, de dragul ei devine creator de valori în societatea omenească.
Sub casca minerului în abataje, sau a celui de pe megastructuri, în oricare bărbat pulsează gândul spre femeie. Ea îi conferă tărie. Pentru ea el își pune la bătaie toată energia, de dragul fidelității și chiar infidelității ei,
căci așa vrea dumnezeu, și cine ar îndrăzni să fie mai presus decât dânsul.
Bărbatul adevărat se încrede în înțelepciunea divină, și e gata să treacă peste, să ierte.
Însuși Mahomed care a adus voia domnului pe pământ, ne servește drept exemplu de generozitate.
Supus încercării, trece peste impas cu grația lui de profet.
Aișa lui, seara, la strângerea catarfuselor din tabăra de popas, căci călătoreau mai mult noaptea deoarece ziua soarele era de-a dreptul ucigător, la momentul plecării, în loc să intre în litiera adusă de slujitori în fața cortului ei, și să rămână blândă-ntre perne, ea s-a întors să-și caute lănțicul.
A tot căutat și nu a auzit zarva datorită izolației fonice a perdelelor...
În acest răstimp servitorii fără a-și da seama că ea nu e înăuntru au executat următoarele manopere: au așezat litiera sus pe spinarea cămilei, au priponit-o cu sfori, au aliniat cămila la caravana, și așa a plecat tot alaiul armatei.
Ea, tot cotrobăind după lănțic în perimetrul acela de trei pe trei, a rămas din greșeală... în cort, acolo unde fuseseră așezați pentru popas, abandonată... blândă în așteptare (a unui salvator), în strălucirea izbitor de romantică a Lunii deșertice... precum sunt nopțile-n Vamă, care ascut percepția tinerilor vilegiaturiști, bucurându-se de seri minunate, de nesfârșită iubire,
cum scrie Lucian Avramescu:
’’E o seară ciudată, năucă, turbată, din stele cad roți și piane de argint...’’
I s-a înfățișat apoi un tânăr din ariergardă, și au ajuns din urmă caravana destul de anevoios... abia când soarele deja răsărise de ceva vreme și campaseră iarăși chiar sub zidurile Medinei.
În pofida acestei justificări ea a fost acuzată de dezmăț de către toată lumea în afară de părinți și prieteni - firesc și normal.
Copleșită de tristețe din cauza nedreptei acuzații s-a închis în dormitor, refuzând cu încăpățânare mâncarea, cum se știe-ndeobște. Plină de amărăciune a plâns zi și noapte - fapt cunoscut și uzitat și astăzi. Mahomed era o într-o situație fără de ieșire.
Așa pățește orice bărbat, căci luptându-se cu sine însuși, e în ambele tabere, cum spune Volaire: el este și pro dar și contra.
Chiar lui să i se-ntâmple?! El, ce era așa de șarmant și atât de iubitor de parfumuri și de femei, încât, deși legea de atunci permitea doar patru neveste, el beneficia de o derogare pe merit, avea mult mai multe.
Comform exegeților lui, când se logodise cu Aișa, aceasta avea numai șapte anișori. S-au căsătorit și au ajuns să împarte patul când mireasa a împlinit nouă. Se justifică deasemenea că ’’în acele ținuturi clima caldă și viața tumultoasă orientală, făceau posibilă maturizarea atât de devreme a fetelor’’.
Deși el le mai avea și pe celelalte pe care era obligat a nu le neglija, tânjea după Aișa, deoarece ’’ea era o prezență plăcută și el îi prețuia compania’’.
Numai tu iubitor autentic de femei știi că Ea doboară semeția oricărui bărbat, înțelegi și ești totdeauna agitat după răsplata ei, conștient mereu că vei câștiga, căci numai femeia îți dă satisfacții și știi să-ți arăți gentilețea!
Ce Căi Lactee, ce Orion?...
Deși deprimat nu s-a mulțumit să admire cumva stelele lui Machiavelli sau să-și plângă de milă: încercând să le atingă nu reușește...
Imaginea mirifică a cerului înstelat insufla cu adevărat lirism și visare, imensitatea lui tulburătoare chiar îndeamnă la contemplare, dar nu cheamă la atingeri.
Licărirea stelelor crește magia nopții, stârnește romantism și doruri în om. Scânteierea luminii selenare întețește și ea văpaia privirii și, aprinzând fosforic trăsăturile feței, în mod ciudat atenuează claritatea, adăpostul acelui întuneric luminat, dă fiorului de început curaj la inițiative...
Într-adevăr, la orice întâlnire nocturnă, astrele ne atrag privirea, și poate ne întindem sincer către ele, dar doar să captăm din eter duhul dragostei, ca apoi să îl lăsăm să se reverse cuvios asupra iubitei, în timp ce palmele ni se aștern pe trupul ei sfânt.
Nu i-au fost nici lui suficiente nici stelele și nici feeria nopții.
Împlinind o lună fără iubirea ei, răpus de chin și de dorință, hula poporului și lipsa de tact a ginerelui lui, Ali, care a încercat să-l consoleze cu ’’au mai pățit și alți bărbați...’’ mai rău l-au întărâtat.
A răbufnit, însă nu ca vrun bărbat grosolan, care socotește că are în competențe a-și osândi femeia cu pumnul și palma.
A răbufnit ca unul descătușat de aceste concepții primitive, ca unul care având norocul să fi fost desmierdat, cuprins de jind, nu are astâmpăr și vrea iarăși și iarăși.
Ce dacă femeia e cea care se poate pierde cu firea și dă undă verde... în vreo pornire uneori de moment și se întinde lasciv peste perne?! Acestea sunt efectele adverse ale grației ei. Când e descumpănită devine vulnerabilă, poate plânge, și cum să nu te încrezi în ea când îi vezi suferința. Aișa lui, cu atât mai mult, nu era decât o fetiță.
În detrimentul sfâșietoarei ambiguității, ce reieșea din filmul evenimentelor, Mahomed a ales îngăduința și mărinimia. Cu o bine-venită-revelație a spălat dintr-o dată rușinea amândoura. I-a descurajat pe acuzatori și continuă să-i intimideze și acum în secolul 21 pe colportorii care îl necăjesc pe soț, împuindu-i capul cu vorbe. Dacă clevetesc și dacă hulesc să tragă într-un fel și ei ponoasele.
Această revelație a simplificat cu măiestrie totul și poate de aceea s-a păstrat până astăzi în capitolele Coranului sub următoarea formă:
''Cine acuză o femeia de adulter și nu aduce patru martori va fi el însuși pedepsit cu 80 de bice și îi va fi respinsă acuzația''.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!