În dimineața asta Șefu ne-a chemat la o ședință fulger. Era puțin mai morocănos ca de obicei. Poate nu îi priise micul dejun, poate nu dormise acasă...

- Tirajul a fost redus, ne comunică el, încruntat – semn că își blama redactorii de aceasta catastrofă. A treia oară în jumătate de an! Patronul e supărat, a zis că ne dă afară pe toți. Mai bine cumpără un al doilea post de televiziune.
Toți colegii mei mârâie. Vocea gruzinului, mai bărbată, se poate discerne:

- Nu a doua. Ar fi a patra...

- Încercați să-l înțelegeți și pe el, se milogi Șefu. Toate s-au scumpit...

- Mie îmi spui?! explodă Făcăleț, Șerbănescu. I se zicea așa bănuit fiind că nevasta îi face educație utilizând ustensila folosită la preparatul mămăligii. În cazul lui Șerbănescu, mămăliga doar bolborosește... Nevasta cheltuie de trei ori mai mult decât anul trecut!

- Bine, bine, nu despre asta e vorba, luă Șefu frâiele ședinței-fulger în mână. Trebuie să facem tot ce... să facem pe dracu în patru să readucem din nou cititorii înapoi!
- Cum, dacă patronii înmulțesc numărul de posturi TV? Își dau cu dreptul în stângul...

- Tu ce rânjești? mi se adresează Șefu. Doar nu era să îi pomenesc de pleonasm... așa că inventez la iuțeală:

- Știți? Ãăăă... Mă gâdeam la un supliment.

- Știm. Bă maestre, bă specialistule (vocea devine o imitație relativ proastă a celei lui Tomiță din nu știu ce scheci), crezi că inventezi tu ziaristica? Ehei, probabil și pe timpul lui Eminescu existau suplimente!

Ridic brațele, predându-mă. De unde era să știu eu că și Poetul a apărut în suplimente? Omul cât trăiește învață...
- Stai să-l ascultăm, îmi sare în apărare Nuțica. Am aflat mai târziu că și ea propusese ideea unui supliment literar. Fără succes, desigur.

- Și să-l mai scultăm, ăi? zise veninos Pițurcă, domnul Vasilache, sportivul. Porecla îi vine nu de la contestatul antrenor, fost pomanagiu, ci de la o expresie folosită destul de des de autorul rubricii de sport: „și tăt daț ghina pi țurcă?” Evident, se referă la al doilea... hm, unul din sporturile naționale. După fotbal, oină și luat/dat șpaga...

- Așa, așa.. Ia vino bă cu propuneri concrete. Tot nu ai nimic de făcut...

M-am făcut că nu aud critica (destul de justificată), și m-am apucat să schițez câteva articole, am găsit pe undeva un rebus tematic, niște „curiozități”, sfaturi practice... Îmi și vedeam numele apărut în ziar: „Supliment tehnico-științific realizat de...” Vă dau niște mostre de articole propuse.

***

PROODUȘII MACRO-MOLECULARI ROMÂNEȘTI, DE FAIMÃ MONDIALÃ

În ciuda batjocurii la adresa sinistrei și a colectivului condus de ea, faimoși în lumea chimiei de sinteză, cercetătorii rămași neîmpușcați au fost răzbunați. Un produs românesc folosind cauciucul românesc de origine cu adevărat românească a impresionat prin fiabilitatea lui extraordinară.

Totul a pornit de la dorința, făcută deseori publică, a lui Trăian Bârzoi din satul Leușteni, județul Vaslui, de a sări cu parașuta. Și-a vândut un petec de pământ și cu banii respectivi, deși nebăut în acea dimineață, a dat fuga la Clubul Parașutist din apropiere. După câteva ore de instructaj și câteva sărituri din turn, dl. Bârzoi a fost urcat în avionul (cam rablagit) al Clubului și urcat în cer, de unde a efectuat primul salt cu parașuta a vreunui sătean leuștenean.

Inspectorii încearcă să găsescă explicații dispariției (premature) a eroului. Încă nu s-au decis dacă a sărit cu rucsacul, a uitat să tragă de inel, sau nu știa să numere până la zece. În schimb, la aflarea veștii că tenișii acestuia, made in Romania, supraviețuiseră uluitor, șeful laboratorului unde a fost cercetat cauciucul de sinteză românesc, șef de catedră la una din universitățile particulare, a declarat:

„Închipuiți-vă uimirea și bucuria noastră când am aflat despre accident. Tenișii domnului Bârzoi au fost găsiți intacți! Este prima confirmare mondială despre calitatea superioară a cauciucului românesc. Nu chiar totul făcut pe timpul comuniștilor și de atunci încoace e de proastă calitate! Tenișii, dar și produsele macro-moleculare românești, pot sta cu cinste alături de orice realizare cu faimă mondială. Ar trebui să scriem mai des despre astfel de realizări!”


PÃPUȘA GONFLABILÃ

Nu același lucru, din păcate, se poate spune despre un alt produs românesc, folosind cauciucul dovedit deja de foarte bună calitate: păpușa gonflabilă.

Acum câteva seri, domnul Mircea Pandelache din Brașov, strada Printre Ziduri 17 bis, părăsit de nevasta - dusă, susține el, „la muncă în Italia” -, și-a cumpărat o păpușă gonflabilă. Dar ieri a apărut cu ea sub braț, dezumflat (și dezumflată, sub formă de balot paralelipipedic), la oficiul ANPC (cunoscut sub terminologia populară de „protecția consumatorului”), reclamând faptul că „una am plătit și alta am primit”.

Din spusele domniei sale, păpușa se încăpățânează să piardă aer, astfel că din gabaritul rubensian (care îi amintește de constituția consoartei plecate) ajunge, și aici folosim imaginea poetică ad-hoc a dlui Pandelache, „o sfrijită de femeie-șnur, fără țâțe fără cur, ca în revistele de modă”. Mai mult, păpușa are obiceiul să scoată niște sunete intraductibile, dar nicicum de femeie în orgasm, așa cum fusese asigurat de vânzător că se va întâmpla. Pentru a demonstra temeinicia acuzațiilor sale, dl. Pandelache a umflat păpușa și a trecut la o demonstrație practică, concludentă. „Puteți iare crede că o femeie scoate astfel de sunete?”a întrebat retoric, gâfâind, păgubașul, întrebare la care nici măcar doamna Angelica, cu față de gospodină blajină, nu a avut replică. Membrii „protecției” au trebuit să îi dea dreptate, drept care s-au îndreptat cu toții către sediul sex-shopului impricinat; acesta, nefiind departe de birou, păpușa nu a mai fost dezumflată, atrăgând atenția trecătorilor că „ceva se întâmplă”.

La magazinul „Viața în roz”, după ce a dovedit cu bonul că într-adevăr achiziționase păpușa din acel loc, domnul Pandelache a trecut la demonstrarea în fața personalului (și a câtorva clienți) temeinicia afirmațiilor lui. Pentru a se ajunge la o concluzie informată, a testat-o și pe domnișoara Biju, chemată din vecini, care a scos cu totul altfel de sunete pe când mima orgasmul (fapt pentru care, mai târziu, domnul Sztibor, patronul magazinului, a folosit cuvinte mai puțin prietenești: „Isztenem, te curva. de ce îți dau bani?! Nu puteai să te prefaci?” Biju a îngăimat doar „Piszta, dar m-am prefăcut”...)

Constatând îndreptățirea plângerii domnului Pandelache, comisia „apărării” a decis ca produsul numit „păpușa gonflabilă” să fie înlocuit, plătindu-se partei vătămate și suma de 3000 lei pentru daune de tot felul. După îndelungi eforturi, dl. Pandelache s-a decis pe care din cele șase păpuși aflate în stoc să o ia acasă. Toate pierdeau aer – mai puțin aceasta, care avea supapa stricată și nu se mai putea dezumfla. „Nu-i nimic, îmi amintește de Lenuța”, făcu el referire la nevasta plecată. A dat și o declarație că nu va avea pretenții mai tărziu.

Așa s-a terminat, fericit, întâmplarea. Membri „apărării” s-au întors la birou, dl. Pandelache a plecut cu păpușa rozulie sub braț (spre bucuria puștimii din autobuz), patronul Piszta e pe cale să dea în judecată fabrica producătoare de păpuși românești, doar domnișoara Biju a fost scandalizată. „E strigător la cer!” a afirmat ea, cu glas ridicat. „Capitalismul ăsta ne ia pâinea câștigată cinstit cu aceste surogate defecte. Nu, femeia româncă nu este ca aceste păpuși de import, fabricate în țară! Mă văd nevoită să schimb trotuarul, sunt sigură că voi găsi unul mai decent la Roma.”


MAȘINA DE DAT ȘUTURI ÎN CUR

Aseară, în prezența a numeroși invitați, a avut loc lansarea în premieră mondială a unei realizări epocale a Institutului de Cercetare „Robotul Românesc” (ICRR), aflat în subordinea unuia din Ministere. Invenția aparține totuși de domeniul „Educație”, după cum a declarat dl. dr. doc. Criastian Mândroiu în alocuțiunea de prezentare.

„Mașina de dat șuturi în cur, numită de noi STRC-4, este o invenție sută la sută românească, cu scop educativ care, credem noi, va revoluția sistemul. Gândiți-vă numai: ea va fi tatăl care ne dojenește cu dragoste, profesorul care ne mustră cu intenții din cele mai nobile, prietenul care ne sfătuiește când greșim, șeful care ne admonestează îngăduitor, securistul care ne îndeamnă să jucăm un rol patriotic... Și asta nu în gura mare, știrbindu-ne reputația, creîndu-ne stres și depresie – în scurt, făcându-ne de râs. Căci, cine nu greșește? Mai mult, acest ultim model, rodul a peste un deceniu de cercetare asiduă, are caracteristici psihologice: intervine înainte de a se face greșeala! O preîntâmpină – pentru a folosi un termen de specialitate. Cum? Uitați-vă. Mecanismul se prezintă ca un picioruș „din cel mai fin”, cum zicea... ăăă... – construit totuși din cele mai tari aliaje cunoscute la acest moment -, în interiorul căruia se află parte din creierul electronic al robotului. Restul se găsește în acest bocăncel (am folosit modelul bocancului infanteristului român din Primul Război Mondial, când se mergea mult pe jos! Mai puțin mirosul.). Atașat de curea, pe sub taior sau frac, ori de câte ori e nevoie, va da un șut în cur. Se știe că bătaia la cur suie mintea la cap – acesta a fost deviza noastră!
Mașina a fost testată cu succes asupra unui Parlamentar care s-a oferit voluntar, în schimbul unor avantaje substanțiale, experimentului. Într-adevăr, în ziua respectivă domnia sa nu a făcut nici o prostie! Nu a dormit, nu a citit ziarul, nu a votat când trebuia să respingă, nu a respins când trebuia să voteze, nu a dezlegat rebus, nu a citit ziarul, nu a vorbit la celular, nu a bârfit, nu a tropăit, nu a aclamat, nu a vorbit neîntrebat, nu a lipsit nemotivat – nici măcar nu a căutat motivații... E drept, seara nu a prea putut să stea pe fund, dar gândiți-vă la reforma pe are o poate aduce STRC-4 în activitatea Parlamentului românesc! Dacă se aprobă folosirea robotului, desigur...”

După încheierea discursului, punctat deseori de aplauze din partea celor prezenți (lucrători ai laboratorului, membri Institutului și rudele acestora), s-a trecut la demonstrația practică. Cu multă greutate a fost găsit un voluntar, dl Iosif Dudău din Dej, aflat întâmplător pe acolo, care pentru numai om mie de parai a acceptat să i se lege STeReCe-4-ul de curea. Dl. dr.doc. a apăsat pe un buton și... nimic. A verificat totul din nou, a apăsat pe buton – nimic.

- Domnu... Dodă?
- Dudău, dar îmi puteți spune Vică...
- Da, domnule Dudău, v-ați gândit la ceva?
- Eu? Nuuuu. La nimica.
- Hehe, dacă nu vă gândiți la ceva, e normal ca mașina să nu reacționeze. Trebuie să vă gândiți la ceva rău, imoral...
- Imoral? Ce-i aia?
- Știți? că bateți pe cineva. Îl dați în judecată. Îl furați...
- Astea sunt imorale? Așa gândesc de obicei...
Nimic.
- Te-ai gândit?
- M-am. Că am venit la București să mă judec cu șogorul Toader pentru o limbă de pământ. Nu că ar fi a mea, dar de ce să fie a lui? Nu?
- Da. Dr. doc Măndroiu desface „bocancul” și verifică circuitele, după care exlamă triumfător:
- A fost sabotată! Uitați aici, două fire sunt tăiate. Experimentul trebuie reluat altădată.

Așa s-a terminat lansarea oficială pe piață a Mașinii romanești de dat șuturi în cur. Cârcotașii au zis ulterior că era inevitabil să se termine așa. „Doar o singură mașină de dat șuturi în cur , în întreaga lume, putea să nu le dea: mașina românească de dat șuturi în cur.” Sperăm că organele vor interveni împotriva acestei trădări și discreditări a României! Și vor găsi și mâna vinovată a teroristului care a sabotat mașina.

Într-adevăr, aflăm că organele securității (nu știm care din ele) s-au sesizat. Nu știm dacă se vor lega de cârcotași, sau vor găsi mâna vinovată (poate e cea a Parlamentarului, care oricum are imunitate), dar s-au arătat interesați în cumpărarea invenției. Cum spunea, întrebat (neoficial), un ofițer: „Da, prin reprogramare mașina poate da bocanci oriunde. Și în burtă, și în coaste, și în gură... Da, domnule, vremurile s-au mai schimbat. Nu mai găsești mulți ofițeri care să găsească plăcere în a da șuturi cu proprii lor bocanci.”

***

Șefu a citit tăcut și tot mai încruntat proiectul meu. S-a adâncit în fotoliul din piele, privind la mine ca prin sticlă.

- Știi, Șefu, am rostit mai mult să rup tăcerea grea, mai pot găsi câteva curiozități, sfaturi, câteva articole...
La aceste cuvinte privirea i-a devedit lamă, să mă radă și alta nu.

- Curiozități. Ce să mai cauți, măi maestre? Bă, mie nu îmi trebuie mașină ca să dau șuturi în dos! De ce mă provoci tot timpul? Te bazezi pe...? puse el degetul pe rană, coborând totuși vocea.

Mi-a făcut semn să dispar și m-am conformat. A fost ultima dată când am propus un Supliment Tehnico-Științific.