CUM SA-TI FACI CV BETON



-Alooooo, Mișuleeeee! Scoală, bă, că eu m-am cocoșat de muncă până la ora asta!

-Aaaa, nea Floricăăă! Ce plăcereee! Eu m-am cocoșat ieri, azi mă-ndrept. Ia zi, care-i buba?

-Băi, omu’, tre’ să-mi fac un CV beton, că nu mai ține! Vin și eu pân’ la tine, am auzit că pe văru’ Andu mai aveai puțin și-l făceai cosmonaut pe țidulă.

-Vino, dom’le! Da’ vezi că munca intelectuală consumă nervos. Ia și ceva să ne protejam neuronii, cică-s singurele celule care nu se regenerează.

-Ești în urmă, flăcău! Mai nou, au descoperit ăștia niste zone din creier unde cică s-ar regenera și neuronii. Probabil sunt „zonele de turbulență”. Ori tu știi că la mine toată scoarța e tulburată, așa că eu îmi improspătez materia cenușie integral. Trag o beție și-s ca pruncu’! Ca-n „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Șpaga mea, dacă m-am prins care-i șpilu’! Las’ că băgăm o Șliboviță de-a ta, d-aia de-o ții ascunsă după grișul lu’ nevastă-ta. Că m-am prins eu de ce nu o lași neam să-ți facă supă de găluști sau griș cu lapte...

-Dac-o dăm pe Șliboviță mi-e mie nu că nu îți iei job cu CV-ul refăcut de mine, da’ cred că-ți retrag ăștia și cetățenia.

-N-ai să vezi! Am jurat pe roșu credință pentru regină și premier, cangur și koala și-ncă de curând. Tu n-ai vazut că eu mă fac că plouă când băgați voi câte-un barbeque de cangur? M-am comis recent, așa că, pot să spun că-s în garanție.

-Bine, nea Florică, baga a-ntâia!

Nea Florică -Rareș-, prietenul nostru, al tuturor, s-a prezentat corespunzător la domiciliul sus-numitului Mișu, nimeni altul decât prințul consort al subsemnatei.

-Așa, prietene! Să vedem ce-avem aici! Ecartăm toate detaliile, facem curat, coafăm, pudrăm, parfumăm, tragem linie și vedem ce iese. Înainte de toate, trebuie să știi detalii despre job. Adică ce va să zica un job description. În funcție de ce cere job-ul, îți structurezi skill-urile și background-ul educațional și profesional.

-Adică așa, mai pentru ăștia ca mine, din Sălăjean, vrei să spui că dacă job-ul e de director, backgroundul meu educațional e cel putin cu o facultate, iar dacă e de negru pe plantație, backgroundu’ poa’ sa fie profesională, liceu sau chiar fără...

-Cam așa ceva, păstrând proporțiile, totuși. Ce job e ăsta pentru care aplici?

-...................................................................

-Și tu ce poți să treci la studii? Care-i ultima diplomă?

-Nu știu, frate, că n-am luat-o. Le-am lăsat-o lor, „na, bă, luați d-aici, calicilor! Sunt ecologist, nu-mi trebe mie maculatura voastră. Nenorociților! Voi și ăstia ca voi ați despădurit România, de te trezești cu dealu-n parbriz, când conduci spre munte, pe ploaie. Ați ucis pădurea Letea, criminalilor!”. Așa le-am zis.

-Să mori tu...

-Mă rog, nu le-am zis, da’ le scriu mâine un mail.

-Nea Florică, văd că bagi din top la greu. Zi-mi, bre, care-i ultima școală făcută?

-Păi, am băgat 2 ani de psihologie la Hyperion, că tu știi că-s pro Eminescu, și p-ormă le-am zis că nu mai am ce să-i învăț. Oricum, erau niște elemente refractare la achizițiile și potentialul acestei relativ noi științe. M-am dat bătut, bă, Mișule, că mă luptam cu morile de vânt.

-Maaan, și când te gândesti că nici măcar nu te-ai apropiat de Slibovița aia! Hai, zi!

-Am făcut ceva și pe la Poli...

-Cum se chema, omule? Nevastă, dă-mi un Panadol d-ăla ”rapid”, că îmi pierd coordonatele spațiu-timp! Deci, zi, cum se chema?

-Nu știu, dracu’ s-o pieptene de școală! Academia de Înalte Zgomote și Trepidații, nah!

-Phăă, femeie, că bărbat nu pot să-ți spun momentan (apreciază, te rog, că îți spun „fă” cu ph), ce cursuri făceați? Că școala am înțeles că era Poli.

-Păi, asta, asta, ailaltă...

-Mda... Zicem și noi asa: „Facultatea de Mecatronică a Institutului Politehnic Bucuresti-România”. Acum skill-uri. Ce skill-uri ai?

-Sssss-kilu’ meu! Nu știu! Pe toate. Le am pe toate, ce mai! Skillu’ meu numărul unu e să bag din top. Crezi că ține?

-Zi, mă, calculatoare știi?

-Oarecum. Mă dau pe net zi-noapte. Are vreo relevanță?

-Poate pentru cine-ți plătește factura de internet. Răreșică, la mine tre’ să versi ca la detectoru’ de minciuni, dacă vrei s-o scoatem la capăt. Deci, la „Educational” băgăm high-school – zici tu care- și Mecatronica de la Poli. Subliniem 2-3 cursuri relevante pentru job-ul la care aplici și trecem la „Experience” Ce experiență ai în field-ul ăsta?

Văd că e ceva cu motoare, bărci...mă rog, d-astea d-ale tale.

-Păi, câte chiolhanuri am tras eu pe bărcile ălora de la Tulcea, când eram acasă, cine Dumnezeu să le mai țină minte?

-Bre, tu aplici pentru maestru de ceremonii sau pentru ce? Ce făceai tu cu bărcile ălora, în afară de pescuit și paranghelii?

-Plecam la vânătoare de gâște. D-alea mai sofisticate, generația MTV, deh, produsul unei noi economii de piață, care nu mai dau așa de tare din aripi când văd cheile de la mașină. Mașină are azi tot prostu’.Vor ceva mai cool, mai exciting.

-Rareeeș, revino-ți!

-Da, mă, da, reparam motoare-n 4 timpi, finisam, îmbunătățeam, le scoteam la târg, na!

-Buuun! Așa mai vii de-acasă. Deci, erai „Mantainance Department Manager”, MDM.

-Da, exact, MDM, adică „mă, du-te-n mă-ta!”. Nu tu, Mișule!

-Eart is calling Rareș! Earth is calling Rareș! May day, may day! Deci, să revenim. MDM și...stai, cum se zice-n engleză la „organizator de show-uri cu vânzare’?

-Nu sunt sigur, da' cred ca ceva de genul " Showroom Event Organizer"

-Așa. Acum, realizări, achievmenturi.

-Vrei să-ți spun cum agătam gagici și le-nvățam să vândă un fel de catalog tip „Pagini aurii”? Le îmbrăcam, mă rog, dezbrăcam la minijup(ă) și bustiere mulate, cu vedere la maț, le-nvătam lecția și le lansam în teren minat. Vindeau fetele mele, ceva de speriat! Mișuleeee, sunt bun, băăă, îți spun, prea bun pentru țara asta!

-Care din ele?

-Amândouă! Pentru oricare, de altfel. Ar trebui să-mi prezerveze ăștia mostre de ADN și să mă cloneze după ce o să dau colțu’. Da’ ce să știe ăștia!

-Bun. Zicem așa: „Training Program Manager - Marketing & Advertising Department”. Acum, companiile la care ai lucrat...

-Dunărea Albastră! Păi, tu crezi că la băutele pe care le trăgeam eu cu ăia, le mai știam numele firmei? Nici ei nu și le mai știau, ba uneori nici nu mai aveau (de) ce să știe, că-i împingea necuratu’ s-o dea pe pocker după 2 navete de vodcă și se curăța când unul, când altul, de lovele și de acareturi. Abia dacă mai știam să ne strigăm între noi: beeeeeei,cum te cheama...așeaaa,nenica... Crăcănatuleee, Chioruleee, Kojaaac...

Ceasul, singura prezență căreia nu-i săriseră arcurile și capacele de nervi, aluneca impasibil spre ora 3 dimineața și CV-ul curgea și el pe 3 pagini tip A4. Suna ca din filme SF- Star Treck, ultima serie. Klingonienii puseseră și ei serios umărul la CV-ul amicului nostru, iar pe masă, sticla de Șliboviță făcea nudism cu o lipsă de pudoare jenantă. Ultima secțiune a CV-ului – referințele. D-astea – gârlă!

-Bă, Mișule, dacă nici cu ăsta nu obțin job-ul, înseamnă că am dat peste idioți!

Două săptămâni mai târziu i-a venit și răspunsul: „Ne pare rău, dar sunteți way too far overqualified, ceea ce face nesigură stabilitatea dvs pe termen lung pe o poziție sub pregătirea și experiența dvs”.

Uneori, în CV-urile beton riști să-ți spargi capul. Aviz amatorilor!

mai 2007, sydney

(extras din volumul de proza scurta "DIN AUSTRALIA, CU DRAG!/ANTIPO-ZILE DE EMIGRANT"