- Tot nu înțeleg. Ceea ce spui dumneata mă face să fiu cu luare aminte dar nu are nici o legătură cu mine, așa cum a avut ce mi-ai spus înainte cu sâmbria primarului. Aia da, era o veste care mi-a plăcut. Povestea cu Rusia și Ungaria care au fost cuprinse de comunism este departe de gândurile și necazurile mele
- Bade Niculae m-am tot gândit să-ți spun, ori nu, ce mi-a trecut mie prin minte?
- Spune-mi, de ce să nu-mi spui! Mai ales că avem vreme destulă până vom ajunge acasă.
- Nu vreau să-ți dau nădejdi deșarte, dar ar putea fi și cum m-am gândit eu. Știu că mulți feciori români din armata austro – ungară au trecut în armata română, ca voluntari, atunci când au putut ori când armatele împărătești au trebuit să lase armele. De ce să nu fi fost și Ilie al dumnitale printre ei? Azi dimineață am vorbit cu un prieten al meu, secretarul domnului Cicio Pop. Domnul Ștefan Cicio Pop este membru al consiliului Dirigent și conduce Resortul Apărării. Este ca un fel de ministru al armatei pentru Ardeal. Mi-a spus, acest prieten al meu, că au sosit de la armata română, prin telegraf, niște liste cu feciori din Ardeal care acum sunt în armata română. L-am rugat să se uite prin acele liste și dacă-l va găsi pe Ilie Dragotă din Ruși să ne anunțe cu telefonul. Þi-am spus atâtea, despre comunismul ce s-a înfiripat în Ungaria, pentru că Maiestate Sa și generalii români au hotărât să nu dea drumul tuturor feciorilor din armată pentru a-i putea folosii, la apărare, dacă, doamne ferește, comunismul ar vrea să ajungă și pe la noi.
- Cum să-ți mulțumesc domnule notar? Nu ne cunoaștem decât de câteva zile și dumneata te gândești să mă ajuți să aflu ce mă frământă pe mine mai mult și mai mult. N-o să te uit niciodată
- N-ai la ce-mi mulțumi. Ce am făcut eu nu m-a costat nimic. Prietenul meu este de încredere. Cum află ceva, cum ne anunță. Ar fi bine să nu-i spui nevestei dumitale să nu cumva să-i facem rău dacă nu s-a adeveri ce am gândit eu. Nici dumneata să nu-ți faci nădejde prea mare, dar este cu putință să fie și așa cum am zis eu
- Să te audă Dumnezeu.
Au ajuns în sat imediat după ce s-a înserat.
A doua zi sosea și doamna Lucia. De la gară n-a venit cu trăsura, așa cum plănuise ea cu o zi înainte, ci cu aceeași căruță trasă de Cezar dar condusă de Zaharie. Nu se mai putea opri doamna din a-și face auzită admirația pentru frumusețea câmpului abia înverzit, pentru ciripitul vesel al păsărelelor prin văzduhul „extrem de albastru”, pentru cei doi iepuri care au zbughit-o dintr-un tufiș de la marginea drumului. Ba crede, „mai mult ca sigur”, că a zărit în depărtare și o căprioară. Cei ai casei nu ziceau nimic Li se părea, însă, că acele vorbe ar fi stat mai bine în gura unui copil decât în a unei femei măritate.
Dar în curând și-au schimbat părerea despre ea, după ce s-a interesat dacă s-ar putea găsi în casă făină, puțin ulei, niște magiun de prune, zahăr nu, că este în bagajul trimes de ea ieri, și dacă se încălzește bine cuptorul sobei. A mai cerut Mariei alte lucruri ce-i erau de folos în ce avea să facă. După vreun ceas odaia în care era soba cu cuptor s-a umplut de mirosul îmbietor al plăcintei aproape coaptă
- Este o plăcintă de post făcută după o rețetă ce am primit-o de la vecina mea, Frau Schullerus. Sașii nu țin postul paștilor așa sever,ca noi, de aceia în rețetă era și unt. Eu am folosit doar ulei.
Într-adevăr a ieșit bună plăcinta de post. Au mâncat-o a doua zi, duminică, de Florii, când era și dezlegare la pește. Era peștele adus de Niculae, din târg, destul de sărat dar ceapa călită lângă el și mai ales vinul cu miros de busuioc, îndoit cu apă rece, i-au mai tăiat din sărătură.
A fost de ajutor doamna notar în gospodărie. Se pricepea la combinatul culorilor pentru vopsitul ouălor. A pus mâna la frământatul cozonacilor și a lichiului. Prin garduri vecinele priveau, cu mirare, la doamna notarului care mergea cu căldările spre fântână. Știau cine este. Au văzut-o și în biserică în Joia mare la cele douăsprezece Evanghelii. Cu unele cu care s-a întâlnit, față în față, a stat și de vorbă.
În fiecare zi din săptămâna mare Niculae și Aleman și-au petrecut mai multe ceasuri în primărie. Notarul avea de lucru destul de mult. Trebuia să trimită adrese, așa cum i se cerea, la Prefectură și chiar la Consiliul Dirigent. Niculae era mai mult cu ochii la telefon. Doar va suna și va aduce vestea cea bună
- Du-te acasă bade Niculae. Ai atâta de lucru. Am eu grijă să-ți spun dacă va veni o veste, prin telefon, pentru dumneata.
Asta era miercuri. S-a dus totuși în fiecare zi. S-a dus și sâmbătă, dacă s-a dus și notarul. Măriei nu i-a părut bine. Tot ea să vadă și de lemnele pentru cuptor? Și apoi nu se va întârzia cu tăierea mielului?
- I-am spus lui Zaharie să facă tot ce-i de făcut prin curte. Fi și tu cu ochii pe el. Îi băiat bun dar mai trebuie împins și de la spate.
Și bine a făcut că s-a dus și sâmbătă. Nici n-au intrat bine și au auzit țârâitul telefonului. Imediat a pus Aleman mâna pe el
- …servus Olimpiule… eu te aud bine…spune…deci ai găsit ce ne interesează. Da notez… Dragotă Ilie din regimentul 16 Honvezi este acum în regimentul… așa… din armata condusă de generalul Moșoiu. Mulțumesc mult…nici nu știi ce bucurie mi-ai făcut..,da …da.. Lucia s-a obișnuit pe aici. Paștile o să le serbăm aici la țară…parcă suntem aici de când îi lumea… și noi îți urăm sărbători fericite.
Lui Niculae îi bătea inima, gata să-i sară din piept. A înțeles de la început ce era de înțeles. Credea că visează. Dacă-i cumva așa, doamne dă să nu se trezească. Și-a mușcat cât a putut buza de jos, până la sânge. Putea fi liniștit din pricina asta, nu visa, era treaz. Și băiatul lui cel mare trăia. Dar să vadă și ce zice notarul. Și notarul i-a zis ceea ce a înțeles și el doar din răspunsurile spuse telefon. S-au sfătuit să nu sufle nici unul vreo vorbă în fața lui Mărie și a fetelor. Mâine dimineață, după ce vor veni de la slujba de Înviere, când vor fi cu toții la masă, să le aducă vestea cea bună. Dar nu dintr-o dată pentru a nu le face cumva rău, în loc de bine. Până pe înserat Niculae a mai trăit o bucurie. I se părea, cu toate că trecuse bine de șaizeci de ani, că trăiește în poveștile auzite de la cei bătrâni, în copilăria sa, unde toate se terminau cu bine. Și cum să nu fie ca-n povești. Când a venit acasă și a văzut-o pe Ană i s-a părut ceva schimbat la ea. Avea o față veselă, luminoasă, cum n-a mai văzut-o până acum. Sta pe scaunul de la poartă, între mamă-sa și soră-sa Victoria. Toate trei păreau bucuroase dar Ană era mai schimbată.
- Ce-i cu voi? Ați terminat toată treaba și acum vă odihniți?
- Ba ar mai fi câte ceva de făcut dar am aflat o veste care ne-a oprit din lucru
- Ce veste poate fi?
Și ar fi vrut să le spună că vestea pe care le-o va zice el este mult mai importantă. Dar s-a oprit dându-și-și că nu este încă pregătit. Se va gândi, la noapte, cum să le-o spună mâine în zi de sărbătoare.
Mărie o împinse pe Ană în față
- Spune tu, draga mumii, spune-i tatălui tău vestea cea mare
Ană, cu ochii în pământ, roșie la față, abia putu să zică
- Tată, o venit Petrică
Niculae se uită nedumerit. La început a crezut că este vorba de Petrică, nepotul lui, care ținea hanul de pe Schinarea Cânelui. Ce veste putea fi asta?
- Petrică Șoineanu, tată, cel plecat la Budapesta. A fost pe aici. A zis că vine la noi mâine, după Înviere. Dacă nu ți cu supărare.
- Ce supărare fata mea? Bag de seamă că bucuriile se țin lanț. O să vedeți voi.