Se auzeau dupăituri în tavan – pasămite i se năzărise bătrânului să cotrobăiască prin pod. Femeile s-au asociat:
– Du-te, Mitrică, vezi ce face tata, l-a îndemnat Aurelia.
– Poate s-o fi încurcat în ceva, a adăugat Saveta.
Așa a ajuns ginerele în casă la gura oblonului, să vadă silueta salopetei hărtănite cum se poticnea în târlici, agățându-se de căpriori ca să împingă la țigle ori răscolind prin gioarsele risipite în unghere.
– Ce faci, nea socrule?
– Ie, aranjez acoperișul, mai văd la vecini... scotocesc la „depozit”... uite ce bine se vede!
Printr-o lucarnă se deslușea lămurit terasa vecinului din dreapta, prin alta – șirul plopilor șoselei și un vălătuc gros de fum.
– Măi să fie, arde la triaj!
– La depozit!
Amândoi s-au grăbit să coboare, să iasă în stradă. Au luat-o către magazii, de-a dreptul peste liniile ferate. O mașină de pompieri duduia la locul incendiului – un antrepozit din șirul celor dezafectate de Compania Ferată, (vândute, cedate, cine știe?). Bine crăcănat, un soldat mânuia jetul tulumbei, inundând tot. Dar și ardea!
Câțiva gură-cască comentau: „S-a aranjat arabul, și cu asigurarea și cu controlul mărfii – dibaci negustorul!”.
Deja se mântuia treaba, calea îndărăt! Când să treacă liniile, iacătă un tren pe șine.
– Staționează la semnal, hai că nu-i dă drumul!
Dar i-a dat, chiar când ginerele întreprinzător sărea jos pe partea cealaltă. Bătrânul a rămas agățat de bara ușii. Făcea „iii” și căsca ochii, bălăbănindu-se pe loc. Înjurând, ginerele s-a cățărat din mers.
– Na, acum mergem în excursie!
– Lasă, că nu vine nașul decât o dată pe oră, circulă trenurile degeaba!
– Măcar am țigările la mine!
S-au dus către capătul garniturii; până acolo pustiu, apoi o trupă de puștani ce se antrena la lovituri cu piciorul. Au ales un vagon fără uși ca să se așeze pe podea în capul scărilor, la reveneală, să aprindă Mitrică o țigară.
– Ia uite, a zis bătrânul, câta pârloagă. Pe toți i-aș pune la muncă silnică!
– Ce să scoți, draci? Că te umflă cu taxele, măcar să fie an bun, apoi săpat, insecticide, transport... mama măsii, l-a potolit cel tânăr.
Haida–hai, uite și gara; s-au dat jos. În dosul clădirii – bâlci cu călușei, mici și bere, ce mai, distracție populară.
– La cișmea, băiete, că-i gratis!
Unul a luat-o către coletărie, celălalt spre casa de bilete, cum le-o fi norocul.
La coletărie era o cucoană grasă și tare arțăgoasă. Avea de completat hârtii, poate venea controlul, poate așa se născuse, decât că nu-i ardea de explicații. Chiar s-a zborșit la tata-socru – că n-are vreme de pierdut cu vagabonzii, că există cine să dea deslușiri, bag seama salopeta ponosită o întărâta așa... ori poate vreo meteahnă femeiască... că n-avea respect pentru părul alb. Așa că bătrânul s-a ciucit pe rampa de acces, căscând gura la parcarea unde se vânzoleau amatorii de distracții.
– Băi cetățene, ce tai frunza p-acilea?!
Să vezi și să nu crezi: o figură cunoscută, de undeva... de undeva... cu altfel de ținută... mai slab...
– Hai, bre, nu știi de glumă?! Ce faci, te–au pus și pe tine pe liber?
– Nu, am pensie, întreagă! (Cine dracu–o fi?)
– Aha, ai prins compensarea. Hai că dau o bere.
Pieziș, s–au vârât în birtul gării, bucșit cu clienți de toată mâna dar n–avea importanță, fix două locuri erau libere la o masă lângă closet. Companionul era pare–se persoană cunoscută, că ceilalți de la masă l–au salutat, ba, mai mult, au executat indicația de a aduce încă două beri.
– O bere cu rom, a spus politicos tata–socru.
– Sunt intermediar, mă–nțelegi, m–au scos din secție... tui în gură! Care le țineam toate evidențele! Dar tot eu aranjez cu amenzile, cu închirierea meselor... cunosc marfa, n–am treabă! Fac rondul, plătesc domnii... pun ei casa la loc, că sunt băieți dibaci... unul cu tira, altul cu jula... că ce să–ți mai explic!
– Aha! (Ãsta–i Alboiu, mă tată, ține–l baierele!)
Dar celălalt avea chef de vorbă, mai ales că berile gratuite se îndesiseră pe masă. A golit încă o halbă și i–a atenționat pe vecini:
– Nici nu știți cu cine stați la masă, bă, cum bătea colegul... minune, așa–i șefule?
– Păi...
– Cu o țigară și–o nuielușă... drept la coaie, ahaha! Mama lor de infractori... acu’ au drepturi. Hai că mai dau un rând... plătește dumnealui!
Cel indicat s–a executat, zorit să asculte relatările instructive ale lui nea Alboiu, pretenarul. Iar pe deasupra halbei bătrânul și–a văzut ginerele cum îl ațintea neîncrezător din cadrul ușii; i–a făcut un semn larg.
– Hai, Mitrică, ia și tu o bere!
Dar flăcăul a luat una peste mână.
– Tu ce te bagi, mă, vrei să pun organul pe tine?! Te pisează acușica la osișoare... Trandafire, pune–i aparatul!
– Bre Alboiule, e gineri–miu, șezi colea!
– E, așa, păi de ce nu spune... ia șefule un scaun, gata! Toată stima, de–ai noștri!
Scaune nu erau, așa că Mitrică a tras un gât de bere din picioare; era și grăbit.
– Tată–socru, am aflat o cursă de sezonieri, l–am recunoscut pe însoțitor, știi, era cadrist la uzină, ne iau, dar ACUM!
– Da’ tu pricepi cu cine stai la masă, ai?! Dacă dădeau reținuții cu ochii de el, știau că–i pisica neagră, te–ai prins? Intrau la morișcă... ulciorașul!
Cele două rubedenii au zorit către ușă, abia prididind să ia rămas–bun, că gazda nu se lăsa, la câtă băutură mai era. Chiar i–a strigat din urmă:
– La coaie, ahaha!
– Tată–socru, a gâfâit ginerele, nu p–aci, în față, la taxiuri...
Autobuzul, plin de călători, cu motorul pornit, mai cuprindea încă doritori, după ce lăsau banul pe bord, în fața însoțitorului. Cei doi au urcat, îndesându–se către ceilalți, să prindă barele.
– Ce–ai în punga aia? s–a interesat bătrânul.
– A, fleacuri, erau la casa de bilete...
Hâțânându–se, mașina s–a strecurat printre taxiurile parcate, a dat intenționat în câteva gropi, să se aranjeze călătorii și s–a întins la drum. „Hei rup, hei rup...” fredona tata–socru la zgâlțâiturile mai zdravene; altminteri picotea.
Împrejurimile se întunecau, zvoana discuțiilor se domolise, un miros cald se răspândea printre trupuri. Așterne–te, cale bătută, că navetiștii se recuperau!
Stația terminus – tot în fața gării; cei doi aveau doar de traversat liniile și ajungeau acasă. Așa au făcut, poticnindu–se la tot pasul pe reliefurile nedeslușite.
Femeile – cu un grup de vecini în poartă, brodând scenarii despre dispariția bărbaților. De cum i–au identificat, s–au năpustit cu întrebările.
– Ho, că de când vă privește unde ies și cu cine?! le–a retezat–o scurt bătrânul.
Iar Mitrică a scos triumfător din pungă... un CD–player.
– Vezi, vezi că n–am stat degeaba? Pune masa, tu, Aurelie!
– Bată–vă Dumnezeu de bețivi! au concluzionat femeile împăcate.