Degetele Mirunei se plimbă cu dichis peste gemenii picioarelor, frământând meticulous ceea ce, altă dată, mângâiase cu patimă. Conștiinciozitate deplină, legea supremă a oricărei meserii. Asta învățase de la bunicul Horst, în acel târgușor săsesc din Ardeal, unde copilărise. Dacă nu-ți place ce lucrezi, mai bine te lași, decât să o faci de mântuială. Și Oliviu pune întotdeauna mare preț pe calitate. Cu fața în jos, se lasă acum lucrat. Nu scoate nici un sunet. El, care… ?! E bine așa. Înseamnă că e decis să pătreze relația strict clientelară. Să se fi cumințit între timp? Dă Doamne! Indiferent de comportamentul lui, este hotărâtă să-l trateze ca pe orice client. Ce-a fost, a trecut. Suferise, se chinuise, se vindecase. Sau....? Ba nu, uite ce tare se ține. Cel puțin până aici.
A depășit cu bine zona erogenă din spatele genunchilor. Procedura standard. L-a încălecat și pornește în sus, de-a lungul coloanei. Nu bagă în seamă respirația dispneică. Tot înainte. Omoplați, deltoizi, umeri... Nesupuse, sfârcurile i s-au întărit la atingerea cu fesele bărbatului. El geme înfundat. Alunecă de-a lungul unui trup pe care îl adorase. Nici acum… acum e-acum. Ar fi trebuit să-l refuze. Să găsească o scuză, ceva... La cât e de arogant, sigur nu ar fi insistat. Dar nu a vrut (acum înțelege asta) să îi arate că se mai teme de el.
Zona pubiană și perineală i s-a înfierbântat. Nu are ce face, e obligată să continue. Ei, drăcie! În curând va ajunge să-i sufle în ureche. Deja, degetele lui s-au pornit în căutarea pântecului…a sânilor. Brrr! Obligația ei este să mimeze erotismul (și a ajuns să se priceapă al naibii de bine la chestia asta), nu să... Nu vrea. Nu trebuie. "Doamne, ajută-mă!".
Își extrage din cutele memoriei momentul când i-a spus că o părăsește. Gata, fusese destul. El nu era omul care să se mortifice (termenul prețios, stupid îi rămăsese înfipt în creier) într-o relație eternă (alt clișeu involuntar telenovelistic), într-o fundătură. De aceea este frumoasă viața, pentru varietatea pe care ți-o oferă. Bla, bla, bla... Erau undeva, la munte, petrecuseră un week end frumos. Nici prin cap nu-i trecuse că va fi cel de adio. Seara, la revenirea în București, oprise Fordul în fața blocului . Se aplecase spre dreapta și îi deschisese portiera, invitând-o să coboare. I-a urat noapte bună. Era așteptat în altă parte.
Mâinile lui pornesc curajos la atac. O pipăie. Încet, cu dichis – repertoriul personal, de succes garantat. Încă mai găsește resurse de voință ca să i le îndepărteze; delicat, dar ferm. Hai, că nu e atât de tâmpită. Sub apăsarea corpului ei, Oliviu se ambalează. Începe să fiarbă. Oare cât o mai fi rămas din ora tocmită?
Niciodată nu era punctual. Întârzia deliberat. “E bine să mă las așteptat. Îmi crește valoarea, odată cu suspansul”. O deranja, dar nu găsise tăria să i se opună. Nici în privința asta… Alesese umilința ca preț al plăcerii desăvârșite “în cele mai frumoase momente ale vieții”, vorba Silviei, colega de cameră din cămin. Aici avea dreptate, păcătoasa.
S-a răsucit brusc. Acum e tot sub ea, dar cu fața în sus. Și, bineînțeles, cu…. Când i-a comandat să lase mofturile și să o facă așa cum trebuie, până la capăt, încă se mai îndoia de șansele ei de a rezista. Închide ochii. Strânge cu disperare pleoapele. Și coapsele.
- Nu. Nu s-a lăsat înduplecată nici de amintirile evocate cu ton patetic, nici de manevrele lui versate, înșelătoare.
Încă îl domina. Deasupra lui, continuând să-l excite cu pricepere și chiar cu sadism, se simțea tot mai puternică. Dacă rezistă, s-a vindecat. Dacă nu…
- Nu.
I-a oferit bani, mult peste ce achitase pentru masaj. Și-a declarat regretul că renunțase ca un prost la așa o comoară de femeie. Nimic.
- Serviciile oferite de salonul nostru prevăd masaj de relaxare, erotic și body massage, fără contact sexual, la prețul de 150 lei ora. Se acceptă o finalizare, dar obținută numai cu mijloacele specifice masajului, și nu în zonele intime ale fetei care prestează.
- Lasa textele, Miruno!… Tu nu vezi că explodez?
Ba da. Vedea. Și...?
- Nu înțelegi că… orice s-ar întâmpla… eu nu plec de aici fără să intru în tine? Doar mă cunoști, știi că dacă îmi pun ceva în cap...
Știa. Dar nu conta. Era blindată cu tot disprețul strâns în cele câteva luni de când se despărțiseră. Toată încordarea ei, ajunsă la paroxism în timpul acestei lupte , făcuse din blânda și îngăduitoarea Mirună o fiară. Una în stare de orice. Orice, numai violată nu. Nu de el și nu aici. Nu și... nu.
Și-a adunat toată mândria. Și disprețul. Și teama că va fi, din nou, o cârpă. Una de șters… Contraatacă.
- Uite-te la mine, Oliviu.
Cabrează, ca un armăsar căruia i s-a scos legătoarea dintre picioare.
- Privește-mă bine … în ochi! Știu că nu-ți place niciodată asta, dar trebuie... Și dacă găsești acolo cea mai mică urmă de plăcere, ești liber să o faci.
A privit-o. Ochii ei, altădată căprui-muștar, erau acum negri ca tuciul. A priceput.

L-a condus până la ieșire, conform regulamentului de funcționare al salonului. Când ușa s-a închis în urma lui, Miruna știa că asta fusese ultima ei zi de serviciu acolo.
- Ce-ai fată? Þi-ai tras-o cu tipul? Merita, zău că da. Proastă să fii să n-o faci, când îți place unul ca ăsta ... Că oameni suntem, ce pana mea?
Mariko, unguroaica, era filosoafa colectivului. Așa cum absenta Elvira era jandarmul. Uite că nu avusese nevoie de serviciile ei de protecție și pază. Și nici nu și-o trăsese cu clientul. Ce p…ana lui? (va urma)