poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-22 | | Gata de culcare, Clara? - Îti place noua perniță? Da? Știam eu c-o să-ți placă, doar margaretele sunt florile tale preferate. Ce-ai spune de o poveste despre ele? Bunica avea o grădină plină de margarete și o nepoțică căreia îi plăcea să le îngrijească. În fiecare zi, Maria, că așa o chema pe nepoțică, uda florile, le curața de frunzele uscate, iar uneori chiar stătea de vorbă cu ele, mărturisindu-le gândurile pe care nu le putea încredința mamei sau bunicii. Așa se face că margaretele au aflat o dată despre păpușa-prințesă care și-a pierdut pantofiorul de cristal, o data despre cățelușul cu fundiță albastră care s-a împrietenit cu un puișor de găină orfan, alta dată depre motanul cu vestuța din dantelă care vroia să se facă artist de circ… Într-o dimineață, margaretele au văzut însă că Maria e tare tăcută și are ochisorii tare triști. Au așteptat ele ce-au așteptat să audă ce s-a întâmplat, dar Maria nu făcea decât să suspine. Între două suspinuri , margartele au prins totuși câteva cuvinte, spuse mai mult în șoaptă: -Of! Of! Of! Ce rău îmi pare că n-o să port la serbare rochia pe care mi-am visat-o atât! Nimeni nu poate să mi-o facă în două zile, așa cum o vreau eu, cu margarete la poale și la umăr. Parcă văd că Ana o să aibă rochia cea frumoasă, de care-mi vorbește de-atâta timp. Margaretele ascultau și se întristau de ce auzeau. Un lucru le-a rămas însă lor în minte: Maria avea nevoie de rochie în două zile. În ziua cu pricina, Maria și-a pus o rochie roz, frumoasă, nimic de spus, dar nu așa cum și-a visat-o ea. De mers trebuia însă să meargă la serbarea școlii, că altfel ar fi necăjit-o tare pe bunica. Înainte să plece, ca de obicei, a mai tras o fugă în grădină. Dar nici nu se apropie bine de grădină , că aude zarvă mare și vede mare foială printre margarete. - Dar ce se întâmplă cu voi ? Unde plecați? Tu, așa de mică, unde te duci? Și tu, nici nu ți-ai deschis bine bobocelul, ai numai doua petale și… Între timp margaretele se așezau , frumos și ordonat pe rochia Mariei, formând o bordură minunată la poalele rochiei, și cercuri încântatoare la umeri, iar câteva margarete s-au împletit între ele și s-au așezat în părul blond al Mariei, căreia nu-i venea a crede… - Cum? Am să port, într-adevar, rochia visurilor mele? - Da, îi răspunde o margaretă care tocmai se așezase pe încheietura mâinii, sub formă de brățară. Că și tu ești bună cu noi! - Datorită ție suntem așa de frumoase. - Și de puternice, se auzi glăsciorul unei margarete, care sărise , în ultima clipă, pe rochie…….nu știu cum dar rătăcise drumul. Și așa Maria a avut la serbare o rochie ca din povești. Noapte bună, Clara ! Gata de culcare, Sam? Nu încă? De ce? Din cauza pisicului? Da’ ce s-a întâmplat? N-a vrut să mănânce? Dar până la urmă a mâncat. Nu-i așa ? Știam eu că-i un pisoi ascultător. Ei, și pentru că l-ai convins pe motănel să mănânce laptele, am să-ți spun povestea cu cei doi pisoi care s-au întâlnit la mătușa mea, la țară. Pe unul, cel al mătușii, îl chema Lăbuță, pentru că era tot negru și avea numai o lăbuță albă, pe celălalt, al verișoarei mele, îl chema Ochișor, pentru că era tot alb și avea numai blănița din jurul ochiului neagră. Toate, eu, mătușa și verisoara mea, eram fericite, că ne-am întâlnit, și ne beam ceaiul pe terasa care dă spre grădină. Știi tu: grădina aia mare, cu balansoar și cu lalelele alea minunate, de toate culorile. Și cum stam noi acolo, vorbind despre unele și altele, numai ce auzim niște voci. Prima dată, am crezut că avem musafiri. Dar nu. Vocile veneau dinspre colțul de la terasă, unde se aflau cei doi motănei, Lăbuță și Ochișor. -Da’ tu de ce nu mănânci, Ochisor? Nu-ți este foame? -Ba da. Mi-e foame, dar știi….?Eu …eu nu beau lapte. -Cum? Am auzit bine? Cum? Adică tu nu bei lapte? Păi, în satul meu, toți pisicii și toate pisicile beau lapte. -Da. Dar mie stăpâna mea îmi dă numai mâncare uscată. Știi…Uite ! Ca aia pe care-o ciugulesc păsările pe care le vezi în curtea de-alături, dacă te uiți prin gard. Vezi ? - Grăunțe ? Nu-mi vine să cred , spune Lăbuță ridicându-și boticul din castronelul cu lapte. Nu vrei totuși să încerci să bei niște lapte? -Nu, răspunde Ochișor, că nu-s obișnuit. Mai bine hai să ne jucăm, că acuși trebuie să plec. -Bine, cum vrei tu. Și numai ce-i vedem peLăbută și pe Ochișor că încep să se fugărească pe terasă, să facă tumbe, să se ia la întrecere cine sare mai sus, la fereastră, cine se cațără mai sus, pe vișinul din fața casei… Eram spre sfârșitul vizitei, când îi auzim din nou stând de vorbă pe cei doi motănei. Și ce crezi tu că faceau ei între timp? Amândoi beau lapte din castronelul lui Lăbuță. -Vezi ce bun e? îi spune Lăbută lui Ochișor. -Oh! Dupa atâta joacă, mi-a fost așa de sete, că nici nu mi-am dat seama că beau lapte. Dar știi că-i bun? Am s-o rog pe stăpâna mea să-mi cumpere și mie. -Vrei să te ajut și eu s-o convingi că laptele e mai bun decât grăunțele alea ? Pentru că știu ca nu-i usor, îi spune Lăbuță lui Ochișor. -Oh, nu. Cred că mă descurc și singur. Mulțumesc tare mult că m-ai lăsat să beau din laptele tău. Știi ceva, Lăbuță? Eu zic că ar trebui să le spun la toți pisicii din orașul meu de rețeta asta nouă. -Bineînteles, se grăbește să răspundă Lăbuță. Numai că, Ochișor, trebuie să știi că nu-i o rețetă nouă. Laptele e de când lumea și pământul. -Da? Și eu care credeam că e ceva cu totul nou. Dar oricum aș vrea să-i anunțăm pe toți pisicii să mănânce lapte de acum înainte. Pentru că uite: eu am băut doar atâtica - cât două unghiuțe de-ale mele - și deja mă simt puternic, gata să mai luăm o dată cu asalt terasa și vișinul și…chiar portița. Atunci, numai ce-o vedem pe verișoara mea că îl ridica pe Ochisor în brațe și-i spune ceva la ureche. -Ai auzit, Lăbuță? Stăpâna mea mi-a promis deja că de mâine am să beau numai lapte…adică lăptic, că eu sunt încă mic. Pe curând, Lăbuță! -Pe curând, Ochișor ! Și așa, se face că toate pisicile și toți pisicii din micul nostru orașel au început încet încet să bea din nou lapte. Noapte bună, Sam! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate