Corabia plutește. Căpitanul stă la proră cu pipa în gură și gândurile amare.
- Om corect, m-am ferit de contrabandă. Secunzii, văzând intransigența căpitanilor de stil vechi au organizat în mare secret niște cursuri prin corespondență și s-au gratulat unii pe alții cu diplome de căpitani autorizați. Eu am învățat navigația pe viu, lovindu-mă de problemele ei caracteristice și bazându-mă pe tertipurile divulgate de fostul meu căpitan.
Deși știe ce mult iubesc oceanul și corabia, secundul, acum căpitan în locul meu, nu s-a lăsat înduplecat, mă debarcă odată ajunși în portul mamă.

Se face noapte cu cer înstelat. Căpitanul a terminat de măturat puntea. Își aprinde pipa și stă la proră. Vine la el secundul.
- Crezi că mă înduioșezi cu astfel de umilințe? Te mulțumești cu măturatul punții. Du-te domnule și culcă-te, nu sta ca o momâie la proră să sperii peștii!
- Dacă îți zic ceva extrem de important pentru tine, deviem un pic ruta să-i fac o ultimă vizită fostul meu căpitan Grigore, ce s-a retras pe Insula de corali?
- Deviem.
- Am înțeles că ne îndreptăm către portul-mamă cu o încărcătură prohibită de teniși chinezești.
- Așa este.
- Păi, mergem în direcția opusă.
Secundul scoate o hartă și o cercetează.
- Măi, măi, am ținut harta invers. Cum ți-ai dat seama?
- Am eu alte hărți secrete după care mă iau.
- Mă duc să întorc repede corabia!

Este furtună și corabia se clatină periculos. Căpitanul stă la proră neînfricat. Vine la el secundul disperat.
- Ne scufundăm!
- Așa și trebuie. Mi-ai promis că deviem ruta și nu te-ai ținut de cuvânt.
- De data asta jur!
- Așează corabia de-a lungul, în șaua formată de două valuri solide pe care nu le pot sparge celelalte. Astfel trecem cu bine și prin această încercare!


Corabia stă încremenită pe loc. Căpitanul se oprește din măturat și își aprinde pipa.
- Am ajuns în mijlocul oceanului unde nu bat vânturile. Îi arăt cum să rezolve și acest ultim impas, iarăși nu se ține de cuvânt!
Vine la el secundul.
- Ai ambiția să mă ruinezi? Dacă nu ajung primul în port cu tenișii, piața este saturată de ei!
- Măi omule, ești turc? Deviem ori nu către Insula de corali?
- Bat-o s-o bată ciorile de insulă, asta ne arde acuma?! Deviem, deviem!
- În zona asta centrală viețuiesc niște balene care nu suportă mirosul de leminiere. Am întâmplător în geanta de voiaj un borcănel de unsoare din așa ceva. Cum trag pe scândurile prorei câteva dungi de unsoare, vin balenele și ne împing până dăm de vânturi.
- Atunci ce aștepți?! Fugi după borcănel!

Corabia intră cu bine în portul pustiu. Secundul strigă de la proră: Am ajuns primul cu teniși! Sunt bogat de la prima mea mișcare!
Căpitanul cu pipa în gură coboară trist pe țărm.
- Nici de data asta nu s-a ținut de cuvânt.

Peste o vreme, căpitanul își face apariția în port și se miră că toate corăbiile stau aliniate fără țipenie de mișcare pe ele. Vine la el secundul. Foarte amabil, se grăbește să-i aprindă căpitanului pipa.
- Să vezi minune! Lumea s-a scârbit de mărfuri de contrabandă. Acum o lună, toate corăbiile au fost oprite înainte de-a intra în port. Disperați, noi, secunzii, ne-am aruncat încărcătura în ocean și am adus mărfuri autentice sută la sută, chiar dacă mai scumpe de zece ori. Din păcate ne-a crezut lumea? A sărit cu gura pe noi. Mă, de când v-ați născut numai contrabandă visați. N-avem încredere. Unde sunt căpitanii de stil vechi? Îi vedem la proră, cumpărăm! Altfel, nu!
- Fug repede să-mi pregătesc trusa și uniforma de voiaj.
- Stai pe loc, nu te ambala. Haide să cădem la învoială. Am făcut rost de o barbă stufoasă ca a ta. Îți cumpăr pipa și uniforma pe cât dorești, nu mă uit la bani.
- De acord. Dar până la Insula de corali stau eu la cârmă. Acolo, Dumnezeu cu mila, mă debarci și își vede fiecare de viața lui.


Corabia plutește. Secundul vine la căpitanul ce stă la cârmă.
- În ce zonă am nimerit?! Busola se dă peste cap, ceață, după ce te orientezi către Insulă?
- Și eu sunt cu mâinile legate.
- M-ai atras în capcană să murim amândoi, că eu am ajuns bogat într-un an de navigație, iar de tine, după o viață petrecută pe ocean, s-a lipit numai pipa.
- Și nu-ți vine să cânți?
- Pentru ce? Că întârzii cu preluarea mărfi?
- Că n-o să mai vezi uscatul,părinții, casa, prietenii.
- De cântat îmi arde ori de acțiune?
- Și pe mine când am ajuns în locurile ăstea, căpitanul Grigore m-a întrebat același lucru.
- Să-i fie de bine. Pierdem timp, pierdem bani.
Căpitanul nu-i răspunde. Peste câteva momente ceața se destramă și chiar în fața lor apare Insula de corali. Pe o stâncă mare stau triste două fete pletoase și o femeie matură.
- Bine te-am găsit doamnă Holanda. Bună fetelor! Altădată, cât erați de mici îmi ieșea-ți înainte chiar la marginea zonei înspumate. Rătăcesc pe-aicea de trei zile! Unde-i căpitanul meu Grigore?!
- Vai de capul nostru, ieri ne-au hăituit niște balene ucigașe și l-au mâncat. Dacă nu-i spuneam: Dragul meu, nu te aventura în larg! Þi-ai găsit! Făcea pe grozavul.
- Ce om bun a fost! Mi-a citit ca în palmă toate secretele navigației.
- Am rămas singure pe lume fără nici un sprijin!
- Fetelor. Îl am aici pe secundul meu. Cântați-i ceva!
- Încă tremură carnea pe noi după ziua de ieri. L-am pierdut pe tata. Suntem răgușite. Bulversate. Mai vii dumneata.
- Doamnă Holanda, sunt și eu înghesuit, altă ocazie nu mai prindeți. Călcați-vă pe inimă.
- Destul. În ce situație ridicolă m-a adus căpitanul ăsta de stil vechi! Doamnă . Domnișoarelor. Îmi cer iertare că v-am deranjat. Este clar ca lumina zilei, nu avem nimic în comun, sunt mai mult om de afaceri decât navigator.
Cele două fete, mai cu chef, mai fără chef, sar în ocean și încep să cânte. Secundul rămâne cu gura căscată auzindu-le și se dezbracă până la chiloți.
- Merită să te răzbuni așa de tare pe micile umilințe la care te-am supus? O viață întreagă hăituit neîncetat de către balenele ucigașe?
- Nu-i dracul atât de negru. Rar, din an în paște se leagă de noi. În rest, suntem de invidiat. Curaj, sari în ocean!
Secundul sare în ocean. Îi strigă căpitanului:
- Asupra dumitale de ce nu are efect cântecul?!
- Câștigă cine cântă pentru prima oară.
- Dar și mie acuma mi se sfâșie inima după uscat, părinți, casă și prieteni.
Cele două fete încep să cânte iarăși
- Ce bine. Vă rog nu vă opriți.
- La revedere dragele mele. La revedere secundule!
- O ultimă nedumerire. Fostul tău căpitan... domnul Grigore... el... n-a cântat primul?!
- Ba da.
- Și atunci?!
- Acum douăzeci de ani, furtuna îl aduse în zonă. Pe Insula de corali singură cuc, tânăra doamnișoară Holanda. S-a întors pe uscat, m-a luat de ucenic și după ce mi-a pus cârma în mână l-am adus în pețit.
- Să renunți la civilizație!
- Datoria. Chiar dacă o dată la un secol se rătăcește câte o corabie pe-aici,
sirenele au un simț fantastic al orientării. Îți demonstrez acest lucru chiar acum. Fetelor, în ce direcție o iau către Honolulu?
- Pe-a colo, drept înainte!
Căpitanul întoarce corabia și o i-a peste valurile înspumate. Secundul, cum stă în apă până la brâu exclamă cu regret: Honolulu! Ce port!... Cântați-mi fetelor, cântați-mi...