Se întuneca repede, ca iarna. Că, doar, iarnă și era. Februarie. Copacii scuturați în frisoane de un vânt cu năbădăi, își trosneau crengile uscate. Încremeneau un timp. Apoi o luau de la capăt cu văicăreala. Când tăceau ei, te pătrundea din toate părțile croncănitul ciorilor. Și-a găsit și ăsta bătrânul momentul să ajungă aici... Toată viața fusese un maestru în complicarea lucrurilor. Nu-i vorbă, meseria chiar îi cerea așa ceva. Îl obliga – dacă vroia să reziste în postul acela important, pe care-l ocupase neîntrerupt, aproape un sfert de veac. Trebuia să scormonească și să interpreteze totul, să fie vigilent, dur, dar și diplomat, să găsească nodul în papură, la nevoie să-l inventeze. Fusese cineva la viața lui, moșul. Câți tremuraseră de frica lui... Dar și pe câți îi făcuse tot el, cu mâna lui, oameni... Scriitori cu volume publicate, cu împrumuturi la Fondul literar și alte privilegii. Iar acum, na! Printre bocăniturile cu care groparii se căzneau să ajusteze coșciugul , șușoteau amorțiți doar câțiva speriați, cei mai mulți pensionari; atâția apucaseră să onoreze invitația de a-și conduce binefăcătorul pe ultimul drum. Restul se fofilaseră; sau pur și simplu, nu le mai păsa de cel care le dăduse, cât fusese mare și tare, și încurajări, și aprobări, și tiraje, și funcții. Nemernicii! Nu s-au mai deranjat. Ar fi avut măcar ocazia să învețe ceva, să se cultive fundamental, citind ce scria pe crucea asta alăturată: „Și eu am fost ca tine. Și tu vei fi ca mine!”.
Trebuia un pikamer, ca să spargi marginea groasă de piatră. De unde? Venea noaptea în curând și , uite, răposatul Anghel Tulea – Bâtlan tot nu încăpea în mormânt. Grijania și dumnezeii lor de tolomaci! Nici să măsoare ca lumea un loc nu fuseseră în stare. Cică firmă de pompe funebre... îi luaseră două mii de euroi numai pentru sicriul elegant, de mahon veritabil și cu mânere aurite. Pe alea le smulseseră primele, când au văzut că nu intră. Draci! Acum se chinuiau, cu niște răngi, să lărgească marginea. Marmură scumpă, roșie și neagră, ca la mauzoleul din Parcul Libertății. Dacă o ciupesc pe undeva, i-a belit: intră ei în locul ăstuia bătrân.
(va urma)