Înăuntrul dormitorului regal, rămase numai dădaca. Ea, făcu câțiva pași prin încăpere, și începu deodată să strige cu glas încetișor:
-Autonoe..Autonoe..Unde ești tu piază rea.
Ușa se deschise brusc și înăuntru năvăli ca o furtună, o tânără frumușică:
-Să trăiți șefa, la ordinele Dvs.
-Cum ai reușit să vii atât de repede?- se miră dădaca.
-Ascultam la ușă.
-Bine. Fii atentă fată. Ceea ce îți spun acum, este o propblemă de stat.
-Ce bine..- exclamă Autonoe fericită.- Că tot mă dureau picioarele. Eu stau pe patul reginei, că este mai moale. Ia și tu un scaun.
Dădaca dădu din mână a lehamite.
-Tu știi să ții o taină?
-Dacă nu arde prea tare.
-În camera asta s-a întâmplat ceva misterios.
Fața lui Autonoe se lăbărță într-un zâmbet radios.
-Mai poate moșul, mai poate?
-Nu este ceea ce îți închipui tu.Ia verifică ușa.
-N-are nici un pic de praf pe ea.
-Vezi dacă-i închisă.
-Beton.Vrei s-o deschid?
-Nu, las-o așa cum este.- Dădaca începu să mormăie.- Va să zică, pe sub ușă nu a putut să treacă, iar prin gaura cheii nici pe-atât.
Autonoe se uita la dădacă plină de curiozitate.La un moment dat, nu mai răbdă și o întrebă:
-Auzi bre? Ia zii matale. Nu-i așa că te simți bine cu capul?
-Taci fă! sau nu-ți spusei? În camera asta se află un hoț.
-Un hooț? Spune repede: este tânăr sau bătrân?
Autonoe își făcu cruce.
-Þi-e frică?
-Nu. Dar m-am rugat la Dumnezeu, să semene cu Mircea Radu, pe care l-am visat într-o noapte.