Pentru început, luăm un slogan. De exemplu: „aparențele, înșeală”. La rang de cinste. Ameliorăm infidelitatea cu realitatea dizolvată în minciună până la părți-pe-milion, introducând în ecuație un unu/. Unu, trebuie să fie neapărat „fake”. Fake-ul dospește de la sine, umflându-se atât prin raportul falsitate/original-infim, cât și prin infirmitatea macroimbecilității-audit. Dacă culoarea nu ne place, o schimbăm prin inserție de „t” în aparențe exact la mijloc, substituind mulțimea dezinteresată vidă cu lim(principialitate®)->0. Se obține un precipitat omogen, aflat în suspensie. Decantarea impurităților (…) se face, de la sine-înțeles, păstrând gunoaiele și aruncând transparența. Într-un borcan de murături separat, se pregătește în paralel o soluție igienică de populism și praf decorativ în ochi. Retina și rutina anonimă se aruncă, înainte, sau după ce se face media. Adăugăm filtratul, după dentist, fardat și uscat în prealabil cu pheon-ul.
Se agită bine, desenând prin aer, aproape de febra musculară la corzi, sau coarde. Solfegiul numai după dicteu, afectat. Prin electroliza soluției de farafastâc, cu ajutorul unui nas de lemn, identificăm pe anod toate depunerile sub formă de sedimente. Catodul se pitește într-un sertar, dar nu se aruncă, ca o alternativă în caz că… Cu o trusă umilă de pile de mărime medie, spargem pușculița mare și la umbra anodului încă în priza cu curent alternativ, spatulăm smântânica în câteva creuzete mai mici, vectoriale, având grijă să păstrăm un ph neutru. Se acoperă bine, să nu răsufle.
Dacă totuși se prinde vreun prost, îl servim rece.