poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-21 | |
Nuță a făcut onorurile locului turnând în pahare… doze consistente, de cursă lungă. Dădeai paharul pe gât și descopereai cerul șindrilit.
– Gardul e numai bun să arunci cu securicea, a observat Marin. – Niciodată nu mi–am dat seama că strada Aurorei trece pe lângă clădirea poștei, a zis Corneliu. Vezi, a reperat el la zece grade direcțional, se vede antena cifrului. Dinspre chioșc, panta oferea curții triunghiulare o perspectivă dințată, după cum se încălecau blocurile mărginașe printre grădinile pipernicite. – Dar cât ai circulat tu pe strada asta? – Oho, de mai multe ori decât ai traversat tu cu bicicleta. Andriean nu era de față, să ne lumineze. Avea probleme interne, cu soția, cu socrul, cu locuința… mai știam și noi câte ceva. Dar puteam face cum ne tăia capul, de asta se reuniseră foștii colegi, mă rog, câțiva mai versatili. Am traversat, să văd ce se amenajase la subsolul vilei: șiruri de piloni înalți și pe puțin un metru vertical de apă sinilie care acoperea tot perimetrul. Inundații neprevăzute, parcă așa auzisem comentând gazdele. În curte, pe lângă jeep–ul hârbuit și fără numere, au mai trecut doi băieți. Totdeauna veneau perechi; undeva, în fundul curții comune, era o baracă atelier; doi tineri le–au ieșit în întâmpinare, bag seama ca să–i ghideze. Au stat ce–au stat înăuntru, apoi vizitatorii au ieșit purtând o scândură de surf nou–nouță. Fii atent: surf la câmpie?! Treaba lor! Soarele a pripit câteva clipe; cum s–a încălzit, pe capota jeep–ului s–au îngrămădit viespi, erau pur și simplu înnebunite de ceva, culoarea vopselei, sau mirosul, sau altceva, ce nu știam noi. Îngrămădite ca alte pete de camuflaj. – Clipocește apa, s–a auzit strigând Andriean. Silueta lui a coborât pe treptele de serviciu, doar cu slipul, drept către luciul subsolului. Un șurub ca la carte, scurt… și i–a răsărit capul în penumbră, concentric pe valuri. – Aici am principala, poți să intri, e nemaipomenit de transparentă, a adăugat, apoi s–a scufundat cu tot cu ecoul. La balcon a apărut socrul și a început să zbiere „Haoleo, să vină miliția!”, indicând altă pereche de mușterii ce se îndrepta netulburată către baraca atelier. Corneliu s–a cocoșat de râs; „haoleo, miliția” îngâna mereu… uitasem de ea, ce ne mai făcea atunci, când mergeam, turmă naivă, la discotecă… razie la dus, razie la întors, o întreagă distracție… dacă te prindeau, te ferchezuiau… dar mai trebuia și să înveți Programul Partidului, secțiunea „Despre conștiință”, dădeai test pentru foaia de eliberare. – Cică tata socru a fost ofițer securist, s–a băgat în vorbă Stănică, d–aia s–a făcut Andriean ginere în casă. Ca să vezi noutate răsuflată! Știam cum s–au clădit compromisurile, de aceea ne și aflam acolo. Mai o poveste, mai o reconstituire, uite–așa se remodela mica istorie a foștilor… dalmațienii, conaționalii noștri intrinseci. Perechea ce ieșea din magazie purta o scândură de surf sclipitoare. – Asta–i profesionistă? s–a interesat Mihalea. – Nu se vede? Alea regulare nu–s bordurate! Poți să mai torni un pahar. Dar meseriașii îi însoțeau scai pe băieți, pasămite erau greu de lăsat. S–au busculat în unghiul intrării… o lovitură sănătoasă, pare că așa s–a auzit și… s–au despărțit. Fii atent: ce se întâmplă?! Negustorii de scânduri au dispărut în șopronul lor iar când ne–am urnit să iscodim, lângă intrare rămăsese un băiat cu fața însângerată, scuturând capul ca să–și revină. – Le–am zis că n–am toți banii, a bâiguit el, da’ poate să mă bată. Nu–i scump. Dreptu–i, nu era scump, o blană din aia făcea probabil cât o bicicletă… dar unde se foloseau ele? Iacătă chiar atunci s–a ivit pe trepte soția lui Andriean, în capot cu aripi. – Dacă doriți, putem lua masa în grădină, a rostit ea și s–a retras imediat. Din apa subsolului a țâșnit Andriean, taman ca o torpilă; ce scule profesioniste apă–aer avea flăcăul, de auzea comunicațiile la sol! – Să te ia naiba, a strigat, musafirii îi servim în salon. Uite d–aia divorțez! Viespile roiau mereu – ciucuri peste jeep. Tata socru a ieșit pe la dependințe și a constatat: „Le atrage carnea”. – Faceți transporturi alimentare? s–a interesat politicos Stan. Pe bătrân l–a podidit râsul, ceva ca rateurile mașinii cu abur. – Așa–i, a confirmat, făceam transporturi, mai ales legume proaspete, hea… hea–hea! Să–i dea lacrimile, nu alta, crocodilului bătrân. Mângâia caroseria și se hlizea. Doamne sfinte, chiar făcea pe tâmpitul, Stan? Sau îi slăbise vigilența?! Fii atent: automobil de serviciu, pricepi? Firește, răspunsul era subînțeles. Automobil de serviciu. Căra anchetații vlăguiți, suspecții curentați, folosea la accidente rutiere planificate… mai transporta niște neidentificați de la Psihiatrie, fugiți de sub escortă, sinucigași cu sindromuri, mai lovea un deținut neatent… se impregnase de microurme umane, era harta Serviciului, ehe! Purtătorul dovezilor inutile cu aromă de feromoni. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate