Pașii trec printre crengile căzute pe cărarea care duce către vârful muntelui. Ascensiunile se fac fără ca drumeții care s-au angajat pe cărare să vadă mai mult decât puritatea uitată a naturii. Mai mult chiar, cei ce urcă pe culmi sunt considerați depășiți. De cele mai multe ori singuraticii sunt cei ce fac ascensiunile . Sunt ei neînțeleși pentru că sunt singuri, sau sunt singuri pentru că sunt neînțeleși?
Un trecător pe cărări montane mută abisul pe culmi, îmbracă frunza de stejar și măreția bradului cu mângâierea bucuriei date de sudoarea urcușului.

***

- Am fost convinsă că va veni ziua când vei înțelege că iubirea este foarte importantă pentru familie și aș vrea să te întreb ceva, dacă îmi permiți!
- Poți să mă întrebi ce vrei, sunt puțin învăluit în problemele mele de serviciu și sunt chiar curios să văd ce te-ar interesa.
- Scurt, ai amantă ?
- Da, recunosc, nu mă așteptam la asta. Dacă am să-ți spun că am este rău, dacă spun nu tot așa, în cazul ăsta prefer să nu dau nici un răspuns.
- O cunoști pe Livia, colega mea de serviciu?
- Desigur, dar acum mă faci de-a dreptul curios. Care-i problema?
- Să știi că nu își înșeală soțul și dacă ai dori o relație cu ea ar fi dispusă să se înțeleagă cu tine.
- Acum chiar că nu mai înțeleg nimic,femeia asta s-a îndrăgostit de mine și eu nu mi-am dat seama?

**

Acest minunat singuratic se învăluie în mireasma pură a acelor de brad, lângă simetria de neatins a stropilor din apa de izvor care pleacă condusă de o lacrimă spre locuri unde nimeni nu mai înțelege diferența dintre un pustiu și o floare.
Trilurile corului ascuns între ramuri, aduc un gând de curiozitate pe care de fapt acest călător o cunoaște. Vrea să retrăiască simfonii pe care le-a mai ascultat. Caută numai un simbol de puritate care spune că nu crede să existe decât pe crestele de munte, pe drumuri cu urcușuri.

***

- Greu poți să înțelegi, măi omule!
- Da, așa cum îmi spui, dacă nu-și înșeală soțul ce rost are să caute un amant?
- Am spus că nu-ți înșeală soțul ca să fii sigur că nu va avea altă relație și nu te va îmbolnăvi.
- Nu mai pricep nimic pe lumea asta!
- Stai, să-ți explic eu. Știi foarte bine că avem salariile foarte mici și trebuie să facem ceva să ne ajungem și noi. Femeia asta vrea să aveți o relație de iubire ca să-i dai și tu cinci sute de euro pe lună. Acum ai priceput.
- Nu mai pricep nimic pe lumea asta! Spune-mi dacă tot ai pornit discuția asta, de ce nu te-ai oferit tu pentru o relație atât de frumoasă ca și cea pe care mi-o propui pentru Livia?
- Chiar că nu înțelegi nimic pe lumea asta! Să afli de la mine că eu am un prieten care este foarte bogat și îmi dă opt sute de euro pe lună, iar dacă mai am nevoie , mai primesc.Așa că eu îmi țin toată familia mea, soțul nu are serviciu și avem totuși tot ce ne trebuie în fiecare zi.

**
Acolo unde stâncile au supraviețuit, s-au format locurile apropiate de măreția muntelui de unde poți privi haosul văilor, haos ce stinge ecoul și adună vacarmul fără forme a vorbelor aruncate fără înțeles.
Călătorul singuratic ajunge pe un platou pe care se continuă drumul parcurs până acum, se vede o săgeată pe care doar el o înțelege. Undeva apare o cabană, mai are de mers două ore. Vântul șuieră lângă pașii săi, pietrele din drum parcă vor să-i spună ceva.
Când se apropie de cabană simte dorința de a nu se opri. Este ziua sa de naștere și a ales, azi, această călătorie ca pe un cadou pe care să-l culeagă singur din cărările de munte.
Din fața cabanei zboară spre el zâmbetul soției și strigătul unui puști:
- La mulți ani tată!