Trotuarul asudă de singurătate. Mă închin vouă, stele ce știți a nu ne râvni și ne priviți pline de voi pe noi ce înnebunim a vă ajunge. Posesia e ceva perpetuu. Avem tot ce nevoia ne-a creat dar vrem tăcut tot Universul. Gândul mi se pierde într-un pas stângaci pe trotuarul rece. Frunze cad și țipă surd a moarte. Iar am murit doar pentru a mă trezi. Sunetul funebru al orașului putrezește și ultima speranță. Vreau...vreau să pot...să pot ierta...să pot să cred...să pot să mă recunosc...un zâmbet tâmp aruncat spre o ultimă rază de lumină înainte de înserare. Întuneric...împrejur și în mine...
...când scap de cotidian mă arunc în bezna orașului însoțită doar de proprii-mi pași pe asfaltul plouat, respir adânc din ceața groasă și mă mir că acum, nu numai că au gust, dar culorile sunt și respirabile și las roșeața întunecată să-mi acopere plămânii ca apoi să redau naturii ceața-mi interioară în valuri nervoase de fum și ars. Și Rhona mă urmărește sau mi-am ales eu calea în drumul ei căci am impresia că stăm și mergem împreună pe blocuri, peste copaci și-n văzduh... Þipătul surd al fabricilor transformă vocile îndepărtate în note funebre de plângere a morții venite, ca și atunci, și acum. Și cine stie când iar voi fugi de mine și iar îmi voi scrie să-mi amintesc că e toamnă și că a mai fost...
...mă înec, mă zbat să scap dar aerul tomnatic mă amețește și mă domină. În beția-mi găsesc scăpare să ating pământul și să-i respir râncezeala. Dar eu nu pot săruta mortul, căci totul acum e sterp si întreg orașul e un cimitir absurd cu văduve salcii cu spini de durere și pături întregi de cadavre ale copiilor soarelui. Asfaltul e dur și mort de cand se știe. Martor al masacrului se pierde în alei impersonale ce nu-mi spun nimic și cărora nu le pot vorbi. Se joacă lumina cu umbra-mi de-a muții, de-a surzii și de-a orbii. Le stric jocul paralizând în fața statuii ce mă privește rece și infricoșătoare, gata să-mi ia sufletul pentru a putea fi ea om. Ghinion de piatră. Mă aplec in fața ta! Tu vezi atâta moarte și nu poți spune nimic. Dar păstrezi tăcut urme ale vieții ce va veni. Dar nu și pentru tine...
E toamnă și mi-e frig și iar sunt singură pe stradă...